28 mai 2021 · Inițiator: Ioan COROBUȚĂ

HCL 29/2021 Lungani adoptată

Hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgență

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2021 a Consiliului Local Lungani
Emitent
Consiliul Local Lungani
Număr
29 / 2021
Data
28 mai 2021
Inițiator
Ioan COROBUȚĂ
Localitate
Lungani, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Lungani aprobă acordarea unor ajutoare de urgență pentru cetățeni ai comunei, în baza cererilor prezentate, inclusiv pentru cheltuieli medicale ale soțului unei localnice și pentru înmormântare. Sumele și condițiile exacte sunt precizate în anexă, iar pentru realizare se însărcinează primarul să gestioneze plata ajutoarelor. Decizia devine efectivă imediat după publicare/afişare, iar instituțiile relevante vor verifica legalitatea prestațiilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență, cetățenilor comunei Lungani, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărire. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărtri se insărcinează primarul Comunei Lungani Corobuţă Ioan, prin aparatul de specialitate al Primăriei Comunei Lungani. Art.3. Secretarul Comunei Lungani va înainta o copie după prezenta: Instituţiei Prefectului Județului Iași, pentru verificarea legalităţii, primarului comunei Lungani, și o va ad cunoștință publică prin afișare și pe site-ul Primăriei Lungani. 44 i 5 x Presadinte sedinţă, Contrasemnează pentru legalitate, Secretar General, Peoaite-MerfQhţpuscsa Prezenta hotărire a fost adoptată în ședința ordinară de astăzi 28 mai 2021, cu un număr de 13 voturi “pentru”, O voturi “împotrivă”, 1 “abţineri” din 14 consilieri prezenţi la lucrările ședinței, din totalul de 15 consilieri. Anexa la HCL nr. 29 din 28.05.2021 Nr. Crt Numele si Suma Motivul acordarii prenumele 1, TOTOI PETRONELA 200 INVESTIGAȚII ADRIANA MEDICALE 2. BALAHUR MARIA 500 ÎNMORMÂNTARE Președinte sedinţă, oan Tudose pi

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă