Se aprobă organigrama, numărul de posturi și structura funcțiilor din aparatul de specialitate al primarului din comuna Independența, pentru un total de posturi și ierarhii detaliate în anexele 1 și 2, tipărind cum vor fi organizate echipele și cine ocupă ce poziții. Se stabilește aplicarea acestor prevederi începând de imediat și comunicarea publică a hotărârii, cu trimitere pentru controlul de legalitate la Instituția Prefectului. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea locală poate ajusta personalul folosind fonduri publice, iar modificările pot influența termenele de funcționare ale serviciilor publice din comună.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă organigrama, numărul de posturi şi ştatul de funcţii al personalului din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei independenta , judeţul Călăraşi | conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotarare
ROMANIA
JUDETUL CALARASI
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI INDEPENDENTA
HOTARARE
Privind aprobarea organigramei , numărului de posturi şi ştatului de funcţii al
personalului din aparatul de specialitate al primarului comunei Independenţa
Consiliul local al comunei Independenţa,Judeţul Călăraşi „întrunit în şedinţa
ordinară din data de 31 ianuarie 2023
Având în vedere :
- Referatul doamnei secretar inregistrat la nr.226/13.01.2023 prin care solicita initierea
unui proiect de hotarare privind aprobarea organigramei şi a ştatului de functii.
- Referatul de aprobare al primarului înregistrat la nr. 227/13.01.2023
- Prevederile legii nr.52/2003 privind transparenţa decizionala în administraţia publică.
„ Prevederile Legii nr.153/2017 — Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice.
- Legea nr.53/2011 privind Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare;
- Avizul comisiei pe domenii de specialitate din cadrul consiliului local.
- In temeiul art.,129 alin.2 lit.a, alin.,alin.3 lit.c,art.139 alin.1, art.196 alin.1 lit.a din OUG
Nr.57/2019 — Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE:
ART.1, Se aprobă organigrama, numărul de posturi şi ştatul de funcţii al personalului
din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei independenta , judeţul Călăraşi |
conform anexelor nr.1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotarare.
ART.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei primarul comunei.
Secretarul general va aduce la cunoştinţă publica prezenta hotarare insotita de anexe
şi o va transmite Institutiei Prefectului pentru efectuarea controlului de legalitate.
Nr. 4
Adoptată la Independenţa
Astazi 31.01.2023.
Consilieri în funcţie 13
Consilieri prezenţi [it
Voturi pentru (î_
Voturi împotrivă __
Abţineri =_
CONTRASEMNEAZĂ
SECREAR GENERAL
Mirică Genica,
1
1
PERSONAL
CONSILIER
PRIMAR
VICEPRIMAR
1
ORGANIGRAMA
PRIMAR
ANEXA NR. 1 la hotararea Nr. 4/31.01.2023
IOLIFIAONI(ALLYU LSINIAAV ia
1YNOSIId
(18J0$+
NSAS 395 )y NaDIN 20 IILvALis |N
NULNId UYLNNTOA 1NI9IAUIS
SECRETAR GENERAL,
4voaLonaia Dai
IILLONULSNOD
NI YNITdIOSIA lyzIHoLNV
L “N1NIHOLMIL VAIVPYNAWAI
WSINYEIN'NULSVAYVI'UVIONNI
CNO-
13
1
(2Xv1 I$ ALIZOdnI
IS 21VLNIGVLNOONIGVLNOD
AVIONYNIA
TIYNOSUZd ILN2LSISY
ROMANIA
TAR
1+1
8
IS V1VI90OSs YLNaLSISY
ADITANd ILLIZIHOY L
JUDEŢUL CĂLĂRAŞI
COMUNA INDEPENDENTA
SECR
GENERAL
CONSILIUL
LOCAL
10949YV 1NăLSIDaă =
“Id
IEJIUNEOA
[eorpou
JUOISISV
INVOVA | _£
zonodns
JOIŢISU0
NEINIVO
VÂNNyA
TAHONV | _1
Y'IVIDOS VLNALSISV "IN LNAWILAYa4WOD
xoredaş
1U9I9ISĂ
VNATA
NOSAALAd | _€
zonodns
J9IȚIsu0g
VINIAVI
IDIAONYODOdE | €
CSS
J0Hodng
oreyrereds
2p JUB1079ă
VIIHăNV
NISAUSOI | |
"IIEV.LNOD AVIONVNIA "INLNAWILUVaAMOD
S/W
peuosad
JSIȚISUOD
INVOVA | LI
IN1NAVWIAd 'INLANIAVD
Țesusă
1 IE)8199$
VOINED
YOTIIA
isa)
IVWIădADIA
NYLLSIED
TATAIYD
XOINL | €
S
IXVWIăd
TAăAVD
DOSHINAYVă | |
Wepelt)
Bi
Ompris
INIPAIN
9
IOONPU0O
9rn99x9 9 oa
BjeN3oeIproa EFOUNI
J
OpIprs
INI9AIN
e
sepo
SI
SINI9KX9 | 9DIPUoo
[euorsazoad E'ei od
JNper) ponand enounui
gorand
yeruruop
9p erpouna
sumuoad | o)
15 SUIaN/ -
PIRPUNS | IN
ISVĂVIV2 1N130Nf “VIN3ONIdIANI! IINNIANOD INNNIVINNId 1Y 11YVLNVDads 30 ININLVăVdv 1V
ILONNI 30 TVNIION 1Y1S
EZOZ“10"1£/p1u 24040104 D31020Y D] 7"1u Dxauy
VINIGN3d3ONI YNAWOD
ISvuv1vo 1n1aanf
VINVIWOI
eoiijedsu
E W JOJDUNIA) LNNOI YIISVAONL | £
Ep): a!
YEDIi|eDaU NI.LNYLSNOD
1 [5) 104DUNWAJ Nva50a 9
IPILed IV1ODIN
S W J0IDUNIA YNHI3HONVYV Ss
YeoIeo
A WI 10)PUNIAJ INVOIVA Y
YEOIIJeo
[si W 101punWW 131509 Năvsan €
YPDLHJeIaU VIaNY
T 9 AOUDUNIA 31SVA NOVIN [4
YLI102IN
z W J0ufiu3ur NăLIANA T
VIYNAIAOD 315V00dS05 30 INafd 1N10IAH3S'ALLVULSINIINCY 1NLN3IWWLLUVdINOD
s W | _Jeo23ouqig | | ] | | VOIIOTINNyd | 7
yoaLons:a
YNVIIVIA
S i J0.3dns A9||ISu0) VIN3DNI NOI T
3LN3INNDOQ INIWN39VNVWN “UNIVIISIDII 'YNV3IdOUNI IUVUDILNI IS AV LIOAZaC 30 310310d 'A2N1ENd ILLIZIHDV 1NLN3INLLUVaIA 0)
p IN 12J0$ ILNVOVA
VIAAVSIIA
FISAS AHS EA NALIANCI i
V'IIAID HLLOAZLOAd” VILNADN AC ULVODLIS NALNHd UVILNOTOA TOIDIANAS
AHDAOHHD
[SI ii xouedng JOIŢISUO- VADIIW i
TLLONALSNOD NI YNIIdLOSIC
TAVZIAOLOY ININTAOLIIAL VAUVEVNEAIV IS AISINVIAD NI LSV AVI AVION (NOI TAILNEWAILUVIWOD
s
Il
zouodng
VLIAOUNL
JBIŢISUo) NăONVXAIV | 1
"1ODTIDV 1N0AILSIOHĂ 10 LNIWILLIVAAIOD
'€0|u29 ESHUIAI (Biopnă-După
TVUIN39 UVL1493S 9 INGĂS aa [
aeNjaiSaud
"0 B1UBdEA 8 '83edn30 31E9 Up 8 — 4VIIONVH N U01I3NVOSUad IV ITYNOSUad HOTILNa.SISV 1V 1VLOL 1NăYINNN
1 WBIUBDEA “OT 31V4N)0 3IVD NIQ “VI 31VNL)VULNOD ILLONNi TYLOL VWNN
[- 31LN93X3 40 AD NâNd IILONNI 3Q 1VLOL ăyINNN
"T- 3UDDNQNOD 30 DigNd IILONNI 30 1VLOL UVINNN
0 a]aueodea “8 ajednoo aue5 up“ - 19NaNd IILONNI 1V1OL UYUNN
€- VIIISNd ILVLINIAN3 3Q HLONNA
“deoipuey no Jo|aueosiad e jjeuosad mguagsise rin]sod g
afejnn
NULIAUL
s W 18Jos 3VIODIN WINDAN | 6
Vedipţjedau
Ţ (3) 10HDUNIA - 35991 NIUVIN 8
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.