29 noiembrie 2023

HCL 200/2023 Jimbolia adoptată

Aprobarea procesului verbal încheiat cu ocazia acţiunii de casare şi valorificare a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe uzate pentru anul 2022, la Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia

Pe scurt

Se aprobă procesul verbal al acțiunii de casare și valorificare a obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe uzate pentru anul 2022, în Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia. Înseamnă că au fost stabilite exact ce bunuri au fost casate și cum s-au vândut sau valorificat, iar banii rezultatți vor intra în bugetul local și vor susține activitatea spitalului. Hotărârea este emisă în baza prevederilor legale și se comunică către compartimentele administrației locale și către spital.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Sănătate” în Jimbolia

Denumire
Hotărârea nr. 200 din 2023 a Consiliului Local Jimbolia
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea procesului verbal încheiat cu ocazia acţiunii de casare şi valorificare a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe uzate pentru anul 2022, la Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia.
Emitent
Consiliul Local Jimbolia
Număr
200 / 2023
Data
29 noiembrie 2023
Localitate
Jimbolia, județul Timiș
Stare
adoptată
Teme
Sănătate

Pe același subiect în Jimbolia

Documente

Text

ROMÂNIA - JUDEȚUL TIMIŞ CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI JIMBOLIA HOTĂRÂRE privind aprobarea procesului verbal întocmit cu ocazia încheierii acţiunii de casare şi valorificare a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe uzate, pentru anul 2022, la Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia Consiliul local al oraşului Jimbolia; Văzând raportul nr. 11268 din 21.11.2023 al Serviciului Buget, Contabilitate, Resurse Umane prin care se propune aprobarea procesului verbal întocmit cu ocazia încheierii acţiunii de casare şi valorificare a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe uzate pentru anul 2022, la Spitalul Dr. Karl Diel Jimbolia, precum şi referatul Primarului Oraşului Jimbolia; Ținând cont de prevederile Legii nr. 82/1991, Hotărârii de Guvern nr. 909/1997, Ordonanţelor de Guvern nr. 54/1997 şi nr. 112/2000; 1 mând în considerare avizul comisiei de specialitate; Având în vedere art. 129 alin. (2) lit. „d”, alin. (7) lit. „c” şi alin. (14) şi art. 196 alin. (1) lit. „a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prerogativelor stabilite prin art. 139 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art, 1. — Se aprobă procesul verbal întocmit cu ocazia încheierii acțiunii de casare şi valorificare a obiectelor de inventar şi a mijloacelor fixe, pentru anul 2022, la Spitalul Dr. Karl Die! Jimbolia, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2, -- Prezenta hotărâre se comunică: - Serviciului controlul legalităţii, aplicării actelor cu caracter reparatoriu şi contencios administrativ al Instituţiei Prefectului - judeţul Timiş ; - Serviciului Administraţie Publică Locală, Integrare Europeană şi Relaţii Internaţionale, Relaţii Publice; - Serviciului Buget, Contabilitate, Resurse Umane; - Spitalului Dr. Karl Diel Jimbolia; PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Radu Nicolae Scrob CONTRASEMNEAZĂ, . ll SECRETAR GENERAL Mihaela Adriana Stanciu | /ÎR / N Jimbolia, 29 noiembrie 2023 Nr, 200 A z dă ; — : Aa ——, salii Această hotărâre a fost adoptată cu [5 voturi “pentru”, ____ voturi “împotrivă” şi _ “abţineri”. La şedinţă au fost prezenţi Mo consilieri, din 17 consilieri în funcţie.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: jimbolia.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala