Se aprobă bugetul împrumutului intern al municipiului Hunedoara pentru anul 2020, finanțat prin credite rambursabile de la CEC Bank și BRD, în valoare totală de aproximativ 8,2 milioane lei, respectiv 51,8 milioane lei, pentru realizarea unor investiții de interes local. Decizia înseamnă că municipalitatea poate contracta aceste credite și efectua trageri în 2020 pentru proiecte publice finanțate din fonduri europene sau bugetul local, respectând condițiile contractuale și aprobările anterioare. Pentru locuitori, efectele includ finanțarea investițiilor locale, posibil ajustări viitoare ale bugetului și termene de rambursare ale împrumuturilor pe care Primăria trebuie să le gestioneze.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1 – Se aprobă bugetul împrumutului intern al Municipiului Hunedoara, pe anul 2020 în
sumă de 20.422,61 mii lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli, conform anexei nr. 1
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
1
Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 20 voturi “pentru“, art.1-4 vot liber exprimat 20 voturi “pentru”;
Hotărârea a fost adoptată cu majoritatea absolută.
Art.2 – Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii cu finanțare din împrumuturi interne pe anul
2020, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 – Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă în termenul
prevăzut de lege.
Art.4 - Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului,
Administratorului public, Direcţiei economice, Direcţiei tehnice, Serviciului Proiecte cu Finanțare
Europeană, Administrației Județene a Finanțelor Publice Hunedoara, Serviciului Informații pentru
Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe
pagina de internet www.primariahunedoara.ro.
Hunedoara, la 14.02.2020
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Marius Leanca
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
Militon Dănuț Laslău
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.