Medgidia › 28 iunie 2022

HCL 122/2022 adoptată

Hotărâre privind aprobarea reactualizării valorii restului de executat din contractul de lucrări în cadrul obiectivului de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 47/2022

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CONSTANŢA MUNICIPIUL MEDGIDIA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea reactualizării valorii restului de executat din contractul de lucrări în cadrul obiectivului de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 47/2022 Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia, strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară convocată în data de 28 iunie 2022, Având în vedere: - proiectul de hotărâre nr. 136/15.06.2022 și inițiativa exprimată în referatul de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 17393/25.05.2022; - raportul de specialitate al Biroului proiecte, întocmit sub nr. 17391/25.05.2022, ce își asumă răspunderea fundamentării din punct de vedere tehnic și al legalității în calitate de specialiști ce au întocmit raportul; - H.C.L. nr. 26/ 09.03.2017 privind aprobarea realizării investiției și a indicatorilor tehnico- economici pentru „Construire creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”; - H.C.L. nr. 186/28.11.2017 privind aprobarea documentației tehnico-economice – Studiu de fezabilitate - SF, actualizarea indicatorilor tehnico-economici și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”; - H.C.L. nr. 12/08.02.2018 privind aprobarea actualizării devizului și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”; - Contractul de finanțare nr. 1712/01.03.2018; - H.C.L. nr. 12/21.02.2019 privind aprobarea actualizării devizului și a indicatorilor tehnico-economici – faza PT - pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța” și asigurarea finanțării de la bugetul local; - H.C.L. nr. 87/03.09.2019 privind aprobarea actualizării devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța” și asigurarea finanțării de la bugetul local, ca urmare a încheierii contractelor de achiziție publică - deviz general întocmit de proiectant din care au fost omise sumele aferente liniilor bugetare – 4.5 Dotări și 5.3 – Cheltuieli diverse și neprevăzute; - H.C.L. nr. 130/26.08.2021 privind aprobarea reactualizării devizului și asigurarea cofinanțării de la bugetul local pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”; - H.C.L. nr. 167/30.09.2021 privind aprobarea actualizării valorii restului de executat din contractul de lucrări pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”; - Actul Adițional nr. 1 la Contractul de finanțare nr. 1712/01.03.2018, nr. MLPDA 4410/25.11.2020, înregistrat la sediul UAT Municipiul Medgidia sub nr. 31664/16.12.2020, prin care se prelungește durata contractului de finanțare până la 31.12.2022, termen în care se va realiza finalizarea obiectivului de investiții, inclusiv punerea în funcțiune a acestuia; - Actul Adițional nr. 2 la Contractul de finanțare nr. 1712/01.03.2018, nr. MLPDA 4410/25.11.2020, înregistrat la sediul UAT Municipiul Medgidia sub nr. 34911/20.12.2021, prin care se actualizează valoarea contractului de finanțare conform O.U.G. nr. 93/2021 si O.G. nr. 15/2021; - prevederile O.U.G. nr. 47/2022 privind ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor – cadru; - prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Ordinului nr. 1851/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, republicat; - prevederile Ordinului nr. 947/2015 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, cu modificările și completările ulterioare; - Legea nr. 24/2000 (r2) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A); - raportul de specialitate înregistrat sub nr. 19490/17.06.2022, al compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și d), alin.(4) lit. d) și alin. (7) lit. a), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 – Se aprobă reactualizarea valorii restului de executat a contractului de lucrări pentru obiectivul de investiție „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța” în cuantum de 1.445.268,59 lei fără TVA, respectiv 1.719.869,62 lei cu TVA, ajustată la valoarea estimată de 1.854.568,65 lei fără TVA, respectiv 2.206.936,69 lei cu TVA, conform art. 3 din O.U.G. nr. 47/2022. Art. 2 – Se aprobă ajustarea valorii contractului de execuție lucrări nr. 157/09.08.2019, la fiecare solicitare de plată, pe întreaga perioadă de derulare a contractului, exclusiv pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 47/2022, până la finalizarea și recepționarea lucrărilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiții, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepției, pe baza situațiilor de lucrări însușite de executant, diriginte de șantier și autoritatea/entitatea contractantă, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului, conform prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 47/2022, utilizând următoarea formulă: unde: - Va reprezintă valoarea ajustată a solicitării de plată, Vo reprezintă valoarea solicitării de plată conform preţurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru, a reprezintă valoarea procentuală a plăţii în avans determinată ca raport dintre valoarea avansului primit şi nerestituit/nejustificat şi preţul contractului, p reprezintă valoarea procentuală a profitului determinată ca raport dintre valoarea profitului exprimată valoric şi preţul contractului, ICCn reprezintă indicele de cost în construcţii total aferent lunii solicitării de plată, iar ICCdata referinţă reprezintă indicele de cost în construcţii total aferent lunii anterioare datei-limită de depunere a ofertei, conform documentaţiei de atribuire sau documentelor aferente realizării achiziţiei directe. În cazul contractelor subsecvente încheiate în baza unui acord-cadru, ICCdata referinţă reprezintă indicele de cost în construcţii total aferent lunii anterioare datei limită de depunere a ofertei aferente acordului-cadru. În situaţia în care luna aferentă datei-limită de depunere a ofertei este anterioară lunii ianuarie 2019, ICCdata referinţă se asimilează indicelui de cost în construcţii total aferent lunii ianuarie 2019. Avansul şi profitul, exprimate valoric, sunt cele din oferta care a stat la baza încheierii contractului/acordului-cadru. Art. 3 – Se aprobă determinarea prețului final al contractului după depunerea ultimei solicitări de plată, în baza situației centralizatoare ce va cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate în baza contractului, inclusiv în baza actelor adiționale la acesta, însușită de executant, diriginte de șantier și aprobată de autoritatea/entitatea contractantă, prin încheierea unui act adițional la contract, conform prevederilor art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 47/2022. Art. 4 – Se aprobă suportarea de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite care derulează programe naționale de investiții, a sumelor suplimentare necesare pentru ajustarea prețului contractului de achiziție de lucrări, ca urmare a încheierii actului adițional, exclusiv pentru cele aferente cheltuielilor eligibile corespunzătoare contribuţiei din bugetul de stat prin programe stabilite prin contractele de finanţare, potrivit reglementărilor legale speciale aferente fiecărui program naţional în parte, pentru obiectivele/proiectele de investiţii finanţate prin programe naţionale pe bază de contracte de finanţare, încheiate potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, conform prevederilor O.U.G. nr. 47/2022. Art. 5 – Prezenta hotărâre modifică și completează H.C.L. nr. 167/30.09.2021. Art. 6 – Se încredințează Primarul Municipiului Medgidia cu sprijinul Biroului proiecte, Direcției economice și Compartimentului tehnic – investiții, cu ducerea la îndeplinire a prezentului act administrativ potrivit competețelor legale ce le revin. Art. 7 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului Medgidia, Biroului proiecte, Compartimentului tehnic – investiții și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea in Monitorul Oficial Local. Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 14 voturi pentru, 2 voturi împotrivă (domnii consilieri locali Lupu Ionuț și Moșescu Bogdan – Marian) și 2 abțineri (domnul consilier local Sali Sabri și doamna consilier local Vlădescu Luminița) din totalul de 18 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție. Red. în 8 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Birou proiecte, 1 ex. Compartiment tehnic-investiții, 1 ex. Compartiment Informatică. NR. 122 MEDGIDIA, 28 iunie 2022 Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,  ………………………  ……………………… Samir MENAN Melania SOLOMON

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-medgidia.ro