Aprobarea Caietului de sarcini si a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investitii: ” Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod
Pe scurt
Se aprobă Caietul de sarcini și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții intitulat „Amenajare trotuar și parcare în zona adiacentă Piațetei Iclod”. Înseamnă pentru locuitori că vor exista lucrări pentru un trotuar nou și o parcare în acea zonă, iar procedurile de atribuire și finanțare vor urma pașii legali specificați (bani, termene, decizii administrative) – partea de implementare e în sarcina primarului. Decizia intră în vigoare după publicare și comunicare, iar proiectul va fi făcut public prin afișare la primărie și pe site-ul Comunei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Caietul de sarcini şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii” Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod ”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.
Hotărârea nr. 39 din 2025 a Consiliului Local Iclod
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini si a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investitii: ” Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod ”
ROMÂNIA
JUDETUL CLUJ
COMUNA ICLOD
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 39
Din 31 iulie 2025
privind aprobarea Caietului de sarcini si a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea
obiectivului de investitii:
” Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod ”
Consiliul local al comunei Iclod întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei, privind aprobarea Caietului
de sarcini si a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investitii: ”
Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod ”;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrarilor de constructii, republicată, cu modificarile si
completarile ulterioare;
- Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, republicată, cu modificarile si
completarile ulterioare;
- Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice;
Văzând raportul şi avizul comisiilor de specialitate;
În temeiul drepturilor conferite prin art. 139 (1) şi art. 196 (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă Caietul de sarcini şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de
investiţii” Amenajare trotuar şi parcare în zona adiacentă Piaţetei Iclod ”, conform Anexei care
face parte integrantă din prezenta.
Art. 2. Cu ducerea la indeplinire a prevederilor prezentei se incredinteaza primarul
comunei, prin compartimentele de specialitate, urmand toate procedurile prevazute de lege.
Art. 3. Prezenta hotarare se comunica in termenul prevazut de lege Institutiei Prefectului
jud. Cluj. primarului comunei si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul
primariei/consiliului local si publicare pe pagina de internet a comunei.
Preşedintele şedinţei contrasemnează
„a
rk al comunei
CA
Mureşan Marius Mat = LD)
Vor as Ne
Consilieri locali în Consilieri locali Consilieri aflaţi în Voturi Voturi Abțineri
funcţie prezenţi conflict de interese “pentru” “împotrivă!
13 13 ) 13 0 0
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.