Aprobarea REGULAMENTULUI PESCUITULUI ÎN BĂLŢILE DIN ORAŞUL JIMBOLIA aflate în administrarea SC PEISAJ HOSTA SRL
Pe scurt
Se aprobă regulamentul pescuitului în bălțile din Jimbolia aflate în administrarea SC PEISAJ HOSTA SRL pentru anul 2026, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre. Regulamentul stabilește condițiile de acces, perioadele de pescuit, drepturile și obligațiile pescarilor, precum și eventualele taxe sau amenzi aplicabile. Pentru locuitori, înseamnă că au un cadru clar pentru pescuit în acele bălți, cu termenele și zonele permisive, iar orice nereguli pot fi sancționate de autorități sau administrator.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă REGULAMENTUL PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE DIN ORAŞUL JIMBOLIA aflate în administrarea S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L., conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Albinelor, Kikindei.
ROMÂNIA — JUDEŢUL TIMIŞ
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI JIMBOLIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea REGULAMENTULUI PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE DIN
ORAŞUL JIMBOLIA aflate în administrarea SC PEISAJ HOSTA SRL
Consiliul local al orașului Jimbolia ;
Văzând raportul nr. 4477 din 19.02.2025 al Serviciului Buget, Contabilitate, Resurse
Umane prin care se propune aprobarea REGULAMENTULUI PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE
DIN ORAŞUL JIMBOLIA aflate în administrarea SC PEISAJ HOSTA SRL, precum şi referatul
primarului oraşului Jimbolia;
Ținând cont că a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile Legii nr. 52/2003
privind transparenţa decizională în administraţia publică;
Ținând cont de avizul comisiei de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 14 şi art. 196 alin. (1) lit.”a” din OUG nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prerogativelor stabilite prin art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
Art. 1. — Se aprobă REGULAMENTUL PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE DIN ORAŞUL
JIMBOLIA aflate în administrarea S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L., conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 2, — Prezenta hotărâre se comunică :
- Serviciului controlul legalităţii, aplicării actelor cu caracter reparatoriu şi
contencios administrativ al Instituţiei Prefectului — judeţul Timiș;
-Serviciului Administraţie Publică Locală, Afaceri Europene, Comunicare;
- Serviciului Buget, Contabilitate, Resurse Umane, Transport;
- S.C. Peisaj Hosta SRL;
- cetăţenilor prin afişare;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Maria Andra Buduran
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL
Mihaela Adriana Sfaficiț «in ÎN
A
NITOgA,
Jimbolia, 26 februarie 2026
Nr. 29
Această hotărâre a fost adop si cu [1 voturi “pentru”, ___ voturi “împotrivă” şi “abţineri”.
La şedinţă au fost prezenţi / Z_ consilieri, din 17 consilieri în funcţie
ROMÂNIA — JUDEȚUL TIMIŞ APROBAT
ORAȘUL JIMBOLIA PRIMAR SECRETAR GENERAL
NR. 4477/19.02.2026 POSTELNICU D ] » STANCIU MIHAELA
RAPORT
privind aprobarea regulamentului privind pescuitul în bălțile din Jimbolia
aflate în administrare la SC PEISAJ HOSTA SRL
Subsemnata, Călina Sorina, șef serviciu la Serviciul buget, contabilitate, resurse
umane, transport, văzând referatul d-lui Nuţ Nicolae-Cosmin, administrator la SC Peisaj
Hosta, prin care solicită aprobarea regulamentului privind pescuitul în bălțile din
Jimbolia, pe anul 2026, propun Consiliului local Jimbolia emiterea unei hotărâri prin care
să se aprobe regulamentul, cu următoarele tarife:
- abonamente anuale pentru adulţi: 350 lei (TVA inclus)
- abonamente anuale pentru pensionari 295 lei (TVA inclus)
- abonamente pentru copii sub 16 ani: 100 lei (TVA inclus)
- taxa zilnică de pescuit, pentru adulţi: 150 lei (TVA inclus)
- taxa zilnică de pescuit, pentru copii sub 16 ani: 50 lei (TVA inclus)
Facem precizarea că Regulamentul de pescuit a fost afişat la sediul societăţii și la
avizierul situat în perimetrul bălților din Jimbolia, începând cu data de 05.01.2026,
conform procesului verbal de afișare.
Celelalte articole ale Regulamentului de pescuit rămân neschimbate.
ROMÂNIA — JUDEŢUL TIMIŞ
ORAŞUL JIMBOLIA
PRIMAR
Nr. 4477/19.02.2026
REFERAT
privind aprobarea regulamentului privind pescuitul în bălțile din Jimbolia
aflate în administrare la SC PEISAJ HOSTA SRL
Subsemnatul, Postelnicu Darius-Adrian,
Hotărâre privind aprobarea regulamentului pri
la SC Peisaj Hosta SRL Jimbolia, consider nece
aprobe regulamentul, cu umătoarele tarife:
- abonamente anuale pentru adulţi:
- abonamente anuale pentru pensionari
- abonamente pentru copii sub 16 ani:
- taxa zilnică de pescuit, pentru adulţi:
- taxa zilnică de pescuit, pentru copii sub 16 ani:
PRIMAR,
primarul Orașului Jimbolia, iniţiator al proiectului de
ivind pescuitul în bălțile din Jimbolia aflate în administrare
sară adoptarea unei hotărâri de consiliu prin care să se
350 lei (TVA inclus)
295 lei (TVA inclus)
100 lei (TVA inclus)
150 lei (TVA inclus)
50 lei (TVA inclus)
Județul Timiz
SC PEISAJ HOSTA SRL Primăria Oraşuiui Jimbolia
Jimbolia, str. Albinelor nr. 23 REGISTRAȚI GENERALĂ
C.F. 7283303 Ne, - 274 VA
Nr. 97/03.02.2026 ziua „(4 una 02 au AD
| | | L Indicivul dosărului | Compariznentul |
a 13792 Îl9 oa. tete L
REFERAT
Ă Merv APROBAREA REGULAMENTULUI PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE
4 a DIN JIMBOLIA AFLATE IN ADMINISTRAREA SC PEISAJ HOSTA SRL
AV
A ÎN sera Nuţ Nicolae-Cosmin, administrator al S.C. PEISAJ HOSTA
Ei a R.L., propun spre aprobare REGULAMENTUL PESCUITULUI ÎN BĂLŢILE
DIN JIMBOLIA, cu următoarele tarife:
-abonamente anuale pentru adulţi 350 lei( TVA inclus)
-abonamente anuale pentru pensionari 295 lei (TVA inclus)
-abonamente pentru copii sub 16 ani 100 lei (TVA inclus)
-taxă zilnică adulti 150 lei (TVA inclus)
-taxă zilnică pentru copii sub 16 ani 50 lei (TVA inclus)
Se majoreaza tarifele pentru abonamentele anuale de adulti si pensionari cu pana
la 7%.
Celelalte articole ale regulamentului rămân neschimbate.
Anexez prezentului referat Regulamentul de pescuit în bălțile din Jimbolia.
S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L.
Jimbolia, Str. Albinelor Nr. 23
RO 7283303
REGULAMENTUL PESCUITULUI ÎN BĂLȚILE DIN JIMBOLIA
Conform Licenţei de acvacultură nr.00292 din 01.02.2010, administratorul bălților din Jimbolia
este S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. din Jimbolia. Activitatea de acvacultură se va desfăşura după cum
urmează:
Art. 1. - În bălțile din Jimbolia, pescuitul în scop de agrement,este permis persoanelor care posedă
abonament valabil pe anul în curs eliberat de S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. din Jimbolia pentru
următoarele locaţii :
BALTA ROȘIE BALTA HERIŞAN
BALTA CÂNEPEI BALTA NR.5
BALTA ALBASTRĂ BALTA NR.6
Art. 2--Abonamentul (factura şi bonul fiscal) se eliberează pentru anul calendaristic în curs, la sediul
S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. din Jimbolia.
S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. practică următoarele tarife :
-abonamente anuale pentru adulţi 350 lei( TVA inclus)
-abonamente anuale pentru pensionari 295 lei (TVA inclus)
-abonamente pentru copii sub 16 ani 100 lei (TVA inclus)
-taxă zilnică adulti 150 lei (TVA inclus)
-taxă zilnică pentru copii sub 16 ani 50 lei (TVA inclus)
Abonamentul (factura cu bonul fiscal) dă dreptul de pescuire numai pentru titularul lui. Abonamentul
(factura şi bonul fiscal) trebuie să fie Ia titular, Pescuitul fără abonament se sancţionează cu amendă de
la 100 la 500 de lei. i
Art. 3. - Pescarii sunt obligaţi să respecte regulamentul prevăzut de către posesorul licenţei de
acvacultură.
Art. 4. - Este permis pescuitul cu maximum 3 undiţe a câte 2 cârlige fiecare, plus o undiţă pentru
răpitor. Copiilor sub 16 ani le este permis pescuitul cu un băț, dar numai în prezenţa părintelui care îl
va supraveghea. Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 200 la 500 de lei.
Art. 5. - În timpul unei partide de pescuit, un pescar poate ocupa cu ustensilele de pescuit maximum
5 m de mal.
Art. 6.- Captura din timpul a 24 de ore este de maximum 5 kg, excepţie făcând cazul în care greutatea
unei capturi este mai mare de 5 kg , caz în care s-a depăşit cantitatea admisă şi nu se va mai pescui în
continuare. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
6.1. Pentru captura ce depăşeşte 5 kg în 24 de ore, se achită următoarele tarife :
1
- pentru fiecare kg de peşte din speciile răpitor( somn, ştiucă, şalău) - 38 lei
- pentru fiecare kg de peşte din specia crap- 35 Iei
Carasul, caracuda, bibanul, obletele nu se încasează, dar contribuie la cantitatea de 5 kg de
captură.
62. În caz de nerespectare, amenda este de la 100 la 500 de lei, sau anularea dreptului de a
pescui cu abonamentul anual până la sfârşitul anului în curs.
Art. 7,- Parcarea maşinilor lângă luciul apei este interzisă. Maşinile se vor parca lângă drumurile de
acces, la 20 m de luciul apei. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 100 la
500 de lei.
Art. 8. - Spălarea mașinilor sau a altor bunuri în perimetrul bălților este interzisă. În cazul
nerespectării, este obligatorie părăsirea definitivă pe ziua calendaristică a perimetrului
bălților Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Art, 9.- Circulaţia pe luciul apei cu ambarcaţiuni de orice fel în vederea pescuitului sau a năditului(
vaporașe miniaturale telecomnadate, alte ambarcaţiuni)este interzisă.
Art. 10. - Distrugerea malurilor şi a pomilor din împrejurimi (precum şi tăierea ierbii şi a pinilor,
stejarilor, stufului) este interzisă.
Art. 11. - Respectarea normelor care privesc protejarea faunei şi florei din perimetrul bălților este
obligatorie. Nu se distrug cuiburi, nu se prind pui sau alte animale sălbatice.
Art, 12. - Sunt interzise practicile nesportive ca :
- plantatul,
_ însemnarea cu balize de orice fel a locurilor de pe luciul apei,
- deținerea sau folosirea năvoadelor, setcilor, postrovoalelor, vârşelor sau hopurilor, etc.
- pescuitul cu mâna, cu harponul, cu minciogul sau cu orice alte instrumente care rănesc
peştele, folosirea curentului electric, a carbitului sau erbicidului în scopul capturării
peştelui,
- ocuparea concomitentă a mai multor locuri de pescuit,
- ocuparea anticipată a unui loc de pescuit, chiar şi în timpul prohibiţiei pe motiv că se
pregăteşte pentru deschiderea pescuitului,
- părăsirea ustensilelor pentru O perioadă mai mare de 60 minute. Nerespectarea acestui
punct, conduce la încheierea partidei de pescuit pentru ziua respectivă,
- pescuitul în numele altei persoane, chiar dacă sunt membri de familie sau alţi posesori de
abonamente de pescuit în J imbolia,
_ vezervarea unor locuri (prin marcarea lor cu diferite obiecte, rucsac, etc) pentru colegii cae
urmează să vină mai târziu.
În cazul nerespectării acestor prevederi, amenda este de la 200 la 500 de lei.
Art, 13. - Respectarea dimensiunii minime a pestelui capturat (crap — 30 cm, ştiucă — 40 cm, şalău —
30 cm) este obligatorie. Peştele capturat sub dimensiuni va fi eliberat imediat şi nu depus în suvelnic
sau lăsat să moară în scopul sustragerii. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de
la 200 la 500 de lei.
Art, 14. - Pescarii sunt obligaţi să respecte perioadele de prohibiţie stabilite de către S.C. PEISAJ
HOSTA S.R.L. din Jimbolia. Nerespectarea acestei prevederi se pedepseşte cu amendă de la 500 la
1000 de lei şi confiscarea uneltelor de pescuit.
Art. 15, - Pescarii au obligaţia de a prezenta la control abonamentul (factura şi bonul fiscal) şi actul de
identitate. Controlul asupra activităţii pescarilor se face de către persoanele împutenicite de S.C.
PEISAJ HOSTA S.R.L.(care vor avea asupra lor LEGITIMAŢIA DE CONTROL), Poliţia Jimbolia,
2
Jandarmeria Jimbolia şi Poliţia de Frontieră. Până la plata amenzii, abonamentul se suspendă.
Abonamentul va fi ridicat de către controlor şi păstrat la sediul S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L., până la
rezolvarea situaţiei.La cea de-a treia abatere, abonamentul se anulează.
Art, 16. - Trebuie respectate normele de curăţenie la locul de pescuit în perimetrul bălților, atât în
timpul pescuitului, cât şi după terminarea partidei de pescuit.Recomandarea este valabilă şi pentru
amatorii de agrement. În caz de nerespectare a acestei prevederi, amenda este de la 100 la 500 de lei.
Art. 17. - Pescarii trebuie să aibă o atitudine sportivă, în sensul de a nu stingheri pe ceilalţi pescari, pe
trecători, pe cei care sunt în perimetrul bălților în scop de agrement.
Art. 18, - Este interzis a se face orice construcţie fără aprobarea conducerii S.C. PEISAJ HOSTA
S.R.L. În caz de nerespectare, persoana care le-a amplasat are obligaţia desființării, sau în caz contrar
se va trece la desființare de către S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L.
Art. 19. - Vânatul este interzis fără aprobarea conducerii S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. În caz contrar
vor fi anunţate organele de control.
Art. 20. - Amplasarea corturilor şi a rulotelor este permisă la distanță de 15 m de luciul apei, numai
după plata unei taxe de 5 lei/cort şi 10 lei/rulotă, taxa fiind valabilă 24 ore. Dacă se rămâne şi a doua
zi, se percepe o nouă taxă. În caz contrar va proceda la obligarea părăsirii perimetrului administrat de
S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L.
Neachitarea anticipată a taxei de cort/rulotă şi nepărăsirea amplasamentului după expirarea perioadei
taxate se sancţionează cu amendă de la 300 la 500 lei.
Art. 21. - Amplasarea rulotelor, corturilor pe timpul unei perioade mai lungi de 2 zile se va face numai
cu aprobarea administraţiei S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. şi în urma perceperii unei taxe plătite
anticipat.
Art. 22. - Focul deschis în imediata apropiere a luciului de apă, precum şi pe toată suprafaţa
adiministrată de S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. este interzis, Este permis focul numai în locurile special
amenajate sau în locuri de campare. Înainte de părăsirea locului, se va lua măsura stingerii totale cu
apă a focului. Este interzis focul cu material de plastic sau cauciuc, precum şi alte substanţe toxice.
Nerespectarea prevederilor se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 de lei.
Art. 23. - Pescuitul se va practica numai de pe mal, din locuri accesibile controlului.
Art. 24. - Comercializarea peştelui capturat în perimetrul terenului administrat de S.C. PEISAJ
HOSTA S.R.L., precum şi trimiterea peştelui prin diverşi intermediari, atât acasă, cât şi în scopul
comercializării este interzisă.
Art. 2$, - Este interzis a se da foc la vegetaţie. În cazul în care are loc un astfel de eveniment, vor fi
anunţa şi pompierii.
Art. 26. - Amenzile vor fi plătite la Seviciul "Taxe şi Impozite Locale”, aparţinând Primăriei oraşului
Jimbolia.
Art. 27. - Prezentul regulament este valabil şi pentru cetăţenii care vin în scop de agrement.
Art. 28. - În teritoriul administrat de S.C. PEISAJ HOSTA S.R.L. este interzisă :
- poluarea fonică prin ambalarea motoarelor de orice fel sau ascultarea muzicii într-un mod
care deranjează.
_ accesul căruţelor, al tractoarelor al camioanelor și utilajelor este interzis. Fac excepție
mijloacele de transport şi utilajele aparținând S.C. Peisaj Hosta S.R.L. și ale altor agenţi economici
care execută lucrări în perimetrul administrat de S.C. Peisaj Hosta S.R.L.
- deplasarea mopedelor, autoturismelor și a altor mijloace de transport cu viteze care depășesc
limita maximă admisă, prin aceasta punându-se în pericol siguranţa cetățenilor.
Nerespectarea acestei prevederi se sanctioneaza cu amenda de la 100 lei la 500 lei.
Art. 29. - Începerea și încheierea perioadei de prohibiţie se decid de administraţia S.C. PEISAJ HOSTA
S.R.L.
Art. 30. - Bălţile populate, perioada populării şi cantitatea de peşte introduse în bălți, se stabilesc de
S.C. PEISAJ HOSTA S.RL.
Art. 31. - Constatarea abaterilor și aplicarea sancţiunilor se vor face de către persoanele împuternicite
de primarul Orașului Jimbolia, Poliţia Jimbolia şi Poliţia de Frontieră.
Art. 32. — Prevederilor privind sancţiunile contravenţionale li se plică OUG 2/2001.
Art. 33.- În situaţii de urgenţă conducerea societăţii va lua măsurile corespunzătoare, inclusiv
închiderea pescuitului și a circulaţiei tuturor persoanelor în zonele afectate, până la rezolvare.
| i Ba rasa HOSTA S.R.L.
Ang NUTĂNICOLAE-COSMIN
A
Jimbolia la data de 05.01.2026
SC PEISAJ HOSTA SRL
JIMBOLIA, ALBINELOR NR,23
CUI RO7283303
Nr, 2/05.01.2026
PROCES VERBAL DE AFIŞARE
Subsemnatul Nuţ Nicolae-Cosmin, în calitate de administrator la SC
Peisaj Hosta SRL, am procedat la afișarea regulamentului de pescuit în bălțile
Jimbolia, situate pe calea Kikindei, astăzi 05.01 „2026.
Afişarea se va face la sediul societăţii aflat pe str. Albinelor nr.23 şi la
avizierul amplasat la Bălţile din administrare.
Jimbolia,
05.01.2026
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.