Aprobarea Programului de aactiune Comunitara (PAC) la nivelul comunei Icusesti pe anul 2025
Pe scurt
Se aprobă Programul de Acțiune Comunitară (PAC) pentru comuna Icușești pe anul 2025 și se anexează la hotărâre. Locuitorii vor beneficia de monitorizare a veniturilor minime de incluziune, iar PAC va fi inclus în planul anual al serviciilor sociale finanțate din bugetul local, cu raportare către autorități competentes până în 2026. De asemenea, PAC trebuie transmis către Direcția de asistență socială și protecția copilului din Neamț până la finalul lui februarie 2025.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Aprobarea PROGRAMULUI DE ACŢIUNE COMUNITARĂ (PAC) la nivetul comunei Icuşeşti pe anul 2025, conform anexei parte integrantă din prezenta hotărâre . (2) Comunicarea PAC la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ şi la Comisia județeană de Incluziune Socială de pe lângă Instituţia Prefectului - Judeţul Neamţ până la finalul lunii februarie 2025, prin grija compartimentului Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2025 a Consiliului Local Icușești
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Programului de aactiune Comunitara (PAC) la nivelul comunei Icusesti pe anul 2025
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ICUSESTI
HOTĂRÂREA
Nr. __d___ din AG. a2$
privind aprobarea PROGRAMULUI DE ACȚIUNE COMUNITARĂ (PAC)
la nivelul comunei Icușești pe anul 2025
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ICUSESTI,JUDETUL NEAMT ;
Având în vedere :
- proiectul de hotărâre nr. 8 din 18.02.2205 , privind aprobarea Programului de Acţiune Comunitară
la nivelul comunei Icuşeşti pe anul 2025 ;
- referatul de aprobare nr. 1342 din data de 18.02.2025 al Primarului comunei Icuşeşti , în
calitate de inițiator;
- raportul de specialitate nr. 1343 din data de 18.02.2025 al Compartimentului Asistenţă Socială
şi Protecţia Copilului ;
- Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale,cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune şi Normele Metodologice aferente
aprobate prin H.G. nr.1 154/2022;
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională;
- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative —
republicată.
- Avizul favorabil al comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Icușeşti, județul
Neamt;
În temeiul prevederilor art.129 alin. (2) lit.d” „alin. (7) lit.”b” „art.139 alin. (1) și art.196 alin.
(1) lit.”a” din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 (1) Aprobarea PROGRAMULUI DE ACŢIUNE COMUNITARĂ (PAC) la nivetul
comunei Icuşeşti pe anul 2025, conform anexei parte integrantă din prezenta hotărâre .
(2) Comunicarea PAC la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului
Neamţ şi la Comisia județeană de Incluziune Socială de pe lângă Instituţia Prefectului - Judeţul Neamţ
până la finalul lunii februarie 2025, prin grija compartimentului Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului .
Art.2 Întocmirea de către compartimentul Asistenţă Socială şi protecţia Copilului a unui Raport
de monitorizare a aplicării PAC pentru beneficiarii de venit minim de incluziune în cursul lunii
decembrie 2025 şi comunicarea acestuia în format electronic la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi
Inspecţie Socială „până cel târziu la data de 31 ianuarie 2026.
Art.3 Includerea PAC în cadrul Planului anual de acţiune al serviciilor sociale administrate şi
finanțate din bugetul Consiliului Local al comunei Icuşeşti pe anul 2025.
Art.4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează compartimentul Asistenţă
Socială și Protecţia Copilului .
Art, 5 Prin grija secretarului general al comunei Icușeşti,judeţul Neamţ, prezenta hotărâre
va fi comunicată :
- Primarului comunei Icuşeşti, judeţul Neamţ;
- DGASPC Neamţ ;
- Comisiei judeţene de Incluziune Socială ;
- Compartimentului Asistenţă socială şi protecţia copilului din cadrul aparatului de
specialitate al primarului comunei Icuşeşti, judeţul Neamţ;
- Instituţiei Prefectului -județului Neamţ - pentru controlul de legalitate şi va fi adusă la
cunoştinţă publică prin afişare la sediul şi pe site-ul instituţiei www.comunaicusesti.ro şi Monitorul oficial
local .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL
Georgeta BOCUȚĂ al comunei Icușești,
a
Prezenta hotărâre s-a adoptat cu un număr de |2_ voturi & pentru “ „__ voturi “ împotrivă “ şi
—_“ abţineri “ , din totalul de ()_ consilieri prezenți .
ANEXĂ LA HCL Nr,_6 din « $
PROGRAM DE ACŢIUNE COMUNITARĂ LA NIVELUL COMUNEI ICUŞEŞTI, JUDEŢUL NEAMȚ PE ANUL 2035 .
Conform art.272 din Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune şi art.25 din HG nr.1 154/2022 pentru aprobarea Normelor metodolog
aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune
Obiectiv general: Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin acţiuni/ măsuri de combatere a sărăciei şi excluziunii sociale
Domeniu de Categorie de Obiectiv Identificarea Acţiune/Activitate/ Indicatori de Instituţii Revizuire/
intervenţie beneficiari specific nevoii la nivel de Măsuri propuse rezultat implicate Termen
Ă comunitate locală
1. Asistenţă Grupuri vulnerabile Prevenirea Nevoia de sprijin şi | - Informare şi consiliere administrativă - Număr de UAT, Periodic/
Socială din comunitatea separării/ suport pentru privind drepturile sociale persoane Compartimentul | ori de câte
locală, cu prioritate; abandonului familiile aflate în - Indrumare pentru completarea cererilor | identificate de asistență ori se
- Persoane/ familii familial situaţii de risc de obţinere diverse drepturi şi beneficii - Număr persoane socială şi impune
beneficiare de VMI Ă - Informare şi consiliere pentru titulare ale unor protecţia
aflate în situaţii de promovarea inserției/ reinserției beneficii/ servicii copilului
risc; , familiale, comunitare şi sociale acordate
- Copii din familii - Consiliere în scopul prevenirii separării | - Consiliere
beneficiare de'vMI familiei de familia naturală persoane aflate în
care se află în risc de - Suport educaţional situaţie de risc
separare de familie; . - Sprijin pentru emiterea actului de
- Persoane vârstnice identitate/ de stare civilă/ în vederea
din familii obţinerii calităţii de asigurat
beneficiare de VMI - Consiliere juridică privind drepturile şi
cu grad de autonomie obligaţiile persoanei şi familiei
scăzut - Consiliere juridică pentru întocmirea
dosarului la instanţa de judecată pentru
obţinerea tutelei
2. Educaţie Grupuri vulnerabile Prevenirea - Numărul de copii | - Organizarea de activităţi de consiliere - Număr de copii Școala Ori de câte
din comunitatea abandonului care au abandonat - Acordarea de burse sociale care au abandonat ori se
locală, cu prioritate; | școlar prin școala - Acordarea de tichete de grădiniță şcoala UAT, impune
- Familii beneficiare | organizarea de | - Numărul de copii |! - Acordarea de tichete educaţionale - Număr copii care | Compartimentul
de VMI cu copii acţiuni de aflaţi în risc de - Acordarea de rechizite şcolare nu au abandonat de asistență
aflaţi în risc de informare și abandon şcolar - Acordarea de sprijin material, prestații | şcoala ca urmarea | socială şi
abandon şcolar/ copii | prevenție - Indrumare către ALOFM pentru sprijinului primit protecția
care au abandonat înscrierea la diverse cursuri - Număr de copii/ copilului
şcoala PNRAS — - Acordare unei mese prin Programul tineri/ adulți care au
- Copii victime ale Programul Naţional Masă Caldă beneficiat de sprijin
violenţei domestice Naţional - Număr de acţiuni
- Adolescenţi, tineri pentru organizate
care nu au urmat sau | Reducerea - Număr de burse
nu au finalizat Abandonului acordate
învăţământul Şcolar
obligatoriu, tinerii
NEETs
- Copii de etnie romă
3. Sănătate Grupurile vulnerabile | Monitorizarea | Numărul de - Consilierea şi mobilizarea persoanelor | - Număr persoane Medic de Ori de câte
din comunitatea stării de persoane vârstnice | la acţiunile de vaccinare informate familie ori se
locală cu prioritate: sănătate care au nevoie de - Acţiuni de informare a populaţiei - Număr persoane impune
- Persoane! familii servicii de generale privind necesitatea vaccinării vaccinate Asistent medical
beneficiare de VMI specialitate. = Sesiuni de informare privind planningul | - Numă tineri comunitar
aflate în situaţii de - familial consiliaţi
risc Sarcini- Mame - Monitorizarea și consilierea mamelor și | - Număr de acţiuni | UAT,
- Tineri Prevenirea minore gravidelor minore organizate Compartimentul
- Populaţia sarcinilor - Consiliere/ informare şi distribuirea de | - Număr persoane de asistență
nevaccinata nedorite material informativ care au primit socială şi
- Persoane cu - Acţiuni de prevenire/ diagnosticare asistenţă medical protecţia
handicap precoce a unor boli cornice/ cancer/ comunitară la copilului
- Persoane vârstnice TBC, ete domiciliu
- Persoane aflate în - Acţiuni de: înscriere la medicul de - Număr gravide
situaţii de risc familie asistate/ îndrumate
- Victimele violenţei - Actiuni de distribuire a trusourilor = Număr persoane
domestice pentru bebeluşi înscrise la medicul
Ă - Servicii de kinetoterapie pentru de familie
persoanele cu dizabilităţi prin grija - Număr protocoale
Centrului de zi pentru persoane vârstnice | încheiate cu medicii
Roman de familie
4. Infrastructură | Grupurile vulnerabile Îmbunătăţirea | Reabilitarea - Facilitarea accesului la gospodării prin | - Număr drumuri UAT, Periodic
din comunitatea calităţii vieţii | drumurilor de acces | reabilitarea drumurilor reabilitate Compartimentul
locală, cu prioritate: de asistenţă
- Persoane/ familii socială şi
beneficiare de VMI protecţia
aflate în situaţii de copilului
risc
- Persoane cu
handicap
- Persoane vârstnice
rămase singure, fără
aparţinători aflate în
situaţie de risc
- Persoane aflate în
situaţii de risc
- Copii aflaţi în risc
de separare de părinţi
Periodic
3. Participare Membrii comunităţii, | Implicarea Nevoia de sprijin şi | - Derularea unor acţiuni de educaţie - Număr acţiuni UAT
socială cu prioritate grupuri | activă la viața | suport pentru extracurriculară derulate ALOFM
vulnerabile din comunităţii persoanele aflate în | - Organizarea unor activități de
comunitatea locală nevoie socializare, recreative, cultural adaptate
persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în
risc de excluziune socială
- Atragerea de voluntari în activităţile de
participare socială
6. Ocupare Grupurile vulnerabile | Îmbunătăţirea | Nevoia unui venit. | - Consiliere socială, îndrumare către - Număr persoane UAT Ori de câte
din comunitatea calităţii vieţii | permanent ALOFM a persoanelor apte de muncă în | conciliate ALOFM ori se
locală, cu prioritate: prin asigurarea căutarea unui loc de muncă - Număr persoane impune
- Persoanele unui venit - Îndrumare:către ALOFM pentru instruite/ calificate
beneficiare/ permanent medierea muncii - Număr persoane
solicitante de VMI care să - Îndramare către ALOFM pentru angajate în urma
aflate în căutarea acopere consiliere profesională îndrumării/
unui loc de muncă nevoile de = Îndrumare către ALOFM pentru consilierii
- Persoane casnice bază identificarea unui curs de calificare,
- Persoane cu
dizabilități
- Persoane angajate în
agricultura de
subzistență
cursuri “A doua şansă”
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.