20 mai 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Iași

HCL 196/2024 Iași adoptată

HOTĂRÂRE privind alegerea Preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna Iunie 2024

Denumire
Hotărârea nr. 196 din 2024 a Consiliului Local Iași
Emitent
Consiliul Local Iași
Număr
196 / 2024
Data
20 mai 2024
Inițiator
Primarul Municipiului Iași
Localitate
Iași, județul Iași
Stare
adoptată
Pe scurt

Se alege Președintele de ședință al Consiliului Local al Municipiului Iași care va conduce ședințele și va semna hotărârile pentru o perioadă de 3 luni începând cu luna iunie 2024, în cadrul ședinței din 20 mai 2024. Doamna consilier Laura Elena Chiticariu este propusă pentru această funcție și va ocupa temporar rolul până la următoarea numire. Pentru locuitori înseamnă că deciziile se vor semna de această persoană și vor exista termene scurte de valabilitate ale procedurilor organizatorice ale Consiliului, iar schimbările vor afecta modul în care se organizează și se comunică hotărârile pe parcursul acestei perioade.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se alege în funcţia de Presedinte de sedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iasi doamna consilier local Laura Elena Chiticariu care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna iunie 2024

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Municipiul Iaşi Consiliul Local HOTĂRÂRE privind alegerea Preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna Iunie 2024 Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 20.05.2024, la convocarea Primarului din data de 14.05.2024, conform Dispozitiei nr. 1164 din 14.05.2024, completata prin Dispozitia nr. 1165/15.05.2024; Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 63.576/14.05.2024 inițiat de Primarul Municipiului Iași si avizat de legalitate de catre Secretarul General al Municipiului Iasi; Avand in vedere Referatul de aprobare inregistrat sub nr. 63.359 din 14.05.2024, intocmit de catre Biroul Secretariat Consiliul Local, Arhiva, Evidenta Dispozitii; Avand in vedere Raportul de specialitate inregistrat sub nr. 63.362 din 14.05.2024, intocmit de catre Biroul Secretariat Consiliul Local, Arhiva, Evidenta Dispozitii; Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 207 /17.05.2024 întocmit de Comisia Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi; Avand in vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 74/28.02.2024, privind alegerea Preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iaşi, care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna martie 2024; Avand in vedere Ordinul Prefectului Judetului Iasi nr. 338/23.10.2020 privind constatarea indeplinirii conditiilor legale de constituire a Consiliului local al Municipiului Iasi; Având în vederea propunerea formulată şi adoptată în plenul şedinţei privind alegerea în funcţia de preşedinte de şedintă, a doamnei consilier local Laura Elena Chiticariu, consemnată si in procesul verbal al sedintei; Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in administratia publica, republicata; 1 / 2 la H.C.L. nr. 196 din 20 mai 2024 Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 129 şi art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea modelului orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al regulamentului de organizare si functionare a consiliului local; Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modifcarile si completarile ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se alege în funcţia de Presedinte de sedinţă al Consiliului Local al Municipiului Iasi doamna consilier local Laura Elena Chiticariu care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate pentru o perioada de 3 luni incepand cu luna iunie 2024. Art. 2. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași, Doamna Laura Elena Chiticariu şi Instituția Prefectului - Județul Iași. Art. 3. Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de către Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate, Camelia Ciornia Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu Consilier local, Nr. 196 din 20 mai 2024 Total consilieri 27 locali Prezenţi 25 Pentru 25 Împotrivă 0 Abţineri 0 2 / 2 la H.C.L. nr. 196 din 20 mai 2024

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primaria-iasi.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă