HCL 85/2019 adoptată
HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului „Proiect integrat de regenerare urbană şi socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei” a documentației tehnico economice – Studiu de fezabilitate a indicatorilor tehnico – economici și a bugetului aferent proiectului Descarcă - HCL_85_2019.PDF
Documente
- hcl HCL_85_2019.pdf
Text
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului „Proiect integrat de regenerare urbană şi socială în
zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”, a documentației tehnico
economice – Studiu de fezabilitate, a indicatorilor tehnico – economici și a
bugetului aferent proiectului
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa extraordinară în data
de 21.03.2019;
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere Referatul de specialitate nr. 27785/13.03.2019 întocmit
de către Direcţia Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană;
Având în vedere Prevederile Ghidului Solicitantului Programului
Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de Investiții 4.4, Obiectiv
specific 4.4;
Având în vedere Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Art. 36 şi art. 115, alin.1, lit. b. din Legea nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, republicată;
Având în vedere HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul
cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de inventiții
finanțate din fondurile publice;
Având în vedere Aviz favorabil CTE nr.27828/13.03.2019;
Având în vedere Ordonanța de urgență nr. 114/2018 din 28 decembrie
2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri
fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor
termene;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica, republicata ;
1 / 3 la H.C.L. nr. 85 din 21 martie 2019
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.
24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă proiectul „Proiect integrat de regenerare urbană şi
socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei” în vederea finanțării
acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4,
Prioritatea de Investiții 4.3., nr. apelului de proiecte nr. 1, conform cererii de finanțare și
anexelor elaborate în concordanță cu prevederile Ghidului Solicitantului.
Art. 2. Se aprobă acordul de parteneriat între Municiupiul Iași - lider de
proiect şi Direcția de Asistență Socială în vederea implementării în comun a activităților
proiectului după perioada de implementare / finalizarea construcției – Centrul
Multifuncțional Cicoarei, conform Acordului de parteneriat 131458/19.12.2018 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă documentația tehnico economică la faza – Studiu de
fezabilitate conform ghidului POR Axa 4.3.
Art. 4. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Proiect integrat de
regenerare urbană şi socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”,
în cuantum de 16.846.646,85 lei (inclusiv T.V.A.), în conformitate cu Anexa 3 - surse de
finanțare ale proiectului, Anexa 4 Devizul general conform ghidului și Anexa 5 Bugetul
cererii de finanțare.
Art. 5. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Municipiului Iași,
reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiect ului, cât și contribuția
de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 1.387.399,02 lei inclusiv
T.V.A., reprezentând cofinanțarea proiectului „Proiect integrat de regenerare urbană
şi socială în zona Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”, conform bugetului
din care 315.494,88 lei - Contribuţia solicitantului la cheltuieli eligibile, inclusiv TVA
aferent și 1.071.904,14 lei - Contribuţia solicitantului la cheltuieli neeligibile, inclusiv
TVA aferent.
2 / 3 la H.C.L. nr. 85 din 21 martie 2019
Art. 6. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata
implementării proiectului „Proiect integrat de regenerare urbană şi socială în zona
Cicoarei – Centrul Multifuncțional Cicoarei”, pentru implementarea proiectului în
condiții optime, se vor asigura din Bugetul Municipiului Iași.
Art. 7. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării
proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente
structurale.
Art. 8. Se împuternicește domnul Mihai CHIRICA – Primarul
Municipiului Iași să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în
numele Municipiului Iași.
Art. 9. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului
Municipiului Iaşi; Direcţiei Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană;
Direcţiei Generale Tehnice şi Investiţii; Direcţiei Generale Economice şi Finanţe Publice
Locale; Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord – Est Piatra Neamţ și Instituţiei
Prefectului Judeţului Iaşi.
Art. 10. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi
asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcţia Implementare
Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană; Direcţia Generală Tehnică şi Investiţii;
Direcţia Generală Economică şi Finanţe Publice Locale.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi
asigurată de către Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Adrian Florin Boca Secretar, Denisa Liliana Ionascu
Consilier local,
Nr. 85 din 21 martie 2019
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 14
Pentru 14
Împotrivă 0
Abţineri 0
3 / 3 la H.C.L. nr. 85 din 21 martie 2019
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.