26 noiembrie 2025 · Inițiator: Primarul Municipiului Iași, (numele nu apare în text)

HCL 420/2025 Iași adoptată

HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Thierry Marie De Briey (Comte)

Denumire
Hotărârea nr. 420 din 2025 a Consiliului Local Iași
Emitent
Consiliul Local Iași
Număr
420 / 2025
Data
26 noiembrie 2025
Inițiator
Primarul Municipiului Iași, (numele nu apare în text)
Localitate
Iași, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Iași decide să acorde titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Thierry Marie De Briey (Comte). Decizia oficializează recunoașterea onorifică, fără impact financiar major menționat în fragment, dar indică faptul că reținerea sau acordarea se face în cadrul unei ședințe publice și conform regulamentelor și legilor în vigoare. Pentru locuitori înseamnă o recunoaștere publică a unei contribuții, în timp ce detalii privind eventuale ceremonii sau privilegii specifice nu sunt descrise în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, Domnului Thierry Marie De Briey (Comte)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Thierry Marie De Briey (Comte) Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 26.11.2025, la convocarea Primarului din data de 20.11.2025, conform Dispoziției nr. 1049 din 20.11.2025, completată prin Dispoziția nr. 1068/24.11.2025; Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 142.264 /06.11.2025 inițiat de Primarul Municipiului Iași și avizat de legalitate de către Secretarul General al Municipiului Iași; Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 139.661/31.10.2025 al Primarului Municipiului Iași; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 139.660/31.10.2025, întocmit de către Serviciul Relații Internaționale; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 451/24.11.2025 întocmit de Comisia Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 162/24.11.2025 întocmit de Comisia Social – Culturală, Învâțământ, Culte și ONG a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere Laudatio nr. 134.869/21.10.2025 ȋntocmit de prof. univ. dr. ..................., Directoare a Editurii „Junimea” din Iași; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administrația publică, republicată; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196 alin. (1) lit. ( a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare; 1 / 2 la H.C.L. nr. 420 din 26 noiembrie 2025 Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local; Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modifcarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, Domnului Thierry Marie De Briey (Comte). Art. 2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași; Serviciul Relații Internaționale; Domnul Thierry Marie De Briey (Comte) și Instituția Prefectului - Județul Iași. Art. 3. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Serviciul Relații Internaționale. (2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate, Vasile Pușcașu Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu Consilier local Nr. 420 din 26 noiembrie 2025 Total consilieri 27 locali Prezenţi 25 Pentru 25 Împotrivă 0 Abţineri 0 2 / 2 la H.C.L. nr. 420 din 26 noiembrie 2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă