Clasificarea și atribuirea de denumiri unui număr de 11 drumuri publice de interes public local in categoria funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, judeţul Cluj
Pe scurt
Se hotărăște clasificarea unui nr. 11 drumuri publice din localitatea Iclod ca străzi, adică vor avea statut de drumuri de interes public local și vor fi utilizate ca armă de circulație pentru locuitori. Cu acest pas se clarifică și marchează denumirile oficiale ale acestor străzi, iar toate bunurile din anexă vor deveni drumuri publice deschise circulației. Pentru cetățeni înseamnă că vi se stabilește clar ce drumuri sunt publice și pot fi folosite în trafic, iar eventualele lucrări sau intervenții vor fi reglementate conform reglementărilor de cadastru și drumuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba clasificarea unui număr de 11 drumuri publice de interes public local in categoria funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, județul Cluj, conform Anexei la prezenta hotărâre, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 67 din 2023 a Consiliului Local Iclod
Titlu oficial
Hotărâre privind clasificarea și atribuirea de denumiri unui număr de 11 drumuri publice de interes public local in categoria funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, judeţul Cluj
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
COMUNA JCLOD
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 67
Din 27 septembrie 2023
privind clasificarea și atribuirea de denumiri unui număr de 11 drumuri publice de interes public
local in categoria funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, judeţul Cluj
Consiliul local al comunei Iclod, întrunit în şedinţă ordinară;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei, privind clasificarea și
atribuirea de denumiri unui număr de 11 drumuri publice de interes public local in categoria
funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, județul Cluj;
Văzând prevederile:
- Art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
actualizată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art, 27, art. 28, alin. (5), art. 41, alin. (5) din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității
imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 3, lit.a, art. 4 lit, a, art. 5 lit. c, art. 8 din O.G, nr. 43/1997 privind regimul drumurilor,
actualizată, cu modificările şi completările ulterioâre;
„Art. 5 din Legea nr. 18/1991 a Fondului funciar, republicată;
- Ordinului Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 privind
aprobarea Regulamentului de recepție şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară;
- Radiograma comună a Ministerului Afacerilor Interne nr. 793052/16.06.2022 şi a
Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 71254/16.06.2022 cu
privire la inventarierea bunurilor din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale,
în vederea aplicării unitare a procedurii instituite de art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ;
Văzând raportul si avizul comisiilor de specialitate, in urma votului deschis exprimat;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 139 (1) şi art. 196 (1) lit. a) din O.U.G. nr, 57/2019
privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aproba clasificarea unui număr de 11 drumuri publice de interes public local in
categoria funcțională străzi, situate pe teritoriul unităţii administrative Iclod, județul Cluj, conform
Anexei la prezenta hotărâre, anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Toate bunurile din Anexă sunt drumuri publice conform art. 3, lit. a) din O. G.
43/1997 şi sunt deschise circulaţiei publice, conform art. 4 lit. a din Ordonanta 43/1997 privind
regimul drumurilor.
Art.3. Se vor actualiza cărțile funciare astfel să rezulte întăbularea dreptului de proprietate
in favoarea domeniului public al comunei Iclod.
Art.4, Se vor actualiza atributele în cărțile funciare fără afectarea amplasamentului, în
rubrica Observaţii / Referințe conform Anexei la prezenta hotărâre, anexă care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.5. După finalizarea formalităţilor de publicitate şi carte funciară imobilele vor fi înscrise
în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei, conform procedurii prevăzute de
art. 289 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotarâri se încredințează primarul comunei
Iclod,
Art.9. Prezenta hotarare se comunică: Institutiei prefectului judetului Cluj, primarului
comunei, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, şi se aduce la cunoştinţă publică prin
afişare la sediul primăriei/consiliului local şi publicare pe pagina de internet a comunei.
Preşedintele şedinţei contrasemnează
Secretar general al comunei
Hurduca dl Bonţidean Georgeta Melinda
A
AA oi
e iei asiomă
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prev. OUG. Nr. 57/2019 privind Codul administrativ, astfel:
- total consilieri locali în funcţie : 13;
- consilieri locali prezenţi : 13;
- consilieri aflați în conflict de interese: x;
- voturi “pentru” : 13;
- voturi “împotrivă” : 5
- “abţineri * : ti
1PUNUI09 [e [elousă 1291098
“PZPSUUIASPNUCD
“ojurpos aouiposoild
WTTE dundun] *uu/ orpouu
Z UOSUOIL
|
. [ Ei | «
ouurig| 7 UOSUOI -10[H0[ Peris | În1o "par “ezmagpună '201 | „o uroja epens win du ssI'7 £6009 II
del il p | | 12 Ep |
ups duui3unj “uis'T] 21pouu | pl oa | | WOSuo1L* . |
our] <| WOSUEAL -10]140] Epens | fn1o “pn “eamzpuna "901 | -10[120|d EPENS wunaC du 9pe'€ £S009 | tă! |
| |
W€] | auursunj „nr & . | ma]
«1601 ampaui ounigi “ouiog epens | (00 "PRE “arigpună '207 | Piegepens | una du Zpo0'1 | £9009 | 6 |
W9$ | aunsun| cara , | .
curz:g o1pauu Aunțel “NŢNI0AZ] PENIS În[O “pne “exmgpuny '907 | IN[NIOAZI EpeIS | WniC du 8701 | £L009 8
Wu gg aun3un| one's i E
cass“ aipauu auunțez “194QuanC] EpenS [n[O “png “eingpuna '907[ | IPAZIqUnC epen$ na du p6y7 | ££009 L
| |
U90 | aut3unj LANE. A Ţ UOSUOIL EN | |
“UIŞ“p | OIPou AU] “NORd EPENS [no "png “eanggpung '901 -ILIOARUIIId EPEDS Ba du 0£0'1 aid | pi. |
W8s | auwâunj one i S
<uu*g oupauu dunizi “ozd Epens n1O “png “eanyepuna '901 HORd EPEIIS tun dur 10£1 | 009 s |
|
W6L7 aunun] “uup'6 e are . JO[Hoynouiây : | |
oipauu aură] 10zon[no8V epens fnO “pne “eanygpung 907 2pens wma du 76s'7 £S109 La
upg aun5un| sii | ,
<U19-/ Arpatu Aurie] “ANȚN100A EPenIS ÎnO “pnf “emmygpuna '907] | IN[NI0NLA epenS ni] du Z6y'£ £9109 €
Ț
wsg£ aunăunj one « . ,
<u/*9 arpauu avurţe “in ndueo) epens [019 “pf “emmepuny '9077 | inynduuO epens tun du sol'7 1109 | [4
SQ] ounăunj „one A :
cz orpau aung] “myn$aur0$ epens | [n1O "par “eangpun 907 | inynSatuos epens | au | du 3-11 £€109 | I
2jui2pRĂ / NjeA12sqO | esoap cre i | tiuisoloy 2p (dn) | "au gavpoună îi
! N V nun | :
| 15 puoZa9e-) 3110599%) | gejeadns [23 5110) IN
|
|
EZOT'60'L7 u!p L9 "IN "1DH El Bxouy
- 10191 VNOANOD IZVULS VXANV -
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.