Comune Leorda aderă la Asociația APIConsult Botoșani pentru a gestiona împreună servicii comunale cu alte două comune (Răchiți și Blândești). Se stabilește asocierea pentru a exercita în comun aceste servicii, ceea ce înseamnă posibilitatea de colaborare și împărțire a costurilor/activităților aferente, la nivel regional. Practic, fonduri și termene vor fi gestionate împreună prin această asociație, iar oamenii pot beneficia de servicii mai eficiente prin cooperare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă aderarea comunei Leorda la Asociația APIConsult Botoșani în vederea exercitării în comun a serviciilor comunale
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 10 din 2026 a Consiliului Local Leorda
ROMÂNIA
JUDEȚUL BOTOȘANI
COMUNA LEORDA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI LEORDA
HOTĂRÂREA NR. 10
privind aderarea şi asocierea comunei Leorda la Asociația APIConsult
Botoşani împreună cu celelalte entităţi publice membre Răchiți și Blândești, în vederea
organizării şi exercitării în comun a serviciilor comunale
Întrunit în ședința ordinară din ,
analizând referatul de aprobare al inițiatorului proiectului nr. 25/30.03.2026,
având în vedere raportul de specialitate nr. 8095/30.03.2026, acordul emis de către
Asociația APIConsult Botoșani sub nr. 104/27.03.2026,
luând în considerare avizul comisiilor de specialitate a consiliului local,
în conformitate cu prevederile:
- art. 56, art. 120, alin. (1), art. 121, alin. (1) și (2) și art 139, alin. (2) din Constituția
României, republicată;
- art. 4 și art. 9, paragraful 3 și art. 10 al Cartei europene a autonomiei locale, adoptatăla
Strasbourg la 15 octombrie1985 și ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată;
- Ordonanței Guvernului României nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații;
- art. 35 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și
completările ulterioare;
- Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor,
cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 89, art. 129 alin(2), lit. „e”, alin (7), lit. „g” și alin(9) lit. „a” din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ;
- Statutului şi Actului Constitutiv al AsociaţieiAPIConsult Botoşani;
în temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit.e), alin. (9) lit.a), art.136, alin. (1), art. 139, alin. (1),
alin. (3), lit. f) și art. 196, alin (1) lit. a),
Consiliul local al comunei Leorda adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. Se aprobă aderarea comunei Leorda la Asociația APIConsult Botoșani în vederea
exercitării în comun a serviciilor comunale.
Art. 2. Se aprobă asocierea comunei Leorda alături de comunele Răchiți și Blândești în
cadrul Asociaţiei APIConsult Botoşani în vederea participării în comun la exercitarea activităților
privind serviciile comunale.
Art. 3. Se aprobă modelul cadru al Acordului de cooperare şi totodată obligaţiile financiare
pentru susţinerea exercitării serviciilor comunale din cadrul Asociaţiei APIConsult Botoşani,
conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art. 4. În cadrul Asociaţiei APIConsult Botoşani, comuna Leorda în calitate de entitate
publică membră/asociată este reprezentată de către primar.
Art. 5. Toate celelalte prevederi contrare celor adoptate prin prezenta, referitor la serviciile
comunale, cuprinse în alte Hotărâri ale Consiliului Local se abrogă.
Art. 6. De ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, răspunde primarul
comunei Leorda, în calitate de ordonator principal de credite, prin aparatul de specialitate.
Art. 7. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptățite, în temeiul și în
condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 8 Hotărârea se va aduce la cunoștință publică și se va comunica Instituției Prefectului -
județul Botoșani, primarului comunei Leorda, Serviciului contabilitate din cadrul primăriei
comunei Leorda și APIConsult Botoșani.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Secretar General al comunei
MARIN MAGDA LUNGU CORNEL
Hotărârea a fost adoptată în şedinţa ordinară din data de 31.03.2026, cu 11 voturi “pentru”.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.