Medgidia › 22 iunie 2026

HCL 140/2026 adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „DEZVOLTARE INTEGRATĂ ÎN ZONA DE NORD A MUNICIPIULUI MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea documentației tehnico-economice D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „DEZVOLTARE INTEGRATĂ ÎN ZONA DE NORD A MUNICIPIULUI MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA” Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință extraordinară convocată de îndată în ziua de 22 iunie 2026, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 154/22.06.2026 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 25.188/22.06.2026; - raportul de specialitate comun al Serviciului proiecte și Direcției economice, înregistrat sub nr. 25.206/22.06.2026, ce își asumă răspunderea fundamentării din punct de vedere tehnic și al legalității în calitate de specialiști ce au întocmit raportul; - avizul nr. 24.423/16.06.2026 al Comisiei de avizare Tehnico-Economică din cadrul Primăriei Municipiului Medgidia; - Ghidul solicitantului pentru apelul PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ și municipii potrivit căruia Medgidia poate depune proiecte cu o finanțarea nerambursabilă maximă în valoare de 6.200.000 Euro; - Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) elaborată de S.C. DRUM POD INVEST S.R.L în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; - Devizul General întocmit la faza DALI conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice; - necesitatea îndeplinirii condițiilor de pregătire și maturitate a proiectului în vederea depunerii cererii de finanțare în cadrul apelului PRSE/6.1/1.1/2025 și accesării fondurilor nerambursabile disponibile pentru municipiile eligibile; - prevederile 41, art. 42 alin. (4), art. 43 alin. (4) și art. 80-83 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 41 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare; avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 25.176/22.06.2026, al Compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și d), coroborate cu cele ale alin.(4) lit. d) și alin. (7) lit. k), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 (1) Se aprobă documentația tehnico-economică D.A.L.I. aferentă obiectivului de investiție „DEZVOLTARE INTEGRATĂ ÎN ZONA DE NORD A MUNICIPIULUI MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Documentația prevăzută la alin. (1) se arhivează la Serviciul proiecte. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „DEZVOLTARE INTEGRATĂ ÎN ZONA DE NORD A MUNICIPIULUI MEDGIDIA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va face în cadrul Programul Regional 2021-2027, Prioritate 6. O regiune atractivă Acțiunea 6.1-Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltare a turismului, Obiectiv specific RSO 5.1-Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane , Apel PRSE/6.1/1.1/2025 - Municipii reședință de județ și Municipii. Art. 4 (1) Cu ducerea la îndeplinire a prezentului act administrativ se încredințează Primarul Municipiului Medgidia, cu sprijinul Serviciului proiecte și al Direcției economice, potrivit competețelor legale ce le revin. (2) Legalitatea, responsabilitatea fundamentării și corectitudinea întocmirii documentației în susținerea hotărârii revin persoanelor semnatare în calitate de specialiști ce au întocmit și susținut proiectul de hotărâre. Art. 5 Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Serviciului proiecte și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 13 voturi pentru din totalul de 13 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța, 1 ex. dosar ședință, 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Serviciul proiecte, 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment informatică. NR. 140 MEDGIDIA, 22 iunie 2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează: SECRETAR GENERAL,  ……………………… Ozgün ARSLAN  ……………………… Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro