HCL 13/2022 adoptată
Hotărâre privind declararea ca bun de uz și interes public local a imobilului situat în mun. Medgidia, str. Izvorului, nr. 2 A, jud. Constanța, identificat cadastral cu nr. 104553(nr. cad. vechi 13451) și înscris în Cartea Funciară nr. 104553(nr. C.F. vechi 17842) a U.A.T. Medgidia
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind declararea ca bun de uz și interes public local a imobilului situat în
mun. Medgidia, str. Izvorului, nr. 2 A, jud. Constanța, identificat cadastral
cu nr. 104553(nr. cad. vechi 13451) și înscris în Cartea Funciară nr.
104553(nr. C.F. vechi 17842) a U.A.T. Medgidia
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 27 ianuarie 2022,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 13/14.01.2022 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 1240/13.01.2022;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P. Medgidia, înregistrat sub nr.
332/11.01.2022;
- H.C.L. nr. 179/28.10.2021 privind aprobarea formulării unei solicitări de
preluare a unui bun imobil din domeniul public al Județului Constanța în
domeniul public al Municipiului Medgidia;
- H.C.J. Constanța nr. 265/13.12.2021 privind revocarea dreptului de
administrare constituit în favoarea Direcției Generale de Asistență Socială
și Protecția Copilului, asupra bunului imobil(teren+construcții) situat în str.
Izvorului, nr. 2 A, municipiul Medgidia, județul Constanța și trecerea
bunurilor din domeniul public al Județului Constanța în domeniul public al
Municipiului Medgidia;
- extrasul de carte funciară pentru informare nr. 69152/21.12.2021;
- prevederile art. 554, 858-861 și 863 lit. f) din Codul civil, aprobat prin
Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b) și 292 alin. (6) din Codul
administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative(r2); Avizul Comisiei pentru
probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea
domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și
agricultură(Comisia A), cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea
teritoriului și urbanism, lucrări publice, protecția mediului, conservarea
monumentelor istorice, arhitectură și urbanism(Comisia B) și al Comisiei
pentru probleme de administrație publică locală, juridică și de disciplină,
respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor(Comisia C)
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 1496/14.01.2022, al
compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. c), precum și ale art. 196
alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – (1) Se declară ca bun de uz și de interes public local bunul imobil
situat în municipiul Medgidia, str. Izvorului, nr. 2A, având număr cadastral
104553(nr. cad. vechi 13451) și înscris în Cartea Funciară Nr. 104553(nr. C.F. vechi
17842) a U.A.T. Medgidia.
(2) Bunul imobil menționat la alin. (1) este compus din terenul în suprafață
de 2920 mp din măsurători și 2926 mp din acte, având categoria de folosință curți
construcții și construcțiile C1 = 43 mp, C2 =13 mp, C3 = 19 mp, C4 – 305 mp, C5
=58 mp și C6 = 165 mp, având valoarea de inventar de 261.484,82 lei.
Art. 2 – Se aprobă efectuarea demersurilor necesare actualizării
documentației cadastrale în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a
bunurilor imobile menționate la art. 1.
Art. 3 – Se încredințează Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul Direcției
economice și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, cu
respectarea actelor normative în materie.
Art. 4 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia, D.G.D.P.P. și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum
și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea
în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi pentru din totalul de 17 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex.
dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment
Informatică.
NR. 13 MEDGIDIA, 27 ianuarie 2022
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
………………………
……………………… Melania SOLOMON
Dumitru BRÂNZĂ
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.