Medgidia › 26 august 2021

HCL 136/2021 adoptată

Hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar domnului Stoica Laurențiu – Nicolae

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind acordarea unui sprijin financiar domnului Stoica Laurențiu – Nicolae Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 26 august 2021, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 140/12.08.2021 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 21433/12.08.2021; - cererea domnului Stoica Laurențiu – Nicolae, domiciliat în mun. Medgidia, str. Podgoriilor, nr. 15B, bl. L, sc. A, ap. 2, jud. Constanța, înregistrată sub nr. 19772/26.07.2021, prin care solicită acordarea unui ajutor de urgență necesar efectuării unei intervenții chirurgicale; - raportul de specialitate comun al compartimentelor de resort din cadrul aparatulu de specialitate al primarului, respectiv Direcția de asistență socială și Direcția economică, înregistrat sub nr. 20048/29.07.2021; - referatul de anchetă socială , înregistrat sub nr. 20047/29.07.2021 - H.C.L. nr. 23/25.02.2021 privind aprobarea Metodologiei de lucru, în vederea acordării ajutoarelor de urgență de la bugetul local, precum și a listei cu situațiile deosebite în care se acordă; - H.C.L. nr. 68/22.04.2021 privind aprobarea bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Medgidia, județul Constanța, pentru anul 2021; - prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 47 alin. (1) din Constituția României; - prevederile art. 28 alin. (1), (2) și (5), ale art. 29 alin. (2) și art. 30 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 41 – 45 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare; - anexa nr. 2 Capitolul II pct. 10 lit. f) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru probleme de administrație publică locală, juridică și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor(Comisia C) și al Comisiei pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social – culturale și culte(Comisia D); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 21600/16.08.2021, al compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică; În temeiul prevederilor art. 75 alin. (1) lit. b), art. 84, art. 87 alin. (1), (2) și (3) coroborat cu art. 88, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (1) și (2) lit. d) coroborat cu alin. (7) lit. b) și c), ale art. 139 alin. (1) și (3) lit. a) coroborate cu cele ale art. 5 lit. cc), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 – (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar domnului Stoica Laurențiu - Nicolae, în sumă de 20.000 lei, în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale tip Gastric Sleeve. (2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi alocată din bugetul local al Municipiului Medgidia pe anul 2021, de la capitolul 68.02 „Asigurări și asistență socială” și se va vira în contul beneficiarului până la efectuarea intervenției chirurgicale. Art. 2 – După adoptarea prezentei hotărâri, Primarul Municipiului Medgidia va emite o dispoziție în acest sens, potrivit competenței sale materiale statuată de Legea nr. 416/2001. Art. 3 – Pentru suma alocată, beneficiarul va face dovada către Direcția economică, cu documente justificative din care să rezulte că ajutorul acordat a fost utilizat în scopul menționat la art. 1 alin. (1). Art. 4 – Monitorizarea cazului, precum și obținerea documentelor justificative se va face de către Direcția de asistență socială, iar Direcția economică va efectua plata sumei alocate conform art. 1. Art. 5 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Direcției de asistență socială și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea in Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 16 voturi pentru şi 1 vot împotrivă(doamna consilier local Vlădescu Luminița) din totalul de 17 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Direcția de asistență socială; 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 136 MEDGIDIA, 26 august 2021 Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,  ……………………… Melania SOLOMON  ……………………… Sorina EFTIMI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro