Hotărâre privind aprobarea ghidului solicitantului privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al orașului Măcin pentru activități desfășurate în domeniile cultural, educație civică, social, programe sportive de utilitate publică și tineret de interes local desfășurate în cursul anului 2025
Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2025 a Consiliului Local Măcin
Se aprobă ghidul solicitantului pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul local al orașului Măcin pentru activități în cultură, educație civică, social, sport de utilitate publică și tineret în 2025. Practic înseamnă că localitatea va primi proiecte depuse de cetățeni sau organizații, iar punctajul și condițiile de finanțare, termenele de depunere și modul de contractare vor fi stabilite în ghid, cu verificări și rapoarte de finalizare. Pentru locuitori, banii publici vor sprijini proiecte locale, iar avantajele și termenele exacte vor fi detaliate în ghid și contractele asociate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1. Prezentul ghid are ca scop stabilirea principiilor, cadrului
general şi a criteriilor pentru atribuirea contractelor de finanţare
nerambursabilă din fonduri publice, acordate de la bugetul local al
Orasului Macin.
Art. 2. În înţelesul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos
au următoarea semnificaţie:
a) activitate generatoare de profit - activitatea care produce un profit în
mod direct pentru o persoană juridică;
b) autoritate finanţatoare - Consiliul Local al Orasului Macin;
c) beneficiar - solicitantul căruia i se atribuie contractul de finanţare
nerambursabilă în urma aplicării procedurii selecţiei publice de proiecte;
d) cheltuieli eligibile - cheltuieli care pot fi luate în considerare
pentru finanţarea nerambursabilă, conform Anexei 6 la ghid;
e) contract de finanţare nerambursabilă - contract încheiat, în condiţiile
legii, între Consiliul Local al Orasului Macin în calitate de autoritate
finanţatoare şi beneficiar;
f) finanţare nerambursabilă - alocaţie financiară directă din fonduri
publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau juridice fără
scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la
realizarea unor acţiuni sau programe de interes public la nivelul Orasului
Macin;
g) fonduri publice - sume alocate din bugetul local de către Consiliul
Local al Orasului Macin;
h) solicitant - orice persoană fizică sau juridică fără scop patrimonial
care depune o propunere de proiect.
3. Domeniu de aplicare:
Art.3. Participarea la Programul anual al finanţărilor nerambursabile de la
bugetul local al Orasului Macin este nediscriminatorie, solicitanţii care
depun propuneri de proiecte putând fi persoane fizice sau persoane juridice
fără scop patrimonial, asociaţii ori fundaţii constituite potrivit legii,
care activează în folosul comunităţii Orasului Macin şi propun desfăşurarea
unor acţiuni sau programe care să contribuie la interesul public local al
Orasului Macin.
Art.4. Prevederile prezentului ghid se aplică pentru atribuirea oricărui
contract de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Orasului Macin.
Art.5. Categoriile de proiecte pentru care se aplică prezentul ghid sunt
pentru următoarele tipuri de activităţi:
- culturale - Anexa 1;
- de educaţie civică - Anexa 2;
- în domeniul social - Anexa 3;
- de implementare a programelor sportive de utilitate publică - Anexa
4;
- tineret – Ane
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.