Hotărârile Consiliului Local
Ineu

Tot ce votează consiliul — căutabil, cu documente și anexe.

PUZ & urbanismbuget localtaxe și impoziteparcărivânzări terenurisalubrizare
91 rezultate
H.C.L.nr. 8215.12.2021

Hotărâre privind aprobarea participării la ''Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic -stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități'' a documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului ''Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Ineu, județul Bihor''

şi derularea procedurii de achiziție publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice. Art, 9. - Aducerea la îndeplini…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 609.02.2022

Hotărâre privind aprobarea devizului general, a cereii de finanțare, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a cofinanțării pentru obiectivul de investiții ''Realizare Trotuare și asigurarea scurgerii apelor pluviale în comuna Ineu, județul Bihor, în cadrul Programului Național de Investiții ''Anghel Saligny''

sterul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei Afişare în locuri publice PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL AL COMUNEI…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 1526.02.2021

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de aplicare a O.G. 21/2002, normelor de gospodărire comunală

site-ul comunei si prelucrare. _ Contrasemneaza PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ secretar general BUCIU FLORIN Celoria SIMIONESCU…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 4330.06.2021

Hotărâre privind retragerea comunei Ineu din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transregio

strativ; PROPUN CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI INEU Art.1. Se aprobe retragerea comunei Ineu din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio. Art.2. Cu ducerea la îndeplini…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 1326.02.2021

Hotărâre privind desemnarea consilierilor locali din cadrul Consiliului local al comunei Ineu pentru a face parte din Comisia de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale Secretarului general al comunei Ineu pentru anul 2021

ii prin afisarela sediu/pe site-ul comunei si prelucrare. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Florin BUCIU Avizat de legalitate secretar general Celoria SIMIONESCU…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 7416.11.2022

Hotărâre privind aprobarea Bugetului local rectificat pentru anul 2022

taxe Primăria Ineu ;La dosar. Presedinte de sedință... Contrasemneaza x a ES Ciordaş Cortieliaii d a Secretar general, P 235 mmm Pa Sirhi eloria =>…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 7118.10.2022

Hotărâre privind aprobarea acordării suportului alimentar acordat preșcolarilor și elevilor de la Școala Gimnazială ”Puiu Sever” în cadrul Programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 350 de unități de învățământ preuniversitar de stat în anul școlar 2022-2023

emnează, Secretar general PREȘEDINTE DE ȘE Consilier local…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 7916.11.2022

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Extindere rețea de apă și rețea de canalizare menajeră, cu branșamente și racorduri în localitatea Ineu, comuna Ineu”

E DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează, secretar general IONESCU…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 6215.09.2021

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și participarea la Programului Național de Investiții ''Anghel Saligny'' pentru obiectivul '' REALIZARE TROTUARE ȘI ASIGURAREA SCURGERII APELOR PLUVIALE ÎN COMUNA INEU, JUDEȚUL BIHOR'Ț

rul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei si se aprobă contractarea finanțării, în cazul în care proiectul este selectat spre finantare. Art. 6. Aducerea la îndeplinir…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 4322.06.2022

Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Ineu azi 18.05.2022

zarea devizului general si a indicatorilor tehnico-eco- nomici pentru obiectivul de investitii: Lărgire pod strada 10 Husasău de Cris, comuna Ineu. 6. Proiect de hotărâre privind…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 3818.05.2022

Hotărâre privind aprobarea Planului de investiții pe anul 2022, pentru serviciul de apă și canalizare a comunei Ineu

rimarul comunei, Ineu -Afişare în locuri publice Lat îs PREȘEDINTE-DE- ȘEDINȚĂ Contrasemnează Consilief locâl 7 $ i secretar general Florian C. : i…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 209.02.2022

Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Ineu de azi 09.02.2022

i Naţional de Investiţii "Anghel Saligny”. 7. Proiect de hotărâre privind aprobarea rețelei şcolare a comunei Ineu pentru anul şcolar 2022 — 2023. 8. Proiect de hotărâre privind…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 8508.12.2022

Hotărâre privind participarea Comunei Ineu la implementarea proiectului „VELO APUSENI-Amenajare trasee cicloturistice în Munții Apuseni, pe zona Județelor Bihor, Cluj și Alba”, din cadrul Investiției I.4” Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat din PNRR, Componenta 11-Turism și cultură

LOCAL AL COMUNEI INEU Răi cu 14 voturi „„ pentru” din 14 consilieri prezenți , raportat la 15 consileri in funcţie , adoptă prezenta: i HOTĂRÂRE: Art. 1. — Se aprobă participare…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 8308.12.2022

Hotărâre privind aprobarea Bugetului local rectificat pentru anul 2022

litate impozite şi taxe Primăria Ineu ;La dosar. Contrasemneaza Secretar general, Pi ui Geloria ip Presedinte de sediută.. Li Mălan loâni,/“ Piz &…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 6315.09.2021

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și participarea la Programului Național de Investiții ''Anghel Saligny'' pentru obiectivul ''EXTINDERE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE MENAJERĂ ÎN COMUNA INEU, JUDEȚUL BIHOR''

rul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei si se aprobă contractarea finanțării, în cazul în care proiectul este selectat spre finantare. Art. 6. Aducerea la îndeplinir…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 2320.04.2022

Hotărâre privind aprobarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ''Lărgire pod strada 10 Husasău de Criș, comuna Ineu''

uţia Prefectului judeţul BIHOR, Primarul comunei Ineu Afişare în locuri publice, pe htips://emol.ro/ineu-bh/ La d ar: ia îs PA Nea Contrasemnează…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 6015.09.2021

Hotărâre privind aprobarea participării la program, aprobarea documentației tehnico-economice (faza DALI), a indicatorilor tehnico economici și asigurarea și susținerea contribuției financiare proprii aferente cheltuielilor eligibile din cadrul ''Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice pentru obiectivul de investiții ''REABILITARE ÎN VEDEREA EFICIENTIZĂRII ENERGETICE A CĂMINULUI CULTURAL DIN LOCALITĂȚILE INEU, COMUNA INEU, JUDEȚUL BIHOR''

din cadrul aparatului propriu nr 3474 din 10.09.2021 Ținând seama de Raportul de avizare al Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local, În baza prevederilor art. 129 a…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 4822.06.2022

Hotărâre privind actualizarea devizului general şi a ind. tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii - Lărgire pod str.10 Husasău de Criş, jud.Bihor

ro/ineu-bh/ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează Consilier local Florian CABA-…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 1226.02.2021

Hotărâre privind aprobarea actualizării statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transregio

unei Ineu * Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio . Publicitate PREȘEDINTE | AVIZAT, BUCIU FLORIN SECRETAR GENERAL CELORIA SIMIONESCU…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR
H.C.L.nr. 3918.05.2022

Hotărâre privind aprobarea participării la proiectul ''Elaborarea în format GIS a Planului Urbanistic General la nivelul comunei Ineu''

; i CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI INEU cu 15 voturi,pentru,din 15 consilieri prezenţi raportat la 15 consilieri în uncţie.,adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art.1 Se aprobă participarea l…

IneuadoptatăInițiator: Dumitru TOGOR

Arhiva pe ani