Pe scurtConsiliul Local Iași aprobă participarea la un program național de dezvoltare a infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice/hibrid în localități, prin montarea de stații de încărcare cu putere normală. Se aprobă depunerea cererii de finanțare, devizul general al proiectului și punerea la dispoziție a unui imobil pentru implementare, astfel încât proiectul să poată primi finanțare și să fie realizat în municipiu. Pentru locuitori înseamnă să se poată încărca mașinile electrice în oraș, cu potențial impact asupra costurilor viitoare (finanțare/asigurare) și asupra amplasării stațiilor în oraș, dar detalii exacte despre costuri sau termene nu sunt precizate în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă participarea Municipiului Iași la Programul privind dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în localități, prin instalarea de stații de reîncărcare cu putere normală, prin care se aprobă: 1) depunerea cererii de finanțare; 2) devizul general prevăzut la lit. e), pentru proiectul: „Stații de reîncărcare cu putere normală pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în Municipiul Iași, conform anexei 1 care face parte integranta din prezenta hotarare; 3) punerea la dispoziţie a imobilului pe care se implementează proiectul
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea participării Municipiului Iași la Programul privind dezvoltarea
infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în localități,
prin instalarea de stații de reîncărcare cu putere normală, prin care se aprobă:
1) depunerea cererii de finanțare; 2) devizul general prevăzut la lit. e), pentru
proiectul: „Stații de reîncărcare cu putere normală pentru vehicule electrice și/sau
hibrid plug-in în Municipiul Iași; 3) punerea la dispoziţie a imobilului pe care se
implementează proiectul
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa extraordinară de indata în data de
09.11.2022;
Avand in vedere Proiectul de hotarare inregistrat sub nr. 136341/09.11.2022 initiat de
Primarul Municipiului Iasi;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 492/09.11.2022 întocmit de Comisia
Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 389/09.11.2022 întocmit de Comisia
Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 39/09.11.2022 întocmit de Comisia de
Protectia Mediului, Turism si Agricultura a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Avȃnd în vedere Referatul de aprobare nr. 133239/03.11.2022 întocmit de către Direcţia
Generală Tehnică şi Dezvoltare, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu;
Avȃnd în vedere Raportul de specialitate nr. 133238/03.11.2022 întocmit de către Direcţia
Generală Tehnică şi Dezvoltare, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu;
Avȃnd în vedere Raportul de specialitate nr. 136344/09.11.2022 întocmit de către Direcţia
Juridica;
1 / 3 la H.C.L. nr. 468 din 9 noiembrie 2022
Avȃnd în vedere Ghidul de finanțare din anul 2022 aferent Programului privind dezvoltarea
infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în localități, prin
instalarea de stații de reîncărcare cu putere normală, elaborat de către Ministerul Mediului, Apelor
și Pădurilor, aprobat prin Ordinul nr. 2595/03.10.2022;
Avand in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administratia publica, republicata;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului
orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al
regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr.
57/03.07.2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind
completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă participarea Municipiului Iași la Programul privind dezvoltarea infrastructurii
de reîncărcare pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în localități, prin instalarea de stații
de reîncărcare cu putere normală, prin care se aprobă:
1) depunerea cererii de finanțare;
2) devizul general prevăzut la lit. e), pentru proiectul: „Stații de reîncărcare cu putere
normală pentru vehicule electrice și/sau hibrid plug-in în Municipiul Iași, conform anexei 1
care face parte integranta din prezenta hotarare;
3) punerea la dispoziţie a imobilului pe care se implementează proiectul;
Art.2 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată catre: Instituția Prefectului Județului
Iași; Primarul Municipiului Iași, Direcţia Generala Tehnica şi Dezvoltare, Direcția Generala
Economica și de Finanțe Publice Locale, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu.
Art.3 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu
respectarea cadrului legal incident de către Direcţia Generala Tehnica şi Dezvoltare, Direcția
2 / 3 la H.C.L. nr. 468 din 9 noiembrie 2022
Generala Economica și de Finanțe Publice Locale, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate
Mediu.
Art.4 Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de
Informaţii pentru Cetăţeni.
PRESEDINTE DE SEDINTA, Contrasemneaza pentru legalitate,
Consilier local, Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu
Mihai-Liviu Gavril
Nr. 468 din 9 noiembrie 2022
Total
27
consilieri locali
Prezenţi 25
Pentru 25
Împotrivă 0
Abţineri 0
3 / 3 la H.C.L. nr. 468 din 9 noiembrie 2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.