HCL 118/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea dezmembrării imobilului compus din teren intravilan în suprafață de 8417 mp și construcția C1 – cabină poartă, având număr cadastral 110447 și înscris în Cartea funciară nr. 110447 a unității administrativ – teritoriale Medgidia
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea dezmembrării imobilului compus din teren intravilan în
suprafață de 8417 mp și construcția C1 – cabină poartă, având număr
cadastral 110447 și înscris în Cartea funciară nr. 110447 a unității
administrativ – teritoriale Medgidia
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 27 iunie 2023,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 118/19.06.2023 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 18978/19.06.2023;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P., înregistrat sub nr. 7282/19.06.2023;
- documentația cadastrală a imobilului – teren intravilan în suprafață de
8417 mp și construcția C1 – cabină poartă, situat în mun. Medgidia, str.
Independenței, nr. 12A, Lot 1/1, jud. Constanța, având număr cadastral
110447 și înscris în Cartea funciară nr. 110447 a localității Medgidia;
- referatul de admitere nr. 27990/08.06.2023 al O.C.P.I. – B.C.P.I.
Medgidia;
- certificatul de atestare fiscală nr. 13930/16.06.2023;
- certificatul de urbanism nr. 94/19.06.2023;
- referatul nr. 7281/19.06.2023 referitor la inexistența litigiilor cu privire la
imobilul care face obiectul dezmembrării;
- prevederile art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității
imobiliare, republicată(r3), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 879 din Codul civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009,
republicat(r1), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 269 din Codul de procedură civilă, aprobat prin Legea nr.
134/2010, republicat(r2), cu modificările și completările ulterioare;
- Ordinul nr.600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepție și
înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;
- prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu
modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de
dezvoltare economico – socială, buget, finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și
cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism,
lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice,
arhitectură și urbanism(Comisia B);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 19017/20.06.2023, al
Compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. c), precum și ale art. 196
alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă dezmembrarea în două loturi a imobilului compus din
teren intravilan în suprafață de 8417 mp și construcția C1 – cabină poartă, situat în
intravilanul municipiului Medgidia, str. Independenței, nr. 12A, Lot 1/1, jud.
Constanța, având număr cadastral 110447 și înscris în Cartea funciară nr. 110447 a
localității Medgidia, ce aparține domeniului privat al municipiului Medgidia, după cum
urmează:
- Lot 1 – imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 7664 mp și
construcția C1 – cabină poartă, număr cadastral 111037, situat în mun.
Medgidia, str. Independenței, nr. 12A, Lot 1/1/1, jud. Constanța;
- Lot 2 – imobilul compus din teren intravilan în suprafață de 753 mp,
număr cadastral 111038, situat în mun. Medgidia, str. Independenței, nr.
12A, Lot 1/1/2, jud. Constanța.
Art. 2 – Se împuternicește Primarul municipiului Medgidia să semneze în
numele și pentru Municipiul Medgidia actul de dezmembrare/dezlipire în formă
autentică.
Art. 3 – Primarul municipiului Medgidia, împreună cu Direcția economică,
Direcția de urbanism, Biroul juridic și D.G.D.P.P. vor duce la îndeplinire prevederile
prezentei hotărâri.
Art. 4 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia, Direcției de urbanism și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire,
precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin
publicarea în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 18 voturi pentru din totalul de 18 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex.
dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Direcția de urbanism, 1 ex. Compartiment
Informatică.
NR. 118 MEDGIDIA, 27 iunie 2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
………………………
Adrian-Denis SCABATURA ………………………
Melania SOLOMON
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.