HCL 186/2022 adoptată
HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de oportunitate în ceea ce privește modalitatea de gestiune a serviciului public de salubrizare în Municipiul Iași stabilirea modalității de gestiune a serviciului public de salubrizare în Municipiul Iași modificarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Iași precum și aprobarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare al Municipiului IașiDescarcă - HCL_186_2022.PDF
Documente
- hcl HCL_186_2022.pdf
Text
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Studiului de oportunitate în ceea ce privește modalitatea de
gestiune a serviciului public de salubrizare în Municipiul Iași, stabilirea modalității de
gestiune a serviciului public de salubrizare în Municipiul Iași, modificarea
Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Iași precum și aprobarea
contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare al Municipiului
Iași
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30 Mai 2022;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 60.202 din 18.05.2022, inițiat
de Primarul Municipiului Iași ;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 197 /27.05.2022 întocmit de Comisia
Juridică și de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 165/27.05.2022 întocmit de Comisia
Economico - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iași;
Având în vedere Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 45.953/14.04.2022, întocmit
de Serviciul Eficienta Energetica si Utilitati Publice – Directia Tehnica si Servicii Comunitare;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 45.951/14.04.2022, întocmit de Serviciul
Eficienta Energetica si Utilitati Publice – Directia Tehnica si Servicii Comunitare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi
publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 101/2006 privind serviciile de salubrizare a
localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul
deșeurilor;
Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 942/2017 privind aprobarea
Planului național de gestionare a deșeurilor;
1 / 4 la H.C.L. nr. 186 din 30 mai 2022
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 82/2007 privind aprobarea Regulamentului -
cadru a serviciului de salubrizare a localitatilor;
Având în vedere Ordinul A.N.R.S.C. nr. 111/2007 privind aprobarea Caietului de sarcini
– cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor;
Având în vedere Ordinul A.N.R.S.C. nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor
metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de
salubrizare a localităţilor;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Iasi nr. 491/2007, privind
delegarea gestiunii serviciului de salubrizare al Municipiului Iaşi, în mod direct, Societăţii Salubris
S.A.;
Având în vedere faptul că societatea Salubris S.A. are unic acționar Municipiul Iași;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in
administratia publica, republicata;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta
nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 61 din 30 aprilie 2020, privind
completarea Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Studiul de Oportunitate privind modalitatea de gestiune a unor
activități din cadrul Serviciului public de salubrizare a Municipiului Iași, conform Anexei 1, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă ”Gestiunea Directă” ca modalitate de organizare și funcționare a
următoarelor activități din cadrul serviciului public de salubrizare a Municipiul Iași:
a) colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor
similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat,
fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori;
b) colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de
reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora;
2 / 4 la H.C.L. nr. 186 din 30 mai 2022
c) organizarea prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor;
d) măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice;
e) curățarea și transportul zăpezii de pe căile de acces pietonal și menținerea în
funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
f) colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora către
unitățile de ecarisaj sau către instalațiile de neutralizare;
g) administrarea depozitelor de deșeuri și/sau a instalațiilor de eliminare a deșeurilor
municipale și a deșeurilor similare;
Art. 3. Se aprobă delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Iași
prin atribuire directă, pentru activitățile din cadrul serviciului public de salubrizare a Municipiului Iași,
enumerate la Art. 2 pentru o durată de 10 ani, către Societatea Salubris S.A., cu sediul în Municipiul
Iași, șoseaua Națională nr. 43, înregistrată în Registrul Comerțului cu nr. J22/836/2002, CUI
14816433, având ca acționar unic Municipiul Iași.
Art. 4. Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a
Municipiului Iași prin atribuire directă, pentru activitățile enumerate la Art. 2, prevăzut în Anexa 2, care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă Regulamentul serviciului public de salubrizare a Municipiului Iași,
prevăzut în Anexa 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. Se aprobă Caietele de sarcini ale serviciului public de salubrizare a Municipiului
Iași, pentru activitățile enumerate la Art. 2, conform Anexei 4, care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 7. Se aprobă Inventarul bunurilor mobile și imobile, proprietate publică sau
privată a unităților administrativ - teritoriale aferente Serviciului, care sunt Bunuri de Retur, conform
Anexei 5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8. Se aprobă Indicatorii de Performanță, conform Anexei 6, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 9. Mecanismul de plată al serviciului de salubrizare va fi prin tarif pentru toată durata
de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Municipiului Iași prin atribuire directă.
Art.10. Tarifele stabilite pentru activitățile specifice serviciului public de salubrizare a
Municipiului Iași practicate de către delegat la data semnării contractului, sunt cele prevăzute în Anexa
7, care face parte integranta din prezenta hotărâre.
3 / 4 la H.C.L. nr. 186 din 30 mai 2022
Art. 11. Se împuternicește Primarul Municipiului Iași să semneze în numele și pentru
Municipiul Iași, contractul de delegare a gestiunii pentru activitățile specifice serviciului public de
salubrizare, care se va încheia cu societatea Salubris S.A.
Art. 12. Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului
Local al Municipiului Iași nr. 125/2015, privind aprobarea Regulamentului Serviciului de Salubrizare al
Municipiului Iași, precum și alte dispoziții contrare.
Art. 13. Prezenta hotărâre va fi comunicată catre Primarul Municipiului Iași, Direcția
Tehnică și Servicii Comunitare, Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu, Direcția Generală
Economică și Finanțe Publice Locale, Salubris S.A., Consiliul Județean Iași, Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară pentru Salubritate Iași - A.D.I.S. si Instituția Prefectului - Județul Iași.
Art. 14. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată
intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcția Tehnică și Servicii Comunitare,
Serviciul Promovare și Monitorizare Calitate Mediu, Direcția Generală Economică și de Finanțe
Publice Locale, Salubris S.A.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de
Centrul de Informații pentru Cetățeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Diana Finkelștain Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu
Consilier local,
Nr. 186 din 30 mai 2022
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 26
Pentru 18
Împotrivă 0
Abţineri 8
4 / 4 la H.C.L. nr. 186 din 30 mai 2022
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.