Medgidia › 28 august 2025

HCL 228/2025 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Procedurii de înființare și funcționare a Comitetului de elaborare, implementare și monitorizare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Medgidia, județul Constanța

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Procedurii de înființare și funcționare a Comitetului de elaborare, implementare și monitorizare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Medgidia, județul Constanța Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 28 august 2025, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 232/28.08.2025 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 35596/28.08.2025; - raportul de specialitate al Serviciului proiecte, înregistrat sub nr. 35562/27.08.2025; - Hotărârea Consiliului Local nr. 42/2023 privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Medgidia(SIDU) 2021-2027; - Regulamentul nr. 2093/2020 de stabilire a cadrului financiar pentru perioada 2021 – 2027 cu modificările și completările ulterioare; - Regulamentul nr. 1060/2021 (comun al Parlamentului European și al Consiliului European) de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), și de instituire a unor norme financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil și migrațiune, Fondului pentru securitate internă și Instrumentul pentru managementul frontierelor și vize, cu modificările și completările ulterioare; - Regulamentul nr. 1058/2021 (UE) al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, cu modificările și completările ulterioare; - Programul Regional PR Sud-Est pentru perioada de programare 2021-2027 - DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI din 21.10.2022 de aprobare a programului „Sud-Est” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Sud-Est din România; - Acordul de Parteneriat 2021-2027 cu România - document strategic național prin care România își stabilește obiectivele și modul de utilizare a fondurilor europene (politica de coeziune) pentru perioada de programare 2021-2027, fiind aprobat de Comisia Europeană în iulie 2022; - Regulamentul nr. 240/2014 (Regulamentul delegat) privind Codul european de conduită pentru parteneriat în cadrul Fondurilor Europene Structurale și de Investiții; - prevederile Legii nr. 315/2004 privind Dezvoltarea Regională în România, cu modificările și completările ulterioare; - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 122/2020, privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 277/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România; - prevederile art. 120 și 121 din Constituția României(republicată în 2003); - prevederile art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale adoptată la Strasbourg la 15.10.1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare; avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice, arhitectură și urbanism(Comisia B) și al Comisiei pentru probleme de administrație publică locală, juridică și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor(Comisia C); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 35629/28.08.2025, al Compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. b), coroborate cu cele ale alin. (4) lit. e), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 – Se aprobă Procedura de înființare și funcționare a Comitetului de elaborare, implementare și monitorizare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Medgidia, județul Constanța, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul municipiului Medgidia prin intermediul aparatului de specialitate. Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia și Serviciului proiecte, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și Compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 18 voturi pentru din totalul de 18 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 6 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța, 1 ex. dosar ședință, 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Serviciul proiecte, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 228 MEDGIDIA, 28 august 2025 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează:  ……………………… SECRETAR GENERAL, Alin-Mihai LUCHIAN  ……………………… Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro