Hotărâre privind aprobarea modalității de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii public și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ''Administrație'' din cadrul aparatului de specialitate al primarului și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau autoritatea consiliilor locale, din comuna Măxineni, județul Brăila
SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind aprobarea metodologiei de identificare a persoanelor și familiilor care sunt marginalizate social și a Programului anual privind măsurile de prevenire și combatere a marginalizării sociale
municata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA , DIMA IONUT ADRIAN SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind aprobarea participării comunei Măxineni la Programul ''Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice'' finanțat prin Fondul pentru Modernizare în România, Programul cheie 1 Surse regenerabile și stocare energie, energie regenerabilă pentru entități publice Runda II ''Eficientizarea consumului de energie electrică la UAT Măxineni, județul Brăila, prin instalare de pompe de căldură și sisteme fotovoltaice''
ui urbanism, - Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Maxineni, judetul Braila. In conformitate cu prevederile: - Apelul de proiecte PFM/196/P…
Hotărâre privind aprobarea situației financiare privind execuția bugetului local de venituri și cheltuieli la data de 30.06.2026, în conformitate cu prevederile OMFP 699/2024, cu modificările și completările ulterioare
T ADRIAN SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Măxineni, județul Brăila
PL Weuosaad muajsist £ “Matilunui02 puapsise “D130 409E42n| “7 — 12 ap n.1u20) — ayeonpo 11073N4)SUȚ *[ |E1908 JuașsIst | MIDIAI3Sg95 : d4tdup LIâ PIEIAOS FIUAISISR. [NLOIAJ9S …
Hotărâre privind stabilirea salariilor de bază ce se vor acorda începând cu luna iulie 2026 funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Măxineni, județul Brăila, în aplicarea prevederilor HG. 146/2026
)şi art. 25 din Legea - cadrunr. 153 / 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,cu modificarile si completarile ulterioare. Art.3. Cu ducerea la îndeplinir…
Hotărâre privind aprobarea devizului general total al obiectivului de investiții ''Amenajare piste de biciclete în localitatea Corbu Nou, comuna Măxineni, județul Brăila''
ROMANIA CONSILIUL LOCAL MAXINENI JUDETUL BRAILA TEL / FAX: 0239-695 795 E-mail: primariamaxineni(Oyahoo.com HOTĂRÂREA Nr. 7 din data de AL 07 -904f privind:aprobarea „devizul…
Hotărâre privind aprobarea participării comunei Măxineni la Programul ''Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice'' finanțat prin Fondul de Modernizare pentru România, ''Energie regenrabilă pentru entități publice, baterii de stocare'' din cadrul Programului cheie 1 ''Eficientizarea consumului de energie electrică la UAT Măxineni, județul Brăila prin instalare de capacități de stocare a energiei''
lui urbanism, Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului local al comunei Maxineni, judetul Braila. In conformitate cu prevederile: Apelul de proiecte PFM/196/PFM…
Hotărâre privind aprobarea organigramei, a statului de funcții și numărul de personal din aparatul de specialitate al primarului comunei Măxineni începând cu luna februarie 2025
eoeof ap Lin30[ 15 Linoaed 1OE.NSTULUIPe “UEIOLIȚOBȚA- ȚEOIŢIȚ2A JONOUNUU“ “IEpIZ-IEDIŞIȚED 10Mdunuui € ADEASTULUIpE juouur reduc) d NSAS J8y0s 1 “I81dulod [ * „0ppedsulţ a1eo up…
Hotărâre privind actualizarea HCL nr. 89/2023 privind închirierea prin licitație publică a imobilului aparținând domeniului public al comunei Măxineni, județul Brăila, amplasata pe strada Garofitelor nr. 6A, cvartal 14, parcela 262/1 în comuna Maxineni, județul Brăila
ROMANIA PRIMARIA COMUNEI MAXINENI JUDETUL BRAILA TEL / FAX: 0239-695 795 E-MAIL: PRIMARIAMAXINENIa YAHOO.COM HOTARAREA NR. /7X Din data de ij 00 0005 Privind: actualizarea HCL.nr…
Hotărâre privind aprobarea devizului general total al obiectivului de investiții ''Creșterea eficienței energetice Școala Latinu, comuna Măxineni, județul Brăila''
lit a) din Codul administrativ aprobat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr 57 / 2019, cu modificarile si completarile ulterioare ; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă devizul gener…
Hotărâre privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului comunei Măxineni, județul Brăila, precum și a noii structuri organizaționale, ca urmare a recepționării obiectivului de investiții ''Centru de zi pentru copii aflați în situații de risc de separare de părinți, în comuna Măxineni, județul Brăila - cod serviciu8891 CZ-C-II
it.A) pet.Il din Legea- cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificarile si completarile ulterioare; În baza prevederilor art.84 al…
Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico economici ai investiției ''Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți în comuna Măxineni, județul Brăila - (cod serviciu social 8891 CZ-C-II)'' - actualizare ajustări
ilor de proiecte PNRR/2022/Componenta C13 — Reforme Sociale Investitia I1 — Crearea unei retele de centre de zi pentru copiii expusi riscului de a fi separati de familie- in cadrul…
Hotărâre privind modificarea și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al comunei Măxineni, județul Brăila
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață totală de 886 mp Cvartal 174, Parcela 1918/6,1969/8, intravilan sat Măxineni, în favoarea domnilor Dumitru Dănuț și Dumitru Aureliana-Nina
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață totală de 598 mp Cvartal 174, Parcela 1969/16, intravilan sat Măxineni, în favoarea domnilor Dumitru Aureliana-Nina și Botea Gabriel-Silviu
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață totală de 452 mp Cvartal 174, Parcela 1969/19, intravilan sat Măxineni, în favoarea domnului Cirip Nelu Adrian
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață totală de 1067 mp Cvartal 174, Parcela 1918/4,1969/6, intravilan sat Măxineni, în favoarea domnului Toma Mironica
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață totală de 870 mp Cvartal 174, Parcela 1918/5,1969/7, intravilan sat Măxineni, în favoarea doamnei Taralunga Mita
i comunicata persoanelor interesate. PRESEDINTE SEDINTA, CONTRASEMNEAZA, CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL COMUNA, BALUTA NECULAI SANDULESCU MIHAELA…
Hotărâre privind aprobare deziv general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții ''amenajare teren și împrejmuire zona de agrement cu specific pescăresc în comuna Măxineni''
ecific pescaresc in comuna Maxineni ,„ conform documentatiei tehnice, prezentata in anexa parte integranta din prezenta hotarare, dupa cum urmeaza : e VALOARE TOTALA : 824549,73 l…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.