28 septembrie 2018 · Inițiator: Primar, Eugen Popescu Ion
HCL 396/2018 Iași adoptată
Alegerea domnului [NUME] in functia de Preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi
Pe scurt
Domnul consilier Paul Corneliu Boișteanu este ales în funcția de Președinte de ședință al Consiliului Local al municipiului Iași pentru o perioadă de 3 luni, începând cu septembrie 2018, iar el va conduce lucrările ședințelor și va semna hotărârile adoptate. Decizia influențează organizarea ședințelor, clarificând cine este responsabil cu conducerea și semnarea hotărârilor în această perioadă. Biblioteca/Arhiva și Primarul vor primi o copie a hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se alege în funcţia de Presedinte de sedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iasi domnul consilier Paul Corneliu Boișteanu care va conduce lucrările şedinţelor şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna Septembrie 2018
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 396 din 2018 a Consiliului Local Iași
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind alegerea domnului [NUME] in functia de Preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind alegerea domnului [NUME], in functia de Preşedinte de
şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de
28 septembrie 2018;
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vederea propunerea formulată şi adoptată în plenul şedinţei
privind alegerea în funcţia de preşedinte de şedintă, a domnului consilier Paul Corneliu
Boișteanu, consemnată si in procesul verbal al sedintei ;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 393/2002 privind Statutul aleşilor
locali;
Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. 35/2002 pentru
aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art . 35 şi art. 40 alin. (1), precum şi celelalte
prevederi ale Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.
24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
1 / 2 la H.C.L. nr. 396 din 28 Septembrie 2018
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se alege în funcţia de Presedinte de sedinţă al Consiliului Local al
Municipiului Iasi domnul consilier Paul Corneliu Boișteanu care va conduce lucrările
şedinţelor şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna
Septembrie 2018.
Art.2. (1) Biroul Secretariat Consiliul Local - Arhivă va comunica copie a
prezentei hotarari persoanei nominalizate la art.1, Primarului Municipiului Iasi şi
Instituţiei Prefectului judeţului Iasi.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei Hotărari va fi
asigurată de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
Tautu Iuliana Daniela Contrasemneaza pentru
legalitate,
Consilier local, Secretar, Denisa Liliana
Ionascu
Boca Adrian Florin
Consilier local,
Crucianu Bogdan Teodor
Consilier local,
Nr.396 din 28 Septembrie 2018
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 24
Pentru 16
Împotrivă 0
Abţineri 8
2 / 2 la H.C.L. nr. 396 din 28 Septembrie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.