24 iulie 2023

HCL 69/2023 Ipotești adoptată

Alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al comunei Ipotești, județul Suceava pentru luna august 2023

Pe scurt

Se decide alegerea lui Ştefan Chibici ca președinte de ședință al Consiliului Local al comunei Ipotești pentru luna august 2023, cu obligația de a conduce ședințele și de a îndeplini atribuțiile stabilite în lege și regulament. Practic, pentru locuitori înseamnă că în august hotărârile se vor discuta și adopta în condiții de ordine, iar rezultatele voturilor vor fi înregistrate și comunicate. Atribuțiile includ conducerea ședințelor, semnarea proceselor-verbale, asigurarea ordinii și supunerea la vot a proiectelor, cu posibilitatea aplicării sancțiunilor dacă este cazul.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 69 din 2023 a Consiliului Local Ipotești
Titlu oficial
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al comunei Ipotești, județul Suceava pentru luna august 2023
Emitent
Consiliul Local Ipotești
Număr
69 / 2023
Data
24 iulie 2023
Localitate
Ipotești, județul Suceava
Stare
adoptată

Pe același subiect în Ipotești

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA COMUNA IPOTEŞTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind alegerea preşedintelui de ședință al Consiliului Local al comunei Ipotești, judeţul Suceava pentru luna august 2023 Consiliul Local al comunei Ipoteşti, Judeţul Suceava, Analizând: - proiectul de hotărâre înregistrat cu nr. 11065 din 17.07.2023; - referatul de aprobare înregistrat cu nr. 11066 din 17.07.2023 şi prezentat de domnul Dumitru Gulei, primarul comunei Ipoteşti, judeţul Suceava; - raportul Compartimentului Juridic și Relaţii cu Publicul din cadrul Aparatului de specialitate al primăriei comunei Ipotești, judeţul Suceava, înregistrat cu nr. 11067 din 17.07.2023; - avizul Comisiei Juridice din cadrul Consiliului Local al comunei Ipoteşti, judeţul Suceava înregistrat cu nr. 11449 din 24.07.2023; - prevederile Hotărârii Consiliului local nr. 97 din Il noiembrie 2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului local al comunei Ipotești, județul Suceava, În temeiul prevederilor art. 123, art. 129 alin. (1), alin . (2) lit. a), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 În luna august 2023 domnul consilier local Ştefan Chibici este aleas preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al comunei Ipoteşti, judeţul Suceava pentru o perioadă de o lună. RI Art. 2 În calitate sa de preşedinte de şedinţă, domnul consilier local Ştefan Chibici va conduce şedinţele Consiliului Local al comunei Ipotești, judeţul Suceava din luna august 2023 şi va duce la îndeplinire atribuţiile pe care legea și Regulamentul de organizare şi funcţionare le stabilesc în sarcina sa. Art. 3 Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale: b) conduce şedinţele consiliului local; b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ - teritoriale în procesul - verbal al şedinţei; €) semnează procesul - verbal al şedinţei; d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local; e) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local; f) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancțiuni, după caz; g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local. Art. 4 În situaţia în care domnul consilier local Ștefan Chibici va fi în imposibilitatea de a se prezenta la o şedinţă din luna august 2023, este ales președinte de şedinţă domnul viceprimar Constantin Bobu, preşedintele de ședință din luna anterioară. Art. 5 Preşedintele de şedinţă împreună cu secretarul general al unităţii administrativ-teritoriale îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, / Constantin Bo | Contrasemnează pentru legalitate, SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI, Oana Liliana Corjuc | Ipoteşti, 24 iulie 2023 Nr. 69

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala