Se aprobă actualizarea suprafeței și includerea acesteia în domeniul public pentru strada Gemenilor din Măgurele, în zona B, cu o suprafață de 2584 mp conform planului de amplasament
Pe scurt
Se aprobă actualizarea suprafeței și includerea acesteia în domeniul public pentru strada Gemenilor din Măgurele, în zona B, cu o suprafață de 2584 mp conform planului de amplasament. Practic, această zonă devine parte din bunurile publice ale orașului, iar administrația (Primăria, Compartimentul Cadastru, mediu și administrarea domeniului public) este responsabilă să o pună în aplicare și să o țină în evidență; decizia poate fi contestată în termenele legale. Vor fi transmise către Instituția Prefectului Ilfov pentru verificarea legalității, iar eventualele contestații se vor judeca conform legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă actualizarea suprafeţei şi introducerea acesteia în domeniul public pentru strada Gemenilor, localitatea Măgurele, oraş Măgurele, Judeţ Ilfov, încadrată în zona B, cu suprafaţa de 2584 mp conform plan de amplasament
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Gemenilor.
ROMÂNIA
Judeţul ilfov
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI
MĂGURELE
HOTĂRÂRE
Privind actualizarea suprafeței şi introducerea acesteia în domeniul public pentru strada Gemenilor
Consiliul Local al orașului Măgurele, județul Ilfov, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25.06.2025;
Având în vedere:
- Referat de aprobare nr. 70/20.06.2025 al Primarului orașului Măgurele, în calitate de inițiator al
proiectului de hotărâre;
- Referat de specialitate privind actualizarea suprafeței şi introducerea acesteia în domeniul public pentru
strada Gemenilor, nr. 721/19.06.2025 întocmit de consilierul responsabil din cadrul Biroului Cadastru;
- HCL nr. 15/28.02.2023 prin care se atribuie denumirea de strada Gemenilor;
_ Avizul Comisiei pentru administraţie publică, urbanism, juridică şi de disciplină, apărarea ordinii și
liniştii publice, a drepturilor cetățenilor şi relaţiilor cu aceștia;
În conformitate cu:
- Conform prevederilor art. 129 alin. (2) lit. “c” şi alin. (6) şi art. 286 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, Consiliul Local administrează domeniul public al unităţii administrativ teritoriale.
- Conform prevederilor art. $, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 286 alin. (4), Anexa nr. 4 din OUG
nr. 57/2019, constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale, bunurile mobile şi imobile care aparţin
domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale (...) “precum și din alte bunuri de uz sau de interes
public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind
bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean”.
În temeiul art. 36, alin. 6 lit. c, art. 135 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. Se aprobă actualizarea suprafeţei şi introducerea acesteia în domeniul public pentru strada
Gemenilor, localitatea Măgurele, oraş Măgurele, Judeţ Ilfov, încadrată în zona B, cu suprafaţa de 2584 mp
conform plan de amplasament.
ART. 2. Hotărârea poate fi contestată în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr.554/2004 a
Contenciosului administrativ, cu modificarile și completările ulterioare.
ART. 3. Primarul oraşului Măgurele, Compartimentul Cadastru, mediu și administrarea domeniului
public va urmări aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 4. Prezenta hotărâre va fi transmisă, Instituţiei Prefectului Ilfov pentru verificarea legalităţii,
Comisiei pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Orașului Măgurele,
Direcţia Buget, Finanţe, Contabilitate, Direcţiei Taxe şi Impozite, pentru cunoaștere şi punere în aplicare.
CONTRASEMNEAZĂ,
SEC
ALO
ŢURC
MĂ EL
Nr.
Hotărârea a fost adoptată cu IC voturi pentru voturi abţineri voturi împotrivă
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.