Aprobarea indicatorilor tehnico-economici, devizul general și documentația economică-faza DALI la obiectivul de investiții Consolidare seismică şi creşterea eficienței energetice la Dispensar Uman din localitatea…
Pe scurt
Consiliul Local aprobă indicatorii tehnico-economici, devizul general și documentația economică în faza DALI pentru obiectivul de investiții „Consolidare seismică și creșterea eficienței energetice la Dispensar Uman din Măeriște”. Decizia înseamnă că se stabilesc costurile estimate, etapele și cerințele tehnice pentru consolidarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice, cu finanțare posibilă din fonduri publice, urmate de demararea lucrărilor. Pentru locuitori, aceasta poate însemna mai multă siguranță la cutremur și facturi energetice mai mici pe termen lung, dar lucrările vor urma etapele decise în documentația tehnică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiţii „Consolidare seismică şi creșterea eficienței energetice la Dispensar Uman din localitatea Măerişte, jud. Sălaj "conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Partizanilor, Pariizanilor.
Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.
O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.
Hotărârea nr. 24 din 2026 a Consiliului Local Măeriște
Titlu oficial
, Privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, devizul general și documentația economică-faza DALI la obiectivul de investiții Consolidare seismică şi creşterea eficienței energetice la Dispensar Uman din localitatea Măerişte, jud. Sălaj „
ROMÂNIA
JUDEȚUL SĂLAJ
E COMUNA MĂERIŞTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 24
Din 31.08.2026
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, devizul general şi documentaţia
economică-faza DALI la obiectivul de investiții „Consolidare seismică şi creșterea eficienţei
energetice la Dispensar Uman din localitatea Măeriște, jud. Sălaj ”.
Consiliul Local al Comunei MAERIŞTE, judeţul Sălaj,
întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.08.2026,
Având în vedere :
-referatul de aprobare al primarului comunei Măerişte nr.5114 din 24.08.2026;
-raportul aparatului de specialitate al primarului comunei Măerişte nr.5115 din 24.08.2026;
-avizul Comisiilor de specialitate a Consiliului Local Măeriște, înregistrat cu nr.5224 din
28.08.2026;
-prevederile Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor;
-Ordinul MDLPA nr.2.853/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, privind derularea
Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat;
-prevederile art.10 alin.(4) lit.a) din HG nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru
al documetaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri
publice;
-prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.50/199Iprivind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
-Ordinul MDRAP nr.839/2009 pentr aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii
nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările și completările
ulterioare;
-prevederile art.129 alin.(2) lit. „d” coroborat cu alin.(7) lit.„n” din OUG nr.57/2019 privind Codul
administrativ;
În temeiul art.139 alin. (1) şi art.196 alin.(1) lit.a din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind
Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare,
Adoplă prezenta
HOTĂR ÂRE:
Art. 1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiţii „Consolidare seismică
şi creșterea eficienței energetice la Dispensar Uman din localitatea Măerişte, jud. Sălaj "conform
Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă devizul general la obiectivul de investiţii „Consolidare seismică și creşterea
eficienţei energetice la Dispensar Uman din localitatea Măeriște, jud. Sălaj” conform Anexei nr.2
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă finanțarea din bugetul local suma de 685.475,49 lei (cu TVA inclus) şi din
bugetul de stat suma de 6.406.170,76 lei (cu TVA inclus).
Art.4. Se aprobă documentația tehnico-economică faza DALI pentru obiectivul de investiţii
„Consolidare seismică și creșterea eficienţei energetice la Dispensar Uman din localitatea
Măerişte, jud. Sălaj ”conform Anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de Primarul Comunei Măerişte, jud. Sălaj.
Art.6. Prezenta hotărâre poate fi atacată la Tribunalul Sălaj, în conformitate cu prevederile Legii
nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art,7. Prezenta hotărâre se comunică la:
- Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj ,
- Primarul Comunei Măerişte ,
- Compartiment buget, finanțe, contabilitate, impozite şi taxe locale, salarizare și resurse
umane,
- Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
- Dosar şedintă/hotărâri,
- Cetăţeni, prin afişaj şi Site — ul www.comunamaeriste.ro.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
TOMOLE GHEORGHE SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI
CAN
bi
|
|
i
HCL NR.24 =Adoptată în şedinţa ordinară din data de 31.08.2026, cu un număr de 10 (zece) voturi „pentru”, 0
(zero) voturi „abţineri ” și 0 (zero) voturi „împotrivă” din numărul total de 10 consilieri prezenți / 11 consilieri
în funcție=
INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
a obiectivului de investiţii «Consolidare seismică și creşterea eficienţei energetice
la Dispensar Uman din loc. Maeriste, jud. Sălaj»
Valoare totală 5.870.412,50 lei (fără TVA);
- din care: C+M 4.546.700,00 lei (fără TVA);
Valoare totală 7.091.646,25 lei (cu TVA);
- din care: C+M 5.501.507,00 lei (cu TVA);
Tip clădire: Constructie civila cu functiunea de Dispensar Uman
Suprafaţa construită 544.00 mp
Suprafaţa construcţiei desfășurată înainte de intervenţie 525.00 mp;
Suprafaţa construcţiei după intervenţie 525,00 mp;
Reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire 293.7 (kWh /m2 an)
Reducerea consumului de energie primară 258.5 (kWh/m2 an)
Consumul de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul implementării
proiectului 96.5 (kWh/m2 an)
Reducerea anuală estimată a gazelor cu efect de seră 136.4 (echivalent kgCO2/m2 an)
Numărul de persoane (ocupanţi): 12
Durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii: 24 luni.
Surse de finanţare:
- valoare de la bugetul de stat: 6.406.170,76lei (cu TVA);
- valoare de la bugetul local: 685.475,49 lei (cu TVA);
Anexa nr. 2 la normele metodologice
DEVIZ GENERAL
al obiectivului de investiţie : “Consolidare seismică şi creșterea eficienței energetice la Dispensar Uman din loc. Maeriste,
jud. Sălaj”
Valoarea (inclusiv TVA)
Denumirea capitolelor și a subcapitolelor de Valoarea42) (fără
Nr. crt. cheltuieli TVA) TVA Valoare cu TVA
lei lei lei
1 2 3 4 5
CAPITOLUL 1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului
1.1. Obţinerea terenului - - -
1.2. Amenajarea terenului 2 adi 2142000100) 840.00 4,840.00
1.3, |Amenajări pentru protecţia mediului şi 3000.00 630.00 3,630.00
aducerea la starea inițială
1.4. Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor 3,000.00 630.00 3,630.00
TOTAL CAPITOL 1 10,000.00 2100.00 12,100.00
CAPITOLUL 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiții
Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare! -
2; Gbiectivaiizi e IZA 6.00000 1,260.00 7260.00
TOTAL CAPITOL 2 6000.00 1.260.00 7260.00
CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică
34, Studii 5,000.00 1,050.00 6,050.00
3.1.1. ____|Studii de teren 1,050.00 6,050.00
3:12. Raport privind impactul asupra mediului - -
Erc Alte studii specifice zi -
3.2. |Documentaţii-suportși cheltuieli pentru 1,050.00 6,050.00
obţinerea de avize, acorduri şi autorizații
3.3. Expertizare tehnică 2373.00 13,673.00
Certificarea performanței energetice şi auditul
3.4. energetic al clădirilor, auditul de siguranță 1,155.00 6,655.00
rutieră
35, Proiectare 56,700.00 326,700.00
3.5.1, Temă de proiectare E ȘI
3;5.2. Studiu de prefezabilitate = a
Studiu de fezabilitate/Documentaţie de avizare
pa a lucrărilor de intervenţii şi deviz general 15,650.00 78650.00
Documentaţiile tehnice necesare în vederea
Dre, Acei eco iza e 14050.00 0,050.00
Verificarea tehnică de calitate a proiectului
3.5.5; tehnic şi a detaliilor de execuţie 4,200.00 24,200.00
3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 37,800.00 217,800.00
3.6. Organizarea procedurilor de achiziție 10,500.00 60,500.00
3.7. Consultanţă 8,400.00 48,400.00
371, Managementul de proiect pentru obiectivul de 8400.00 48,400.00
investiții
347:2: Auditul financiar Z 3 2
3.8. Asistenţă tehnică 72,000.00 15,120.00 87,120.00
3.8.1. Asistenţă tehnică din partea proiectantului: 20,000.00 4,200.00 24,200.00
3.8.1.1. pe perioada de execuție a lucrărilor __10,000.00 2,100.00 12,100.00
pentru participarea proiectantului la fazele
incluse în programul de control al lucrărilor de
3.8.1.2. execuţie, avizat de către Inspectoratul de Stat 10,000.00 2,100.00 12,100.00
în Construcţii
3.8.2. ___|Dirigenţie de şantier 50,000.00 10,500.00 60,500.00
Coordonator în materie de securitate și sănătate |
= conform Hotărârii Guvernului nr. 300/2006
privind cerințele minime de securitate și. | :
3.8.3. E ei sarii ele igraiara sau 2,000.00 |. 420.00 2,420.00
mobile, cu modificările şi completările
ulterioare
TOTAL CAPITOL 3 458,800.00 96348.00 555,148.00
CAPITOLUL 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază
4.1. Construcţii şi instalații 4,465,700.00 937,797.00 5,403,497.00
4.1.1.____ Lucrări de intervenții i 2 9 4,000.00. 616,140.00 3,550,140.00
4.1.2. Lucrări pentru creşterea eficienţei energetice 1,521,700.00 319,557.00 1,841,257.00
413 Lucrări aferente corpurilor de clădire i
__ |neeligibile/extinderi ş E i
Cheltuieli aferente lucrărilor de intervenţii
4.1.4 pentru îmbunătățirea terenului de fundare, daca 2,100.00 12,100.00
este cazul
42. |Montaj utilaje, echipamente tehnologice și 8400.00 48,400.00
funcționale
43, Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale 65,279.76 316,135.16
care necesită montaj
Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale
4.4. care nu necesită montaj și echipamente de - a
transport
4.5. Dotări - -
4.6. Active necorporale a 2
TOTAL CAPITOL 4 1.011,476.76 5,828,032.76
CAPITOLUL 5 Alte cheltuieli
5.1. Organizare de şantier 7,350.00 42,350.00
Lucrări de construcții și instalații aferente
5.1.1, ca panza do saătiae 5,250.00 30,250.00
5.1.2. Cheltuieli conexe organizării şantierului 2,100.00 12,100.00
52; Comisioane, taxe, cote, costul creditului 55,013.70
524 Comisioanele şi dobânzile aferente creditului
_______|băncii finanţatoare N
Cota aferentă ISC pentru controlul calității
5.222; lucrărilor de construcții 22,733.50
Cota aferentă ISC pentru controlul statului în
5:23, amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru 4,546.70
autorizarea lucrărilor de construcții
524. a aferentă Casei Sociale a Constructorilor - 22133.50
Taxe pentru acorduri, avize conforme și
223. autorizația de construire/desființare 5,000.00
pică Cheltuieli diverse şi neprevăzute 42,000.00 242,000.00
5.4. Cheltuieli pentru informare şi publicitate j N 2,100.00 12,100.00
TOTAL CAPITOL 5 300,013.70 51,450.00 351,463.70
CAPITOLUL 6 Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste
6.1. Pregătirea personalului de exploatare A = - -
6.2. Probe tehnologice şi teste - - -
TOTAL CAPITOL 6 - - 5)
CAPITOLUL 7 Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de
preţ
Cheltuieli aferente marjei de buget 5% din (1.2
7il + 1.3+14+2+3.1+32+3.3+3.5+3.7+ 263,042.80 55,238.99 318,281.79
3.8 +4+ 5.1.1)
Cheltuieli pentru constituirea rezervei de
7.2, ivaplementare pentru ajustarea de preţ 16,000.00 3,360.00 19,360.00
TOTAL CAPITOL 7 279,042.80 58,598.99 337,641.79
.
COMUN, '
ÎN +ERIŞTE
/
N
TOTAL GENERAL 5,870,412.50 1,221,233.75 7.091,646.25
ri d Sr IB(ez LEE arsa FFF 4,546,100.00 954,807.00 5,501,507.00
TOTAL GENERAL (cu TVA) din care:
buget de stat! 6,406,170.76
buget local 685,475.49)
Cost unitar aferent investiţiei LE cp INI 3,660.38 lei/mp
Suprafata construita desfasurata a imobilului „525.00 i
Acd EA za |
Beneficiar: Proiectant:
PRIMARIA MAERISTE S.C. ART BUILDING CONS S.R.L.
7 O MAR
ai FR SC ARI BUILDING CONS SRL
Pet VO (ui
Str. Pariizanilor, Bi. M4, Ap.11 Șimleu Silvaniei
ARI BUILDING
. Email:art_buildingQyahoo.com
Telefon: 0761 269 322
. Nr. certificat : 2749
ISC SOIA ISO 14001:2045
PROIECT nr. 22/2025
INTERVENTIE
Obiectiv:
Consolidare seismica si cresterea eficientei energetic
din loc. Maeriste, jud.Salaj
Beneficiar: UAT MAERISTE, JUD. SALAJ
S.C. ART BUILDING CONS S.R.L.
SC ARI BUILDING CONS SRI
(ME) Str. Partizanilor, BI. MG, Ap.4 Șimleu Silvaniei
Email:art (_buildingyahoo. com
Telefon: 0761 269 322
Nr. certificat ; 2899 Ne. certificat : 2749
SIRIEI LDUME JS0'9001;2045 ISO 14001:2015
FOAIE DE CAPĂT
1. Denumirea obiectului de investiţii:
3. Ordonator de credite (secundar/terţiar): Nu este cazul
4. Beneficiarul investiţiei: UAT Maeriste, j
5. Elaboratorul studiului de fezabilitate: SC ART BUILI
Partizanilor, Bl.
Silvaniei
S.C. ART BUILDING CONS S.R.L.
Ing. Ingineru Agneta
po
(ŞI sau i
5 n cuNS
A Sa
CI
ză
SE great e
SSV SiLv
SC ART BUILDING CONS SRI
Mc) MC) Str. Parlizanilor, BI. MG, Ap.4 Șimleu Silvaniei
Email:art t_buildingOyahoo. com
Telefon: 0761 269 322
AR? BUILDING NO SUDZE ISO 14001:2015
1. ȘEF PROIECT:
2. PROIECTAT:
ing. Szekely Pal
ing. Izsak Rudolf
= SC ARI BUILDING CONS SRI
MC Str. Partizanilor, BI. MG, Ap.4 Șimleu Silvaniei
Email:art_building yahoo.com
Telefon: 0761 269 322
A ING Nr, certificat : 2899 Nr. certificat : 2749
ART BUILDING în pre lii per adi
A. PIESE SCRISE
1. Informaţii generale
1.1, Denumirea obiectului de investiții V
1,2. Ordonator principal de credite/investită
1.3. Ordonator de credite (secundar/terţiar)
1.4. Beneficiarul investiţiei
1.5. Elaboratorul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie
3,1, Particularităţi ale amplasamentului:
a) descrierea amplasamentului (localizare - intravilan/extravilan, suprafaţa terenului,
dimensiuni în plan);
b) relaţii cu zone învecinate, accesuri existente şi/sau căi de acces posibile;
c) datele seismice şi climatice;
d) studii de teren:
(i)studiu geotehnic pentru soluţia de consolidare a infrastructurii conform reglementărilor
tehnice în vigoare;
(îi)studii de specialitate necesare, precum studii topografice, geologice, de stabilitate ale
terenului, hidrologice, hidrogeotehnice, după caz;
€) situaţia utilităţilor tehnico-edilitare existente;
f) analiza vulnerabilităţilor cauzate de factori de risc, antropici şi naturali, inclusiv de
schimbări climatice ce pot afecta investiţia;
g) informaţii privind posibile interferenţe cu monumente istorice/de arhitectură sau situri
arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiţionărilor
specifice în cazul existenţei unor zone protejate.
3,2. Regimul juridic
a) natura proprietăţii sau titlul asupra construcţiei existente, inclusiv servituţi, drept de
preempţiune;
b) destinaţia construcţiei existente;
3 A SC ART BUILDING CONS SRI
MC) MC) Str. Partizanilor, BI. M6, Ap.4 Șimleu Silvaniei
/ Email:art_buildingOyahoo.com
ș Telefon: 0761 269 322
iza Nr. certificat : 2749
ART BUILDING NOTE O ISO 14004.2045
c) includerea construcţiei existente în listele monumentelor istorice, situri arheologice, arii
naturale protejate, precum şi zonele de protecţie ale acestora şi în zone construite protejate,
după caz;
d) informaţii/obligaţii/constrângeri extrase din documentaţiile de urbanism, după caz;
3.3. Caracteristici tehnice şi parametri specifici:
a) categoria şi clasa de importanţă;
b) cod în Lista monumentelor istorice, după caz;
c) an/ani/perioade de construire pentru fiecare corp de construcţie;
d) suprafaţa construită;
e) suprafaţa construită desfăşurată;
f) valoarea de inventar a construcţiei;
g) alţi parametri, în funcţie de specificul şi natura construcţiei existente;
3.4. Analiza stării construcţiei, pe baza concluziilor expertizei tehnice şi/sau ale auditului
energetic, precum şi ale studiului arhitecturalo-istoric în cazul imobilelor care beneficiază de
regimul de protecţie de monument istoric şi al imobilelor aflate în zonele de protecţie ale
monumentelor istorice sau în zone construite protejate. Se vor evidenția degradările, precum
şi cauzele principale ale acestora, de exemplu: degradări produse de cutremure, acţiuni
climatice, tehnologice, tasări diferenţiate, cele rezultate din lipsa de întreţinere a construcţiei,
concepţia structurală iniţială greşită sau alte cauze identificate prin expertiza tehnică.
3.5. Starea tehnică, inclusiv sistemul structural şi analiza diagnostic, din punctul de vedere
al asigurării cerinţelor fundamentale aplicabile, potrivit legii,
3.6. Actul doveditor al forţei majore, după caz.
hnic
iilor de diagnos re:
a) clasa de risc seismic;
b) prezentarea a minimum două soluţii de intervenţie;
c) soluţiile tehnice şi măsurile propuse de către expertul tehnic şi, după caz, auditorul
energetic spre a fi dezvoltate în cadrul documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii;
d) recomandarea intervențiilor necesare pentru asigurarea funcţionării conform cerinţelor şi
conform exigenţelor de calitate.
analiza detaliată a acestora
5,1. Soluţia tehnică, din punct de vedere tehnologic, constructiv, tehnic,
funcţionalarhitectural şi economic, cuprinzând:
a) descrierea principalelor lucrări de intervenţie pentru: - consolidarea elementelor,
subansamblurilor sau a ansamblului structural; - protejarea, repararea elementelor
5
E SC ART BUILDING CONS SRI
MO Str. Partizanilor, Bl. M6, Ap.4 Șimleu Silvaniei
«3 Email:art_building yahoo.com
Telefon: 0761 269 322
ING Nr. certificat : 2899 Nr. certificat : 2749
iii Adi i dă e ISO 9001.20 ISO 14001:2015
Măsura de atenuare a riscului: supraveghere tehnică din partea specialistului, se
vor cere în permanentă informaţii de la contractori. Verificarea calității lucrării se face în
scopul confirmării corespondenței acestora cu proiectul, cu prescripțiile tehnice specifice, în
limitele indicatorilor de calitate. Respectarea condițiilor tehnice de calitate va fi urmărită pe
toată durata de implementare a proiectului.
Se va semna un contract de prestări servicii în care se va menționa faptul că prestatorul
serviciului oferă garanţie pentru calitatea lucrării.
6.1. Comparaţia scenariilor/opţiunilor propus(e), din punct de vedere tehnic, economic,
financiar, al sustenabilităţii şi riscurilor
Comparand cele 2 scenarii propuse in cadrul documentatiei de avizare a lucrarilor de
interventie, se observa ca scenariului minimal este mai eficace pe termen lung.
În urma analizei cost beneficiu se recomandă SCENARIU 1 în schimbul SCENARIULUI
2 deoarece:
- din punct de vedere economic conferă un avantaj semnificativ beneficiarului, datorită folosiri
materialelor cu un cost mai redus;
- oferă o soluţie viabilă printr-o investiție la standarde europene în ceea ce priveşte calitatea
lucrărilor executate
- solutia aleasa este in concordanta cu cerintele beneficiarului si cu recomandarile expertului
tehnic si al auditorului energetic.
Lucrările ce se vor executa sunt justificate prin:
- procedura tehnică mai accesibilă, simplă şi cu riscuri mai scăzute atât în timpul execuţiei
cât şi după aceasta avand in vedere materialele si echipamentele utilizate
- din punct de vedere financiar materialele folosite in scenariul 1 implica costuri mai mici in
comparatie cu scenariul 2.
Recomandarea pachetului de măsuri minimal s-a realizat în urma rezultatelor obținute.
6.2. Selectarea şi justificarea scenariului/opţiunii optim(e), recomandat(e)
Recomandarea elaboratorului asupra soluției optime din punct de vedere tehnic și
economic, de dezvoltare în cadrul documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie.
În urma analizei cost beneficiu se recomandă SCENARIUL 1 în schimbul
SCENARIULUI 2 deoarece:
- din punct de vedere economic conferă un avantaj semnificativ beneficiarului, datorită folosiri
materialelor cu un cost mai redus;
- oferă o soluție viabilă printr-o investiţie la standarde europene în ceea ce privește calitatea
lucrărilor executate
Lucrările ce se vor executa sunt justificate prin:
95
FE ES SC ART BUILDING CONS SRI
? MC MC Str. Partizanilor, BI. M6, Ap.4 Șimleu Silvaniei
Email:art_buildingf yahoo.com
Telefon: 0761 269 322
=] D 3 Nr. ificat : 2899 Nr. certificat : 2749
e ee ISO 9001;2018 ISO 14001.2045
- procedura tehnică mai accesibilă, simplă şi cu riscuri mai scăzute atât în timpul execuţiei
cât şi după aceasta avand in vedere materialele si echipamentele utilizate
- din punct de vedere financiar materialele folosite in scenariul 1 implica costuri mai mici in
comparatie cu scenariul 2.
-prin scenariul 1 se urmareste reabilitarea constructiei existente prin lucrari minimale dar cu
un efect pozitiv pe termen lung.
6.3. Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi investiţiei:
a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiţii, exprimată în iei,
cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul
general;
Valoarea
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.