Se aprobă modificarea Anexei la Hotărârea HCL Măgura nr.17/9 aprilie 2024 privind taxele locale pentru anul 2025, în special regulile de calcul ale impozitului și taxei pe clădiri. Decizia clarifică cum se fixează: cine plătește (proprietari, coproprietari, sau concesionari), către bugetul local, și cum se calculează pentru contracte de închiriere/concesiune (luna sau zilele din contract). Pentru locuitori, înseamnă că impozitul/ taxa pe clădiri se va plăti la autoritatea locală în funcție de proprietate, cu plafoane proportionale dacă clădirea e în mai mulți titulari sau în contracte cu timp parțial, iar pentru perioadele de închiriere se asumă plată proporțională.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1 - Persoanele fizice
(1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru
acea clădire, exceptând cazul în care prin prezenta hotărâre se prevede altfel.
(2) Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale,
concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de
drept public, se stabileţte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatorilor,
titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.
(3)impozitul prevazut la pct.(1) denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri
prevăzută la pct. (2) se datorează către bugetul local al comunei în care este amplasată clădirea.
(4) In cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință
ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se stabilește proporțional cu numărul de luni pentru
care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosinţă. Pentru fracțiunile mai mici de
o lună, taxa se calculează proporțional cu numărul de zile din luna respectivă.
(4!) În cazul clădirilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință
ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe clădiri se datorează proporțional cu numărul de zile sau de
ore prevăzute în contract.
(5)Pe perioada în care pentru o clădire se plătește taxa pe clădiri, nu se datorează impozitul pe clădiri.
(6)In cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre
proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în
proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili parţile individuale ale proprietarilor țn comun, fiecare
proprietar țn comun datorează o parte egală din impozituil pentru clădirea respectivă.
In cazul unei clădiri care are pereţii exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a
clădirii se identifică în tabelul prevăzut la pct.(8) valoarea cea mai mare corespunzătoare materialului cu
ponderea cea mai mare.
(7) Pentru clădirile rezidenţiale și clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1 % asupra valoarii impozabile a c
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.