Hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor pe mijloacele de transport cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone
. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Nivelurile impozitului…
Hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitului pe mijloacele de transport, în cazul unui autovehicul de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, precum și în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport marfa cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Nivelurile impozitului…
Hotărâre privind organizarea licitației publice în vederea închirierii unor spații cu altă destinație decât cea de locuințe, care fac parte din domeniul public al comunei Mănăstireni
ico-financiare, agricultură, urbanism şi amenajatrea teritoriului din cadrul Consiliului local al comunei Manastireni ; Tinând cont de prevederile: - Legii nr. 227/2015 privind C…
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială al comunei Mănăstireni
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, răspunde Compartimentul contabilitate, finanțe, impozite și taxe locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Mănăstireni. Art.3 Prezenta hotărâre poate
Hotărâre privind aprobarea tarifului de sortare, operare TNB RADP Cluj/Napoca, transfer și depozitare a deșeurilor șa C.M.I.D. Cluj
erioare, - art. Galin. 1 lit. k si | din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, art, 7 si art. 8 ale Ordinului…
Hotărâre privind stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici pentru anul 2024
rt. 196, alin. (1) lit. a) din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se stabileşte pentru a…
Hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2021
or art. 139 alin.(1) respectiv art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. — Se aprobă rectificar…
Hotărâre privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei Mănăstireni începând cu 01 noiembrie 2023, în conformitate cu Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung
11.2023, ca instrument de prezentare şi motivare; > Raportul compartimentului de specialitate resurse umane nr. 4701 din 13.11.2023; > Prevederile art.XVII alin.(8) din Legea nr.…
Hotărâre privind organizarea licitației publice în vederea închirierii unor suprafețe de teren care fac parte din domeniul privat al comunei
nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare Văzând prevederile art. 108 lit…
Hotărâre privind modificarea valorii de inventar și situația juridică a unor bunuri care aparțin domeniului public al comunei Mănăstireni
aficului de plati atasate . Beneficiarul se obliga sa plateasca pretul catre prestator, serviciile prestate in termenul convenit. Data 25.04.2025 1. Tosa Radu Ionel] - Viceprim…
Hotărâre privind acordarea mandatului special reprezentantului în AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru a vota cu privire la încheierea actului adițional nr. 1 la Contractul de delegare nr. 1111/24.08.2022, aprobarea modificării prin recalculare a tarifelor pentru serviciile prestate de Supercom S.A. în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor în Județul Cluj (lotul 1) nr. 1111/24.08.2022, aprobarea tarifelor distincte pentru gestionarea deșeurilor pentru lotul 1 și aprobarea modalității de facturare a serviciilor de către delegatul care se află în raporturi contractuale cu utilizatorii pentru lotul 1
ncte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare; - prevederile art. 17 alin. (5) lit. £), î) OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor; - prevederile din Cap VI, Secţ…
Hotărâre privind acordarea mandatului special reprezentantului în AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru a vota cu privire la proiectele Hotărârilor AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj cuprinse în anexă, aprobarea statutului actualizat al ADI Eco-Metropolitan Cluj și mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru încheierea contractelor cu organizațiile care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului și pentru aprobarea valorii reducerii facturilor utilizatorii casnici care colectează separat deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă
ncte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, cu modificările şi completările ulterioare - prevederile art. 17 alin. (5…
Hotărâre privind rectificarea Listei de investiții nr. 351 din 02.02.2024
odificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. — Se aprobă rectificarea Listei de investitii nr. 351 din 02.02.2024, după cum urmează: - Suma prevăzută pentru Invest…
Hotărâre privind aprobarea tarifului de sortare, operare TMB RADP Cluj-Napoca, transfer si depozitare a deșeurilor la CMID Cluj
terioare, - art, Galin. 1 lit. k sil din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, - art. 7 si art. 8 ale Ordinul…
Hotărâre privind aprobarea achiziționării unei remorci pentru tractorul U-445, din dotarea Primăriei Mănăstireni
ice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - art, 129 alin. (2 ) lit. c) …
Hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții
.XVII alin.(8) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung: „(8) Numărul maxim al posturil…
Hotărâre privind aprobarea prelungirii scrisorii de garanție bancară din partea Fondului de Garantare a Creditului Rural nr. IG 183300681 din 12.10.2018 pentru contractul C1920072G206061302262/23.08.2018 pentru proiectul ,,Construire teren multisport și reabilitare termică la clădirea primăriei din localitatea Mănăstireni, comuna Mănăstireni
08.2018 pentru proiectul "Construire teren multisport si reabilitare termica la cladirea primariei din localitatea Manastireni, Comuna Manastireni”; Ținând cont de contractul de f…
Hotărâre privind acordarea mandatului special reprezentantului UAT-ului MĂNĂSTIRENI în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj pentru a vota aprobarea proiectului de hotărâre înscris pe ordinea de zi a ședinței din data de 14.07.2023
. d), 10 alin. (5), 43 alin. (4), (5) Legea nr. 512006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice cu modificările și completările ulterioare - prevederile art. 6 alin. (1)…
Hotărâre privind închirierea suprafețelor de pajiști permanente din Trupul de Pășune ,,Tieș, Ardeova și Bedeciu”, care fac parte din domeniul privat al comunei Mănăstireni
. 227/2015 privind Codul fiscal şi ale H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; - Hotărârii Consiliului Judeţe…
Hotărâre privind închirierea suprafeței de 30,64 ha pajiști permanente
. 227/2015 privind Codul fiscal şi ale H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; - Hotărârii Consiliului Judeţe…
Arhiva pe ani
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.