29 ianuarie 2025

HCL 7/2025 Măgurele adoptată

Se aprobă planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2025, destinat beneficiarilor Legii venitul minim de incluziune, pentru care se vor repartiza și înregistra ore de muncă în orașul Măgurele

Pe scurt

Se aprobă planul de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2025, destinat beneficiarilor Legii venitul minim de incluziune, pentru care se vor repartiza și înregistra ore de muncă în orașul Măgurele. Acest plan stabilește ce activități se vor desfășura, cine va presta munca și cum vor fi urmărite orele lucrate, cu posibilitatea de revizuire semestrială, pentru îndeplinirea obligațiilor beneficiarilor. Pentru locuitori, înseamnă că anumite persoane apte de muncă din familii beneficiare vor presta muncă în schimbul sprijinului, iar orașul monitorizează timpul lucrat și asigură instruirea în securitate la locul de muncă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 7 din 2025 a Consiliului Local Măgurele
Titlu oficial
HCL 7-29.01.2025
Emitent
Consiliul Local Măgurele
Număr
7 / 2025
Data
29 ianuarie 2025
Localitate
Măgurele, județul Ilfov
Stare
adoptată

Pe același subiect în Măgurele

Documente

Text

ROMÂNIA Judeţul Ilfov CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI MĂGURELE HOTĂRÂRE pentru aprobarea planului de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2025 ce se vor efectua de beneficiarii Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, la nivelul oraşului Măgurele Consiliul Local al orașului Măgurele, judeţul Ilfov: Având în vedere: Referat de aprobare al primarului orașului Magurele nr. 07/22.01.2025, în calitate de iniţiator al proiectului de hotărâre. Analizând raportul de specialitate nr. 12/21.01.2025 întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Măgurele: Avizul Comisiei de învățământ, sănătate şi familie, muncă și protecţie socială, protecţia copilului, activități sociale culte, tineret şi sport; În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, modificată şi completată prin OUG 114/2022, Primarii au obligaţia să întocmească un Pan de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea şi consemnarea orelor de muncă. Conform art. 59, alin (1), “în cazul familiilor beneficiare de venit minim de incluziune care include componenta de ajutor de incluziune, una dintre persoanelor majore apte de muncă din familia respectivă are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, activităţi sau lucrări de interes local, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă și a normelor de securitate şi sănătate în muncă, respectiv art 61 alin (1) Pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 59 alin (1) de către persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune, primarii au următoarele obligaţii: a) să întocmească annual un plan de acţiuni/lucrări de interes local, care să poată revizui semestrial; b) să ţină evidenţa orelor de muncă efectuate, pentru activităţile şi lucrările de interes local, de către persoanele apte de muncă; c) să asigure persoanelor prevăzute la lit b) instructajul în domeniul securităţii la locul de muncă.” Prevederile art. 13. alin. 1, 2, 3, 4, 5, 6 din Legea nr. 196/2016, în scopul valorificării forței de muncă locale, primarii au obligaţia să întocmească planul de activităţi sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcţionează pe raza unităţii administrativ — teritoriale. În temeiul art. 129 alin. 7 lit. b) din OUG 57/2019; HOTĂRĂȘTE: ART.L. Se aprobă planul de acţiuni şi lucrări de interes local pentru anul 2025 ce se vor efectua de beneficiarii Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, la nivelul orașului Măgurele. ART. 2. Primarul oraşului Măgurele şi Direcţia de Asistenţă Socială va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. MĂGURELE, 29 | Nr. Hotărârea a fost adoptată cu CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL AL ORAȘULUI MĂGURELE ȚU voturi pentru voturi abţineri voturi împotrivă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariamagurele.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala