Iași › 26 iulie 2019

HCL 275/2019 adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Iași și Highlight Agency S.R.L. necesar implementării proiectului de reamenajare a unor zone de picnic și relaxare în bulevardul C.A. Rosetti IașiDescarcă - HCL_275_2019.PDF

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Iași și Highlight Agency S.R.L. necesar implementării proiectului de reamenajare a unor zone de picnic și relaxare în bulevardul C.A. Rosetti Iași Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de 26.07.2019; Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de motive la proiectul de hotărâre; Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica si Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia De Protectia Mediului, Turism si Agricultura a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere referatul de aprobare întocmit de către Direcția Tehnică și Servicii Comunitare, inregistrat sub nr. 78679/16.07.2019; Având în vedere adresa transmisă de Highlight Agency S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Iași, sub numărul 74415/2019, prin care se solicită încheierea unui acord de parteneriat, în vederea implementării unui proiect de reamenajare a unor zone de picnic/agrement în bulevardul C.A. Rosetti Iași. Având în vedere prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; 1 / 5 la H.C.L. nr. 275 din 26 iulie 2019 Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata ; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Municipiul Iași și Highlight Agency S.R.L. necesar implementării proiectului de reamenajare a unor zone de picnic și relaxare în bulevardul C.A. Rosetti Iași, prevăzut în Anexa 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se mandatează Primarul Municipiului Iași să semneze, în numele și pentru Municipiul Iași, Acordul de Parteneriat menționat la articolul 1; Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului Municipiului Iași; Direcției Generale Tehnice și Dezvoltare, Direcției Tehnice și Servicii Comunitare, Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale, S.C. Servicii Publice S.A., Highlight Agency S.R.L. și Instituției Prefectului Județului Iași. Art. 4. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcția Tehnică și Servicii Comunitare, Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale, S.C. Salubris S.A. și Highlight Agency S.R.L. (2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate, Mihai Liviu Gavril Secretar, Denisa Liliana Ionascu Consilier local, Nr. 275 din 26 iulie 2019 Total consilieri 27 locali Prezenţi 18 Pentru 18 Împotrivă 0 Abţineri 0 2 / 5 la H.C.L. nr. 275 din 26 iulie 2019 Anexa 1 la H.C.L. nr. 275/26.07.2019 privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Iași și Highlight Agency S.R.L. necesar implementării proiectului de reamenajare a unor zone de picnic și relaxare în bulevardul C.A. Rosetti Iași ACORD PARTENERIAT nr. ___________ / __________ 2019 A. Între: MUNICIPIUL IAŞI, cu sediul în Bulevardul Ștefan cel Mare şi Sfânt Nr.11, cod poştal 700064, localitatea Iași, județul Iași, Cod Fiscal: 4541580, cont__________________________, deschis la Trezoreria Iaşi, telefon 0232-211215, fax 0232-211200, reprezentată legal prin Primar Mihai CHIRICA, și Highlight Agency S.R.L. Sibiu cu sediul în Str. Reconstrucției nr. 7, Sibiu, Romania, RO24506936, J32/1560/2008, cont RO02BTRLRONCRT03 2459 4601, deschis la Banca Transilvaniei, reprezentată legal prin Manager Alexandru PETREA ; denumiți în continuare Parteneri, se încheie următorul acord de parteneriat: B. OBIECTUL ACORDULUI DE PARTENERIAT Obiectul prezentului acord îl constituie implicarea și susținerea comună a proiectului de reamenajare a zonei de agrement. C. DURATA ACORDULUI Prezentul acord de parteneriat intră în vigoare la data semnării lui de ambele părți și este valabil până la îndeplinirea tuturor obligațiilor de către părți. Prelungirea prezentului acord se va face cu acordul fiecărei părti implicate, prin act adițional. D. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR Partenerii se angajează să facă toate demersurile necesare pentru implementarea obiectului prezentului acord de parteneriat, respectiv: Highlight Agency S.R.L. va furniza elementele necesare pentru proiect, ce vizează reamenajarea unor zone de picnic și relaxare, respectiv, 13 bucăți foișoare, 24 bucăți băncuțe și mese, poartă intrare, totem, șase bucăți panouri mesaje educaționale Ciucaș, grilaje de lemn pentru toalete ecologice si pubele de colectare selectivă a 3 / 5 la H.C.L. nr. 275 din 26 iulie 2019 deșeurilor, 15 bucăți grătare 60x60 cm și panou cu indicații privind normele legale și recomandări pentru păstrarea zonei în bune condiții și va suporta integral partea montaj a elementelor enumerate mai sus. Municipiul Iași va pune la dispoziție terenul în suprafață de 2468 mp situat în bulevardul C.A. Rosetti, două toalete ecologice și trei pubele de colectare selectivă a deșeurilor. E. FORŢA MAJORĂ Forţa majoră este orice împrejurare independentă de voinţa părţilor, imprevizibilă şi insurmontabilă, intervenită după data încheierii prezentului Acord de parteneriat şi care împiedică executarea acestuia. Sunt considerate cazuri de forţă majoră, în sensul acestui articol, împrejurări care includ, dar nu se limitează la: război, revoluţie, cutremur, incediu, mari inundaţii, apariţia unor dispoziții legale care impiedică executarea acordului etc. Nici una din părţi nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin prezentul acord, dacă neexecutarea este generată de un caz de forţă majoră. Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 2 zile calendaristice de la data apariţiei respectivului caz de fortă majoră şi să-i comunice actele doveditoare în cel mult 5 zile calendaristice de la aceeaşi dată. Partea care invocă forţa majoră trebuie să-i comunice de îndată celeilalte părţi data încetării cazului de forţă majoră. F. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR Părţile vor face toate demersurile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea prezentului acord. Dacă părţile nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă privind interpretarea, executarea sau derularea prezentului contract, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din România, competente potrivit dreptului comun. G. CLAUZE FINALE Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului acord, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. 4 / 5 la H.C.L. nr. 275 din 26 iulie 2019 Notificarile verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi dacă nu sunt confirmate prin intermediul oricarei modalităţi care asigură confirmarea. Părțile au obligaţia să comunice orice modificare intervenită privind datele menţionate în preambulul prezentului acord, în termen de maximum 48 de ore de la data modificării. Prezentul acord nu poate fi modificat în perioada lui de valabilitate fără acordul ambilor parteneri. Orice modificare în acest sens se va consemna într-un act adiţional care devine parte integrantă a acordului de parteneriat. Prezentul acord încheiat azi ..............................în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. MUNICIPIUL IAȘI HIGHLIGHT AGENCY S.R.L. Primar, Manager, Mihai CHIRICA Alexandru PETREA Presedinte de Sedinta Liviu Mihail Gavril Consilier local, 5 / 5 la H.C.L. nr. 275 din 26 iulie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro