Se aprobă bugetul local pentru anul 2026 al comunei Leorda, inclusiv bugetul activităților finanțate din venituri proprii și programul de investiții. Se stabilesc sursele de finanțare locale, precum alocările din venituri proprii și cofinanțările necesare pentru proiecte de dezvoltare și infrastructură, respectând defalcările de la bugetul județean și cotele din impozitul pe venit, precum și cheltuielile de funcționare și arieratele. Pentru locuitori, înseamnă că se vor planifica bani pentru drumuri, proiecte locale și servicii peste 2026, iar detaliile (termene, zone afectate) vor depinde de proiectele concrete în bugetul aprobat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2026 a Consiliului Local Leorda
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
COMUNA LEORDA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LEORDA
HOTĂRÂREA NR. 15
privind aprobarea bugetului local, a bugetului activităților finanțate integral sau parțial din
venituri proprii și a programului de investiții al comunei Leorda pe anul 2026
Întrunit în ședința extraordinară din 06.05.2026,
analizând referatul de aprobare al inițiatorului proiectului nr. 35/29.04.2026,
având în vedere referatul de specialitate nr. 1773/29.04.2026,
urmare a consultării publicului în perioada 15.04.2026 – 05.05.2026,
întrucât locuitorii comunei nu au depus contestaţii sau amendamente,
ţinând cont de prevederile:
- Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026,
- Decizia nr. 2/03.04.2026 a DGFP Botoşani,
- Horărârii Consiliului Județean nr. 87/09.04.2026 privind repartizarea sumelor defalcate
din taxa pe valoare adaăugată pentru finanțarea cheltuielilor prvind drumurile județene și
comunale pe anul 2026 și estimările pentru anii 2027 – 2029,
- Hotărârii Consiliului Județean nr. 88/09.04.2026 privind repartizarea sumei
corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit alocată pe anul 2026 pe unități
administrativ-teritoriale și pe destinații pentru susținerea programelor de dezvoltare
locală, pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală,
precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care unitățile admnistrativ-teritoriale din
județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și a sumelor estimate din
cota de 6% din impozitul pe venit pentru anii 2027 - 2029,
- Repartizarea cotei de 20% din cota de 14% din impozitul pe venit, estimate pe anii 2027 -
2029 , pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau
de capital, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și a proiectelor de
infrastructură care necesită cofinanșare locală,
- Adresa nr. II/126/17.04.2026 D.G.F.P. Botoșani,
- Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Strategia de
dezvoltare şi planul de achiziţii aprobat pentru anul 2026 pentru Comuna Leorda,
Contractele de prestări servicii care asigură buna funcţionare a activităţilor desfăşurate la
nivelul Comunei Leorda,
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare,
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2024 privind reglementarea etichetării
cheltuielilor bugetare și cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde și Hotărârea
Guvernului nr. 1074/2024 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare
a prebederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2024 privind reglementarea
etichetării cheltuielilor bugetare și cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde,
luând în considerare
- Adresa nr. 475/23.03.2026 prin care Școala Gimnazială nr. 1 Leorda ne transmite
fundamentarea cheltuielilor propuse pentru bugetul inițial al anului 2026,
- avizele celor trei comisii de specialitate din cadrul consiliului local,
în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2, art. 120 alin. 1 și art. 121 alin. 1 și alin. 2 din
Constituția României,
art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie
1985 și ratificată prin Legea nr. 199/1997,
art. 7 alin. 2 Cod Civil,
art. 1 alin. 2 lit. a, art. 3-5, art. 8, art. 11-13, art. 19-27, art. 39, art. 41-46, art. 51 alin. 3, art.
58 alin. 1 lit. a din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale și a Legii nr. 43/2026 a
bugetului de stat pe anul 2026,
art. 5 pct. 13 lit. m, art. 84, art. 87, art. 129 alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. a OUG nr. 57/2019 privind
Codul administrativ,
art. 2 și 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
art. 80-84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative,
în temeiul art. 139 alin. 1, art. 196 alin. 1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
Consiliul local al comunei Leorda adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 (1) Se aprobă bugetul local al comunei Leorda pe anul 2026, distribuit astfel:
TOTAL VENITURI 5.561,73 MII LEI
TOTAL CHELTUIELI 8.977,91 MII LEI
DEFICIT 3.416,18 MII LEI
SECȚIUNEA FUNCȚIONARE
VENITURI 5.069,48 MII LEI
CHELTUIELI 5.069,48 MII LEI
DEFICIT 0
SECȚIUNEA DEZVOLTARE
VENITURI 492,25 MII LEI
CHELTUIELI 3.908,43 MII LEI
DEFICIT 3.416,18 MII LEI
(2) Bugetul aprobat la alin. 1 este prevăzut în anexa nr.1 a prezentei hotărâri.
Art. 2 Se aprobă utilizarea sumei de 3.416,18 mii lei din excedentul din anii anteriori al
bugetului local pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare.
Art. 3 Se aprobă programul de investiții care cuprinde obiectivele de investiții propuse a se
realiza în anul 2026, prevăzut în anexa nr. 2 a prezentei hotărâri.
Art. 4 Se aprobă acoperirea diferenţei rezultată dintre suma încasată de la populaţie şi suma
necesară pentru plata salubrizării la nivelul comunei Leorda din bugetul local.
Art. 5 Se aprobă aprobarea efectuarea plăților pentru obiectivele de investiții din cap. 65 -
Învățământ de către Comuna Leorda.
Art. 6 Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate integral sau parțial din
venituri proprii pentru anul 2026, conform anexei nr. 3, după cum urmează:
VENITURI TOTAL = 4,00 MII LEI
CHELTUIELI TOTAL = 4,00 MII LEI
DEFICIT =0
SECȚIUNEA FUNCȚIONARE
VENITURI = 4,00 MII LEI
CHELTUIELI = 4,00 MII LEI
Art. 7 Se aprobă atribuirea de culori și scoruri pentru obiectivele de investiții, ăn funcție
de impactul acestora asupra obiectivelor de mediu, realizată de ordonatorul principal de credite, în
baza criteriilor de etichetare prevăzute în Anexa A la Hotărârea Guvernului nr. 1074/2024, conform
anexei nr. 4 a prezentei hotărâri.
Art. 8 Primarul comunei Leorda, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prezenta
hotărâre.
Art. 9 Hotărârea se va aduce la cunoștință publică și se va comunica Instituției Prefectului -
județul Botoșani, primarului comunei Leorda, Serviciului contabilitate, taxe și impozite locale,
achiziții publice și administrativ, AJFP Botoșani.
PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Secretar General comună
IGNAT BOGDAN LUNGU CORNEL
Hotărârea a fost adoptată în şedinţa extraordinară din data de 06.05.2026, cu 11 voturi “pentru".
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.