30 mai 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Medgidia

HCL 130/2024 Medgidia adoptată

Hotărâre privind aprobarea măsurilor necesare implementării Programului național „Masă sănătoasă” pentru elevii înscriși în învățământul preșcolar, primar și gimnazial al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia

Denumire
Hotărârea nr. 130 din 2024 a Consiliului Local Medgidia
Emitent
Consiliul Local Medgidia
Număr
130 / 2024
Data
30 mai 2024
Inițiator
Primarul municipiului Medgidia
Localitate
Medgidia, județul Constanța
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă măsurile necesare pentru implementarea Programului național „Masă sănătoasă” în incinta Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia pentru elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Asta înseamnă că orașul va primi finanțare de la bugetul de stat și trebuie să organizeze furnizarea meselor în școală, conform meniurilor orientative, cu termene și liste aprobate, iar unitatea de învățământ va coordona distribuția meselor pentru elevi în anul 2024. Contribuie la asigurarea unei alimentații sănătoase pentru copii, urmând prevederile legale și hotărârile guvernamentale în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă tipul de suport alimentar constând într-un pachet alimentar pe zi, pentru un număr total de 295 de elevi înscriși în învățământul preșcolar, primar și gimnazial al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea măsurilor necesare implementării Programului național „Masă sănătoasă” pentru elevii înscriși în învățământul preșcolar, primar și gimnazial al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 30 mai 2024, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 129/15.05.2024 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 20129/15.05.2024; - raportul de specialitate comun al Serviciului relații publice, învățământ, cultură, înregistrat sub nr. 20161/15.05.2024; - adresa nr. 4724/14.04.2024 a Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia, înregistrată la Primăria Municipiului Medgidia sub nr. 19998/14.05.2024; - Hotărârea consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia nr. 317/09.05.2024; - prevederile art. 3 alin. (1) lit. c), alin. (2), alin. (3) și alin. (4), ale art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 24/2024 privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă”; prevederile variantei orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Național de Sănătate Publică nr. 24 prevăzută în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 24/2004; - Ordinul comun al Ministrului educației și al Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 3840/81/2024 privind aprobarea Listei unităţilor de învăţământ preuniversitar incluse în Programul naţional „Masă sănătoasă" în anul 2024, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 177/2024 privind repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2024, pentru finanţarea Programului naţional „Masă sănătoasă", modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 473/2024; - Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru probleme de administrație publică locală, juridică și de disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor(Comisia C) și al Comisiei pentru probleme de învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social – culturale și culte(Comisia D); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 20486/17.05.2024, al compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 – Se aprobă tipul de suport alimentar constând într-un pachet alimentar pe zi, pentru un număr total de 295 de elevi înscriși în învățământul preșcolar, primar și gimnazial al Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Medgidia. Art. 2 – Se probă modalitatea de distribuire a suportului alimentar prevăzut la art. 1, după cum urmează: a) elevii din ciclurile preșcolar și primar primesc pachetul alimentar zilnic de la persoanele desemnate, în intervalul orar 08:30 – 08: 45, cu servire la ora 09: 00, în baza prezenței efectuate în intervalul orar 08: 00 – 08: 30; b) elevii din ciclul gimnazial primesc pachetul alimentar zilnic de la persoanele desemnate, în intervalul orar 12:20 – 12: 45, cu servire la ora 13: 00, în baza prezenței efectuate în intervalul orar 12: 00 – 12: 30 Art. 3 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul Direcției economice și Serviciului relații publice, învățământ, cultură, potrivit competențelor legale ce le revin. Art. 4 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Serviciului relații publice, învățământ, cultură și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 18 voturi pentru din totalul de 18 consilieri prezenţi la ședință și 18 consilieri în funcție. Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. S.R.P.Î.C., 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 130 MEDGIDIA, 30 mai 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează:  ……………………… SECRETAR GENERAL, Daniela DANIEL  ……………………… Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă