Se aprobă implementarea proiectului „Construire capelă mortuară în comuna Măgești” și începerea demersurilor pentru obținerea finanțării necesare, inclusiv documentația aferentă (cerere de finanțare și anexe). Cheltuielile proiectului vor fi prevăzute în bugetul local în cazul în care se obține finanțarea prin intervenții din programul LEADER, iar activele rezultate din proiect vor fi exprimate în activele proprii ale comunei pe o perioadă minimă de 5 ani de la ultima plată. Pentru locuitori înseamnă că se poate construi o capelă mortuară în oraș, cu finanțare din fonduri externe dacă se obține, ceea ce poate afecta bugetul local și zonele de intervenție, dar nu se specifică termene exacte până la finalizare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1.- Se aprobă implementarea proiectului cu titlul „Construire capelă mortuară în comuna
Măgești ”, denumit în continuare Proiectul.
Art. 2.- Se aprobă documentatia (cerere de finantare, anexe, etc) in vederea accesarii si
implementarii proiectului cu titlul „Construire capelă mortuară în comuna Măgești ” prin care se
susține necesitatea și oportunitatea proiectului
Art. 3.- Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a
investiţiei, în cazul obţinerii finanțării prin Interventia DR36 LEADER din PS PAC 2023-2027,
Interventia 1 Dezvoltarea infrastructurii si a serviciilor de baza locale din Strategiei de
Dezvoltare Locala a ASOCIATIA GRUPUL DE ACTIUNE LOCALA ZONA ALESD-VALEA
CRISULUI REPEDE (ASOCIATIA GAL ZONA ALESD-VALEA CRISULUI REPEDE)
Art. 4.- Autorităţile administraţiei publice locale se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii
cheltuielilor de intretinere si/sau reparare, mentenanta a investitiei pe o perioadă de minimum 5 ani
de la data efectuării ultimei plăţi
Art, 5.- Se aprobă caracteristici tehnice aferente Proiectului (lungimi, arii, volume, capacităţi, etc.),
dupa caz, cuprinse în documentele Proiectului (cerere de finantare, documente anexa necesare la
depunerea cererii de finantare etc.) care sunt anexă si parte integrantă din prezenta hotărâre
Art. 6.- Reprezentantul legal al Comunei pentru relaţia cu Agentia pentru Finantarea Investitiilor
Rurale (AFIR) în derularea proiectului este, potrivit legii, primarul comunei, în dubla sa calitate şi
de ordonator principal de credite, sau, dupa caz, administratorul public al comunei.
Art. 7.- Se aprobă caracteristicile Proiectului in care se precizează că Proiectul nu va fi generator de
venit
Art. 8- Cheltuielile neeligibile aferente proiectului vor fi suportate din bugetul local
Art. 9.- Numărul locuitorilor care beneficiază de un acces îmbunătăţit la servicii şi infrastructură
este de 2576.
Art. 10. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul Comunei Măgeşti
Art. 11. - Prezenta hotărâre se comunică.cu :
-Instituţia Prefectului Judetului Bihor
-GAL Alesd Valea Crisului Repede
- Primarul comunei Măgeşti
- Se aduce la cunostintă publică
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Bogdan Brencuş
Contrasemnează:
SECRETAR GENERAL,
Hotărârea a fost adoptată cu
11 voturi Pentru
O împotrivă
0 Abţineri
COMUNA MĂGEŞTI
CONSILIUL LOCAL
C.L.F. 4687234
C.P. 417335 Măgeşti, Nr.9 , Jud. Bihor
Tel:0359/806908, Fax:0359/806907,
e-
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.