Se desemnează prin vot secret reprezentantul Consiliului local al comunei Leorda în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Leorda pentru anul școlar 2026-2027, iar această persoană este domnul Maloș Valerian. Decizia înseamnă că, timp de acel an, un ales local va participa la gestionarea și supravegherea școlii, ceea ce poate influența direcțiile de finanțare, cursele bugetare și deciziile privind cerințele elevilor. Hotărârea se face publică și se comunică instituțiilor relevante (prefectură, școală, primărie) pentru conformitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 28 din 2026 a Consiliului Local Leorda
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
COMUNA LEORDA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LEORDA
HOTĂRÂREA NR. 28
privind desemnarea reprezentantului consiliului local al comunei Leorda în
consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 1 Leorda, județul Botoșani,
în anul școlar 2026-2027
Întrunit în ședința ordinară din 30.09.2026,
urmare a adresei nr. 1499/09.09.2026 a Școlii Gimnaziale nr. 1 Leorda,
analizând referatul de aprobare al inițiatorului proiectului nr. 61/16.09.2026,
având în vedere raportul de specialitate nr. 8256/16.09.2026,
în conformitate cu prevederile din Metodologia-cadru de organizare și funcționare a
consiliului de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar aprobată prin Ordinul MEN
nr. 6223/04.09.2023, art. 96 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, 129 alin. 2 lit. d,
alin. 7 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, art. 42, art. 80-81 din Legea nr.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 120 alin. 1
și art. 121 alin. 1 și 2 din Constituția României,
în temeiul art. 139 alin. 1, art. 196 alin. 1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
Consiliul local al comunei Leorda adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 Domnul Maloș Valerian se desemnează prin vot secret, ca reprezentant al Consiliului
Local al comunei Leorda în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Leorda, județul
Botoșani, în anul școlar 2026-2027.
Art. 2 Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică și se comunică Instituției Prefectului
- Județul Botoșani, Școlii Gimnaziale nr. 1 Leorda, primarului comunei Leorda și persoanei
desemnate la art. 1.
PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL AL COMUNEI
STOIAN ANDREI LUNGU CORNEL
Hotărârea a fost adoptată prin vot secret în şedinţa ordinară din data de 30.09.2026.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.