30 septembrie 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Iași

HCL 400/2022 Iași adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea Organigramei pentru Unitatea de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria”

Denumire
Hotărârea nr. 400 din 2022 a Consiliului Local Iași
Emitent
Consiliul Local Iași
Număr
400 / 2022
Data
30 septembrie 2022
Inițiator
Primarul Municipiului Iași
Localitate
Iași, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organigrama Unității de Învățământ antepreșcolar „Sfânta Maria” din Iași. Pentru localnici înseamnă că structura didactică și administrativă a creșei sau grădiniței micșorează sau ajustează posturi și roluri, cu impact asupra numărului de funcții, eventual bugetelor și a timpului de realizare a activităților zilnice (organizarea programelor, termene de raportare). Decizia stabilește cum este gestionată instituția din punct de vedere al personalului, în conformitate cu normativele educaționale, cu efectul în planul de funcționare și finanțe al creșelor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Organigrama Unitații de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria”, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Municipiul Iași Consiliul Local HOTĂRÂRE privind aprobarea Organigramei pentru Unitatea de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria” Consiliul Local al Municipiului Iași, întrunit în ședința extraordinară de indata în data de 30.09.2022; Având in vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 117163/30.09.2022 inițiat de Primarul Municipiului Iasi; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 425/30.09.2022 întocmit de Comisia Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 330/30.09.2022 întocmit de Comisia Economico-Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 38/30.09.2022 întocmit de Comisia de Munca si Protectie Sociala a Consiliului Local al Municipiului Iași; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 129/30.09.2022 întocmit de Comisia Social-Culturala, Invatamant-Culte, ONG a Consiliului Local al Municipiului Iași; Avand in vedere amendamentul formulat, aprobat in plenul sedintei si consemnat in procesul verbal al sedintei privind eliminarea Statului de functii din cadrul proiectului de hotarare; Având în vedere Referatul de aprobare, întocmit de Directia Crese; Avand in vedere adresa Directiei Crese nr. 117165/30.09.2022, privind aprobarea cu celeritate a Organigramei; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 117076/30.09.2022, intocmit de Serviciul Resurse Umane; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 117108/30.09.2022, intocmit de Serviciul Buget; Avand in vedere prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2021 aprobată cu modificări prin Legea nr. 17/2022 Avand in vedere prevederile H.G. nr.566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară; 1 / 2 la H.C.L. nr. 400 din 30 septembrie 2022 Avand in vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 56/2003 privind înființarea Direcției Creșe, precum și Hotararea Consiliului Local nr. 266/24.09.2021 prin care s-a aprobat menținerea creșelor în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași; Având in vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administrația publica, republicata; Având în vedere dispozițiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25/14.01.2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si funcționare a consiliului local; Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanța de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ; Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind completarea Legii cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se aprobă Organigrama Unitații de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria”, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către: Instituția Prefectului Județului Iași; Primarul Municipiului Iași, Unitatea de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria”, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi. Art.3 Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Unitatea de Învățământ antepreșcolar a Muncipiului Iași „Sfânta Maria”, Inspectoratul Scolar Judetean Iasi. Art.4 Aducerea la cunoștința publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informatii pentru Cetățeni. PRESEDINTE DE SEDINTA, Contrasemnează pentru legalitate, Consilier local, Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu Mihai-Liviu Gavril Nr. 400 din 30 septembrie 2022 Total 27 consilieri locali Prezenți 26 Pentru 26 Împotrivă 0 Abțineri 0 2 / 2 la H.C.L. nr. 400 din 30 septembrie 2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă