31 octombrie 2023 · Inițiator: Primarul Municipiului Iași

HCL 413/2023 Iași adoptată

Nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de invăţământ preuniversitar de stat si particular din Municipiul Iaşi pentru anul scolar 2023 - 2024

Pe scurt

S-a decis nominalizarea reprezentanților Consiliului Local în consiliile de administrație ale unităților preuniversitare de stat și particular din Iași pentru anul școlar 2023-2024. Alegerile vizează actori locali pentru a supraveghea gestionarea directorilor de școală, cu avize și propuneri din comisiile Consiliului Local, iar decizia este în vigoare începând cu anul școlar respectiv. Pentru locuitori, înseamnă că vor exista persoane din Primărie care vor reprezenta comunitatea în administrarea finanțării și a activităților din unitățile de învățământ, conform deciziei, termenele și avizele prezentate în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se nominalizeaza reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Iasi in Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Iasi, conform Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Nicolae Balcescu.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Nicolae Balcescu” în Iași

Denumire
Hotărârea nr. 413 din 2023 a Consiliului Local Iași
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de invăţământ preuniversitar de stat si particular din Municipiul Iaşi pentru anul scolar 2023 - 2024
Emitent
Consiliul Local Iași
Număr
413 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Inițiator
Primarul Municipiului Iași
Localitate
Iași, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Nicolae Balcescu nr. 26 (hartă)
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Iași

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind nominalizarea reprezentanţilor Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de invăţământ preuniversitar de stat si particular din Municipiul Iaşi pentru anul scolar 2023 - 2024 Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31 octombrie 2023; Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 132.908 /19.10.2023 inițiat de Primarul Municipiului Iași ; Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 445/30.10.2023 întocmit de Comisia Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 346/30.10.2023 întocmit de Comisia Economica - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 137/30.10.2023 întocmit de Comisia Social – Culturala, Invatamant, Culte si ONG a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere amendamentul înregistrat sub nr. 136.415/26.10.2023, aprobat in plenul sedintei si consemnat in procesul verbal al sedintei; Având în vedere Adresa nr. 10682/25.10.2023 emisa de catre Inspectoratul Scolar Judetean Iasi si inregistrata la Primaria Municipiului Iasi sub nr. 135.947/26.10.2023; Având în vedere propunerile înregistrate sub nr. 128.354/11.10.2023, 130.881/17.10.2023, 138.239/31.10.2023 din partea PNL, PMP si PSD aprobate in plenul sedintei si consemnate in procesul verbal al sedintei; Având în vedere propunerile înregistrate sub nr. 122.722/29.09.2023 130.871/17.10.2023, 137.390/30.10.2023, din partea USR aprobate in plenul sedintei si consemnate in procesul verbal al sedintei; 1 / 3 la H.C.L. nr. 413 din 31 octombrie 2023 Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 117.974/20.09.2023, intocmit de către Directia Implementare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana – Serviciul Investitii Proprii; Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 117.990/20.09.2023 intocmit de către Directia Implementare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana – Serviciul Investitii Proprii; Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 118.086/20.09.2023 intocmit de către Directia Juridica – Serviciul Legislatie, Metodologie si Avize Legalitate; Avand in vedere datele actualízate pentru anul scolar 2023-2024 privind numarul de elevi si prescolari din unitatile de învãtãmânt preuniversitare de stat si particulare din Municipiul Iasi transmise de cãtre Inspectoratul Scolar Judetean Iasi prin adresa 117009/19.09.2023; Avand in vedere prevederile Legii nr.198/04.07.2023 a învățământului preuniversitar; Avand in vedere prevederile O.M.E nr. 6223/04.09.2023 pentru aprobarea Metodologiei - cadru de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar ; Conform art. 128 alin. (2) din Legea nr.198/04.07.2023 a învățământului preuniversitar, consiliul de administraţie este organul deliberativ de conducere al unității de învățământ și este constituit din 7, 9 sau 11 membri; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local; Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61/2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; 2 / 3 la H.C.L. nr. 413 din 31 octombrie 2023 HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se nominalizeaza reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Iasi in Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Iasi, conform Anexei nr. 1, care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 2. Se nominalizeaza reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Iasi in Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar particular din Municipiul Iasi, conform Anexei nr. 2, care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 3. Se nominalizeaza reprezentanţii Consiliului Local al Municipiului Iasi in Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ pentru activitãti extrascolare din Municipiul Iasi, conform Anexei nr. 3, care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 4. Prezenta hotărâre se aplică pentru anul şcolar 2023 – 2024. Art. 5. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Direcţia de Implementare Strategie Integrata de Dezvoltare Urbana, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi (Strada Nicolae Bălcescu, nr. 26, Iaşi) si Instituția Prefectului - Județul Iași. Art. 6. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi. (2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul de Informații pentru Cetățeni. Contrasemneaza pentru legalitate, Ciprian Manuel Bostan Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu Consilier local, Eduard Petru Boz Consilier local, Nr. 413 din 31 octombrie 2023 Total consilieri 26 locali Prezenţi 21* Pentru 17 Împotrivă 0 Abţineri 0 *Doamna consilier local Finkelstain Diana, Doamna consilier local Rotundu Elvira, Doamna consilier local Tautu Iuliana Daniela si Domnul consilier local Dalban Costel Marian nu au participat la discutie si la vot 3 / 3 la H.C.L. nr. 413 din 31 octombrie 2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala