HCL 7/2020 Hunedoara adoptată
Hotărâre privind aprobarea acordării subvenţiei de la bugetul local al municipiului Hunedoara pentru activitatea Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Hunedoara pentru luna decembrie 2019
- Denumire
- Hotărârea nr. 7 din 2020 a Consiliului Local Hunedoara
- Emitent
- Consiliul Local Hunedoara
- Număr
- 7 / 2020
- Data
- 29 ianuarie 2020
- Inițiator
- Dan BOBOUȚANU
- Localitate
- Hunedoara, județul Hunedoara
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se adoptă plata unei subvenții din bugetul local al municipiului Hunedoara pentru activitatea Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Hunedoara, pentru luna decembrie 2019. Aceasta înseamnă că orașul alocă bani pentru susținerea tarifelor/serviciilor de transport în luna respectivă, astfel încât operatorul să poată continua cursele, iar locuitorii să beneficieze de transportul public în acea perioadă. Nu se precizează termene sau sume în textul disponibil, dar decizia ajustă finanțarea pentru luna decembrie 2019 conform prevederilor legale aplicabile.
Ce prevede
Art.1. (1) Aprobă acordarea subvenţiei de la bugetul local al municipiului Hunedoara
pentru activitatea Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în
municipiul Hunedoara, efectuat de către Societatea PRIM TRANSPREST HUNEDOARA SRL
ca urmare a delegării serviciului prin Hotărârea Consiliului Local nr.171/2015, pentru luna
decembrie 2019, în sumă de 65.552,33 lei.
(2) Valoarea subvenţiei pentru efectuarea activităţii de transport public local menţionată
mai sus este egală cu diferenţa dintre veniturile activității respective în valoare de 211.964,70 lei
şi costurile activității respective în valoare de 277.517,03 lei aferente lunii decembrie, conform
prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Hunedoara nr. 399/09.11.2015 privind
acordarea subvenției de la bugetul local al municipiului Hunedoara pentru activitatea Serviciului
de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Hunedoara.
(3) Pentru calculul subvenției, Societatea PRIM TRANSPREST HUNEDOARA SRL,
operatorul autorizat de transport, a depus cererea nr.2/09.01.2020, balanța de verificare pe luna
decembrie 2019 și anexa privind structura pe elemente de cheltuieli pentru stabilirea, ajustarea și
modificarea tarifului mediu pentru serviciul de transport public local de persoane efectuat prin
curse regulate, aprobată prin Ordinul ANRSC nr.272/2007. Răspunderea pentru întocmirea
documentelor prezentate revine Directorului General al Societății PRIM TRANSPREST
HUNEDOARA SRL.
(4) Aprobarea acordării subvenţiei se va face lunar până în ultima zi lucrătoare a lunii
curente pentru cheltuielile aferente lunii precedente. Plata se va face în termenul prevăzut de
Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de
plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi
autorităţi contractante.
Art.2 – Prezenta hotărâre va fi pusă în aplicare de către ordonatorul principal de credite
și constituie angajament legal pentru efectuarea plăților.
Art.3 – Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă în
termenul prevăzut de lege.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului,
Administratorului Public, Secretarului, Direcţiei Economice, Compartimentului Audit Intern,
Compartiment Guvernanță Corporativă, Direcției Tehnice, Serviciului Informații pentru Cetățe
Documente
- anexa HCL_7-2020.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 3/2020Hotărâre privind aprobarea concesionării directe a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Hunedoara…HCL 4/2020Hotărâre privind revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 212/2019 privind vânzarea locuinţei convenabile, situată în Municipiul…HCL 5/2020Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Hunedoara în Adunarea Generală a Asociaţilor la…HCL 6/2020Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Hunedoara în Adunarea Generală a Asociaţilor la…HCL 8/2020Hotărâre privind analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol al Municipiului Hunedoara, pentru semestrul II al…HCL 9/2020Hotărâre privind propunerea de trecere a unui teren aflat în proprietatea Statului Român şi în administrarea Consiliului Local al…HCL 10/2020Hotărâre privind utilizarea excedentului bugetar al bugetului local pe anul 2019HCL 11/2020Hotărâre privind aprobarea raportului informării şi consultării publicului, precum și a Planului Urbanistic de Detaliu…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.