30 iunie 2021 · Inițiator: Primar, Medgidia, Ion Popescu
HCL 104/2021 Medgidia adoptată
Hotărâre pentru aprobarea Procedurii de acordare a scutirii la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor fiscale bugetare, constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de către persoane fizice și juridice care au calitate de contribuabili la bugetul local al mun. Medgidia, jud. Constanța
Denumire
Hotărârea nr. 104 din 2021 a Consiliului Local Medgidia
Consiliul Local Medgidia aprobă un regulament care stabilește cum pot oricare persoane fizice sau juridice să primească o scutire de la plata majorărilor de întârziere și a penalităților pentru obligațiile fiscale bugetare locale (impozite, taxe locale, redevențe, chirii și alte datorii către bugetul local). Practic, se precizează criteriile și procedura prin care se poate reduce sau suspenda acest dobânzi penalități, iar locuitorii pot scăpa parțial sau total de plata acestora dacă îndeplinesc condițiile stabilite, cu impact asupra banilor pe care îi plătesc către Primărie și termenele aferente. Hotărârea este însoțită de cadrul legal și de avizele necesare pentru aplicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Procedura de acordare a scutirii la plată a majorărilor de întârziere și a penalităților aferente obligațiilor fiscale bugetare, constând în impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de către persoane fizice și juridice care au calitate de contribuabili la bugetul local al mun. Medgidia, jud. Constanța
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Procedurii de acordare a scutirii la plată a majorărilor de
întârziere și a penalităților aferente obligațiilor fiscale bugetare, constând în
impozite și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate
bugetului local de către persoane fizice și juridice care au calitate de
contribuabili la bugetul local al mun. Medgidia, jud. Constanța
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 30 iunie 2021,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 106/18.06.2021 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 16163/16.06.2021;
- raportul de specialitate al Serviciului de impozite și taxe locale din cadrul
aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.
26456/14.06.2021;
- prevederile art. 184 alin. (5) și 185 alin. (1) lit. b) și alin. (6) din Codul de
procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile Titlului IX din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015,
cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și
completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de dezvoltare
economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului public și
privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și cel al
Comisiei pentru probleme de administrație publică locală, juridică și de
disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor(Comisia C);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 16439/18.06.2021, al
compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și (2) lit. b), coroborate cu cele ale
alin. (4) lit. c), ale art. 139 alin. (1) și (3) lit. c) coroborate cu cele ale art. 5 lit. cc),
precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – Se aprobă Procedura de acordare a scutirii la plată a majorărilor de
întârziere și a penalităților aferente obligațiilor fiscale bugetare, constând în impozite
și taxe locale, redevențe, chirii și alte obligații de plată datorate bugetului local de
către persoane fizice și juridice care au calitate de contribuabili la bugetul local al
mun. Medgidia, jud. Constanța.
Art. 2 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează
primarul municipiului Medgidia și Serviciul de impozite și taxe locale.
Art. 3 - Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia, Serviciului de impozite și taxe locale și Direcției economice, în vederea
ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi adus la
cunoștință publică prin publicarea in Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 16 voturi pentru şi 3 abţineri(doamna
consilier local Vlădescu Luminița și domnii consilieri locali Radu Sorin – Elvis și Sali Sabri) din totalul
de 19 consilieri prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar
ședință; 1 ex. dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Serviciu de impozite și taxe locale, 1 ex.
Direcția economică, 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 104 MEDGIDIA, 30 iunie 2021
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,
………………………
……………………… Melania SOLOMON
Niculae PĂUN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.