30 ianuarie 2025

HCL 5/2025 Iclod adoptată

Aprobarea constituirii Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unităţii administrative — teritoriale comuna Iclod

Pe scurt

Se aprobă înființarea Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul comunei Iclod și Regulamentul său de organizare și funcționare, conform anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din hotărâre. Practic, locuitorii vor avea un organism consultativ care să reprezinte interesele comunității în relația cu administrația locală, iar regulile de funcționare vor fi clar stabilite (cine participă, cum se decide etc.). Implementarea necesită acțiuni ale Compartimentului de Autoritate tutelară, asistență și protecție socială și ale membrilor Consiliului, iar hotărârea se comunică instituțiilor și se afișează la primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă constituirea Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unității administrativ-teritoriale comuna Iclod, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Bugetul local” în Iclod

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2025 a Consiliului Local Iclod
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea constituirii Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unităţii administrative — teritoriale comuna Iclod
Emitent
Consiliul Local Iclod
Număr
5 / 2025
Data
30 ianuarie 2025
Localitate
Iclod, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Bugetul local · Posturi și salarii la primărie · Asistență socială și locuințe

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢULCLUIJ COMUNA JCLOD CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 5 Din 30 ianuarie 2025 privind aprobarea constituirii Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unităţii administrative — teritoriale comuna Iclod Consiliul local al comunei Iclod întrunit în şedinţă ordinară; Având în vedere proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei, privind aprobarea constituirii Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unității administrative — teritoriale comuna Iclod; În conformitate cu prevederile: e Art. 114 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare; e Art. 6 lit. „, nn” din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare; e Art. 502 alin. (3) din Ordonanţa nr. 86/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale; e Art. 12 şiart. 13 din Legea nr. 156/2023 privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie; e Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e Art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând raportul şi avizul comisiilor de specialitate; În temeiul drepturilor conferite prin art. 139 (1) şi art. 196 (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, hotărăşte: Art. 1. Se aprobă constituirea Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unității administrativ-teritoriale comuna Iclod, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare al Consiliului Comunitar Consultativ la nivelul unității administrativ-teritoriale comuna Iclod, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu aducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul de Autoritate tutelară, asistenţă și protecţie socială şi membrii Consiliului Comunitar Consultativ. Art. 4. Prezenta hotărare se comunică in termenul prevazut de lege Institutiei Prefectului jud. Cluj, primarului comunei, Compartimentului de Autoritate tutelară, asistență şi protecție socială şi membrilor Consiliului Comunitar Consultativ si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul primariei/consiliului local si publicare pe pagina de internet a comunei. Preşedintele contrasemnează / Secretar genera] al comunei Hurducaș N Bonţidean Georgeta Melinda e Consilieri locali Consilieri locali |” Consilieri aflaţi în Voturi Voturi Abțineri în funcţie prezenţi conflict de interese “pentru'_| “împotrivă 13 13 0 13 0 0

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaiclod.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala