7 octombrie 2022 · Inițiator: Maricel GHEOCA

HCL 86/2022 Iveşti adoptată

Hotărâre Privind aprobarea finanțării lucrărilor de extindere a rețelei electrice de distribuție din Comuna Ivești, strada Măriuca Zamfir , județul Galați

Denumire
Hotărârea nr. 86 din 2022 a Consiliului Local Iveşti
Emitent
Consiliul Local Iveşti
Număr
86 / 2022
Data
7 octombrie 2022
Inițiator
Maricel GHEOCA
Localitate
Iveşti, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă finanțarea lucrărilor de extindere a rețelei electrice de distribuție în comuna Ivești, strada Măriuca Zamfir, județul Galați. Decizia înseamnă că locuitorii vor avea mai multă capacitate de electricitate în zonă, iar costurile beneficiarilor vor fi acoperite prin finanțare publică conform normelor legale, fără a fi specificate sumele în textul prezentat. Vor fi avute în vedere eventuale condiții și etape ale lucrărilor, cu termene stabilite ulterior prin proceduri de achiziție și execuție, conform regulamentelor aplicabile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. Se aprobă finanțarea lucrărilor în suma de 312.401,89 lei la care se adaugă 59.356,36 lei TVA, reprezentând contravaloarea investiției : ”Lucrări de extindere a rețelei electrice de distribuție din Comuna Ivești, strada Măriuca Zamfir , județul Galați”, confom Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se desemnează membrii comisiei din partea autorității publice în vederea stabilirii cotelor de proprietate asupra mijloacelor fixe în funcție de contribuțiile de cofinanțare în raport cu valoarea totală a lucrărilor, confom Anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se desemneaza domnul Gheoca Maricel – Primarul comunei Ivesti , județul Galați să semneze contractul de finanțare, precum și toate documentele emise pentru investiția: ”Lucrări de extindere a rețelei electrice de distribuție din Comuna Ivești, strada Măriuca Zamfir, județul Galați”, Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Galaţi, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija Secretarului General al comunei Iveşti, judeţul Galaţi. Contrasemnează pentru legalitate, PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Gîrlescu Victor Toma Zanfirica Consilieri în funcţie: 17 ; Consilieri prezenţi: 15 Număr voturi înregistrate: Pentru= 15; Împotrivă = 0; Abţineri = 0 Anexa nr. 1 la HCL nr. 86 din 07.10.2022 ”Lucrări și costuri extindere a rețelei electrice de distribuție din Comuna Ivești, strada Măriuca Zamfir , județul Galați” 1. Lucrări de întărire rețea: La PTA existent 20/0,4KV – 63 KVA Bucești 6 se vor înlocui: transformatorul existent 20/0,4 KV – 63 KVA cu un transformator 20/0,4 KV – 160 KVA cu pierderi reduse din clasa BkBo, siguranțele pe MT și descărcătorii existenți cu un cadru comun de siguranțe 10A și descărcători cu oxizi de zinc cu disconectori în caz de defectare iar coloana generală trafo existent se va înlocui cu o coloană tip F2X 1 x 120 mmp. În cutia de distribuție CD 1-5 existentă se va înlocui întrerupătorul existent pe general trafo cu un întrerupător reglabil de 400A, transformatorii de curent existenți cu transformatori de măsură cu

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă