Pe scurtSe aprobă propunerea de numire a administratorilor provizorii în Consiliul de Administrație al Societății Compania de Transport Public Iași S.A. (CTP Iași). Decizia înseamnă desemnarea temporară a noilor administratori după încetarea mandatului celor existenți, în conformitate cu actele normative și avizele prezentate; perioadele exacte și componența vor fi stabilite conform hotărârii adoptate. Impact pentru locuitori: administrarea companiei va influența punctual serviciile de transport public, cueffect asupra bunei funcționări, investițiilor și conformării legale, dar detaliile financiare, termenele și zonele afectate vor fi stabilite în hotărârea finală și în contractele de administrare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă convocarea Adunării Generale a Acționarilor la Societatea Compania de Transport Public Iași S.A. pentru numirea administratorilor provizorii în Consiliul de Administrație, până la ocuparea posturilor vacante prin procedură de selecție, conform O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Municipiul Iași
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind propunerea de numire a administratorilor provizorii în Consiliul de Administrație
la Societatea Compania de Transport Public Iași S.A.
Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința ordinară în data de 31.10.2022;
Având in vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 130009/26.10.2022 inițiat de
primarul Municipiului Iasi;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 484/28.10.2022 întocmit de Comisia
Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 381/28.10.2022 întocmit de Comisia
Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 128499/24.10.2022 întocmit de Direcţia Fond
Locativ;
Având în vedere Raportul de Specialitate nr. 128501/24.10.2022 intocmit de Directia
Juridica;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Iași nr.152/27.06.2013
privind înființarea Societății Compania de Transport Public Iași S.A.;
Având în vedere încetarea la 23.10.2022 a mandatului membrilor Consiliului de
Administrație la Societatea Compania de Transport Public Iași S.A.;
Având în vedere Actul Constitutiv al Societății Compania de Transport Public Iași S.A.;
Având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile H.G. nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a unor prevederi din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor
publice;
1 / 3 la H.C.L. nr. 461 din 31 octombrie 2022
Având în vedere prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Codului civil Titlul V. Administrarea bunurilor altuia, art.792 -
art.857;
Având în vedere dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Având in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administrația publica, republicata;
Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului
orientativ al statutului unității administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al
regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanța de Urgenta nr.
57/03.07.2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind
completarea Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si
completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă convocarea Adunării Generale a Acționarilor la Societatea Compania de
Transport Public Iași S.A. pentru numirea administratorilor provizorii în Consiliul de Administrație,
până la ocuparea posturilor vacante prin procedură de selecție, conform O.U.G. nr. 109/2011
privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art.2 Se nominalizează, în calitate de administratori provizorii la Societatea Compania de
Transport Public Iași S.A., până la definitivarea procedurii de recrutare și selecție a membrilor
Consiliului de Administrație, pe o perioadă de 4 luni cu posibilitatea prelungirii pentru motive
temeinice până la maximum 6 luni, următoarele persoane:
1. ... – științe inginerești - post instituție publică
2. ... – științe inginerești
3. ... – științe juridice
4. ... – științe economice
5. ... – științe inginerești
2 / 3 la H.C.L. nr. 461 din 31 octombrie 2022
Art.3 Se mandatează reprezentanții Adunării Generale a Acționarului Unic la Societatea
Compania de Transport Public Iași S.A. să aprobe și să semneze contractele de administrare cu
administratorii provizorii aleși, pe o perioadă de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive
temeinice, până la maximum 6 luni și să stabilească obiectivele și criteriile de performanță potrivit
O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Art.4 (1) Actul constitutiv al Societății Compania de Transport Public Iasi S.A. se va modifica
corespunzător prevederilor prezentei hotărâri.
(2) Pentru îndeplinirea formalităților necesare înregistrării modificării și semnării Actului
constitutiv la Registrul Comerțului, se mandatează avocații .... să reprezinte Municipiul lași
și Societatea Compania de Transport Public Iași S.A. în fața instituțiilor și a persoanelor
implicate în procesul înregistrării.
Art.5 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către: Instituția Prefectului Județului
Iași; Primarul Municipiului Iași, Direcția Juridica - Biroul Guvernanţă Corporativă, Direcția
Generala Economica și Finanțe Publice Locale, Direcția Generala Tehnica și Dezvoltare, Direcția
Evidență Patrimoniu Public și Privat, Serviciul Audit Public Intern, persoanele nominalizate la
art.2, Societatea Compania de Transport Public Iași S.A.
Art.6 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu
respectarea cadrului legal incident de către Societatea Compania de Transport Public Iași S.A..
Art.7 Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de
Informatii pentru Cetățeni.
PRESEDINTE DE SEDINTA, Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier local, Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu
Mihai-Liviu Gavril
Nr. 461 din 31 octombrie 2022
Total
27
consilieri locali
Prezenți 22
Pentru 22
Împotrivă 0
Abțineri 0
3 / 3 la H.C.L. nr. 461 din 31 octombrie 2022
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.