27 noiembrie 2023 · Inițiator: Ioan-Gheorghe MUNTEANU
HCL 76/2023 Liebling adoptată
Hotărâre privind aprobarea procedurii de acordare a eșalonării la plată pentru obligațiile de plată restante la bugetul local al Comunei Liebling, Județul Timiș, către persoane fizice și juridice
Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2023 a Consiliului Local Liebling
Comune Liebling aprobă posibilitatea acordării unei eșalonări la plată pentru taxele locale restante atât pentru persoane fizice, cât și pentru firme. Potrivit procedurii, contribuabilul poate cere înlesniri: eșalonare până la maxime 5 ani, sau amânare până la 6 luni, cu o reducere parțială a penalităților; în timpul acestora se plătesc rate și se aplică majorări de întârziere de 0,5% pe lună, iar 50% din aceste majorări pot fi amânate/parțial susținute. Sunt necesare garanții: de exemplu, pentru persoane fizice, o sumă echivalentă cu două rate medii din eșalonare sau altă sumă determinată, pentru a acoperi obligațiile locale restante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1: Instituirea posibilităţii acordării eşalonării la plată pentru
obligaţiile fiscale administrate de Primăria Comunei Liebling
Pentru obligaţiile fiscale administrate de Primăria comunei Liebling,
organele fiscale competente:
(1) La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal
local poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante următoarele
înlesniri la plată:
a) eşalonări şi/sau amânări la plata obligaţiilor fiscale, precum şi a
obligaţiilor bugetare prevăzute la art. 184 alin. (5);
b) scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
(2) Eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar
amânarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu
poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care se acordă.
(3) Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la
plată, pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate sau amânate la
plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracţiune de
lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(4) Pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată, un procent de 50% din
majorările de întârziere reprezentând componenta de penalitate a acestora,
aferente obligaţiilor fiscale eşalonate sau amânate la plată, se amână la
plată. În situaţia în care sumele eşalonate sau amânate au fost stinse în
totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.
(5) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată,
contribuabilii trebuie să constituie garanţii astfel:
a) în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din
eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale locale eşalonate şi majorări de
întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la plată, sau o sumă rezultată
din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările de
întârziere calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plată,
în cazul amânărilor la plată;
b) în cazul persoanelor juridice garanţia trebuie să acopere totalul
obligaţiilor fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată.
(6) Prin hotărâre a autorităţii deliberative se aprobă procedura de
acordare a înlesnirilor la plată.
(7) În cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor
prevăzute la alin. (1) lit. b) se realizează cu respectarea regulilor în
domeniul ajutorului de stat.
Art.2: Beneficiarii eşalonării
(1)Prezenta proce
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.