2 iulie 2026 · Inițiator: Primarul Municipiului Iași, Popescu Ion

HCL 248/2026 Iași adoptată

HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu

Denumire
Hotărârea nr. 248 din 2026 a Consiliului Local Iași
Emitent
Consiliul Local Iași
Număr
248 / 2026
Data
2 iulie 2026
Inițiator
Primarul Municipiului Iași, Popescu Ion
Localitate
Iași, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Iași decide acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu. Deciziare se bazează pe proiectul de hotărâre inițiat de primar și avizele favorabile ale comisiilor juridică, economic-financiară și social-culturală; hotărârea urmează să fie publicată conform normelor legale. Pentru locuitori nu implică costuri imediate, iar efectul principal este recunoașterea valorii contribuțiilor domnului Brașoveanu la Iași, fără termene sau zone financiar afectate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, Domnului Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași Domnului Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 02.07.2026, la convocarea Primarului din data de 24.06.2026, conform Dispoziției nr. 551 din 24.06.2026, modificată prin Dispoziția nr. 572 din 29.06.2026 și completată prin Dispoziția nr. 575 din 01.07.2026; Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 78.426/09.06.2026 inițiat de Primarul Municipiului Iași și avizat de legalitate de către Secretarul General al Municipiului Iași; Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 74.649/02.06.2026 al Primarului Municipiului Iași; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 74.648/02.06.2026, întocmit de către Serviciul Relații Internaționale; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 279/29.06.2026 întocmit de Comisia Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 216/29.06.2026 întocmit de Comisia Economică – Financiară a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere avizul favorabil înregistrat sub nr. 52/29.06.2026 întocmit de Comisia Social – Culturală, Învățământ și Culte, ONG a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Având în vedere Laudațio nr. 74.645/02.06.2025 întocmit de domnul prof. Dr. Eugen Tărcoveanu, Cetățean de Onoare al Municipiului Iași și contrasemnat de prof. ……………. Cetățean de Onoare al Municipiului Iași; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administrația publică, republicată; Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 129 și art. 196 alin. (1) lit. ( a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare; 1 / 2 la H.C.L. nr. 248 din 02 iulie 2026 Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local; Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modifcarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se acordă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, Domnului Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu. Art. 2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Serviciul Relații Internaționale, Domnul Prof. univ. dr. Vladislav Brașoveanu și Instituția Prefectului - Județul Iași. Art. 3. Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată întotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de către Serviciul Relații Internaționale. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate, Costel – Marian Dalban Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu Consilier local Nr. 248 din 02 iulie 2026 Total consilieri 27 locali Prezenţi 23 Pentru 23 Împotrivă 0 Abţineri 0 2 / 2 la H.C.L. nr. 248 din 02 iulie 2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă