Hotărâre privind stabilirea unui mandat special reprezentantului comnei Luciu in Adunarea Generala a Asociatiei de dezvoltare Intercomunitara "Eco Buzau 2009"
Denumire
Hotărârea nr. 61 din 2023 a Consiliului Local Luciu
Se aprobă modificarea tarifelor pentru depozitarea deșeurilor: tariful de operare crește de la 146 la 149,50 lei pe tonă (fără TVA) începând cu 1 ianuarie 2024, iar contribuția pentru economia circulară pentru deșeurile depozitate crește de la 80 la 160 lei pe tonă, evidențiată separat. De asemenea, se stabilește un mandat special pentru reprezentantul comunei Luciu în Adunarea Generală aAsociației Eco Buzău 2009 pentru a vota în numele comunei în aceste privințe. Pentru locuitori înseamnă costuri mai mari pentru depozitarea deșeurilor, în timp ce cadrul permite implicarea directă a administrației locale în deciziile asociatiei privind fonduri și servicii de mediu.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. (1). Se aprobă modificarea tarifului de operare din cadrul
Contractului de delegare a gestiunii serviciului de depozitare deseuri
municipale, încheiat între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Eco
Buzău 2009”, în calitate de delegatar şi RER Servicii Ecologice SRL, în
calitate de delegat, înregistrat sub nr.59/263/2023, de la 146 lei/tonă,
fără TVA la 149,50 lei/tonă, fără TVA.
(2). Tarifului prevăzut la alin.(1) se aplică începând cu data de 01
ianuarie 2024.
Art.2. Se ia act de modificarea contribuţiei pentru economia
circulară pentru deşeurile destinate a fi eliminate prin depozitare, de la 80
de lei/tonă depozitată la 160 lei/tonă depozitată, care va fi evidenţiată
distinct faţă de tarif, conform prevederile art. 2541, Anexa 2, din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.125/2022 pentru modificarea si
completarea Ordonantei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind
Fondul pentru mediu;
Art.3. Se acordă mandat special reprezentantului Comunei Luciu în
Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău
2009”, domnul Fratila Mircea-Primarul comunei Luciu să voteze “PENTRU”
aprobarea modificării tarifului de operare al serviciului delegat pentru
activitatea de depozitare deseuri municipale, conform prevederilor art.1.
Art.4. Se mandateaza domnul Gavrila Mihai Laurentiu, in calitate de
Presedinte al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara „Eco Buzau 2009”,
să semneze, in numele si pe seama unităţilor administrativ-teritoriale
membre in asociaţie, documentele necesare modificării tarifului prevăzut
la art.1.
Art.5. Secretarul general al comunei Luciu va asigura comunicarea
hotărârii instituţiilor şi autorităţilor interesate.
LUCIU 18.12.2023
Presedinte de sedinta,
DRAGU ALEXANDRINA
Contrasemneaza,
Secretar General
RADU MARIANA
2 SC
(ar) Ip
Sara BUZĂO 4
SA Lat
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al comunei Luciu în şedinţa ordinară din 18
decembrie 2023, cu respectarea prevederilor art.39 din din Ordonanţa de urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu un număr de 10 voturi pentru, 0 abţineri şi 1 vot
împotrivă, din numărul total de 11 consilieri locali în funcţie şi 11 consilieri locali prezenţi la
şedinţă.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.