Hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de comodat nr. 307/19.04.2017, cu modificările ulterioare, încheiat între Municipiul Hunedoara şi Clubul Sportiv Școlar Hunedoara
Denumire
Hotărârea nr. 481 din 2024 a Consiliului Local Hunedoara
Se aprobă încheierea unui act adițional la contractul de comodat din 19.04.2017 între Municipiul Hunedoara și Clubul Sportiv Școlar Hunedoara. Actul adițional modifică condițiile existente ale folosirii unui spațiu/clădire aflat în administrarea municipiului, deci pentru locuitori înseamnă eventuale modificări ale folosirii spațiului sportiv, fără schimbarea dreptului de proprietate, iar impactul financiar sau de termene va fi detaliat în actul adițional. Rezultatul poate afecta programul de activități ale clubului și accesul public la facilitățile sportive aflate în domeniul municipiului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art. 1. – Aprobă încheierea unui act adiţional la contractul de comodat nr.307/19.04.2017, cu
modificările ulterioare, încheiat între Municipiul Hunedoara şi Clubul Sportiv Școlar Hunedoara, având
ca obiect folosința gratuită a unor culoare de înot din cadrul Complex Sportiv „Corvinul 1921
Hunedoara”-Bazinul de Înot Hunedoara, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. – Împuternicește Primarul Municipiului Hunedoara sau persoana cu atribuții delegate să
semneze actul adițional menționat la art. 1.
Art. 3. - Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesaţi la instanţa competentă, în
termenul prevăzut de lege.
Art. 4. – Hotărârea se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului, Administratorului
Public, Serviciului Juridic, Administraţie publică locală și Autoritate tutelară, Direcţiei economice,
Direcției Patrimoniu, Serviciului impozite şi taxe locale, impunere, constatare, control,
Compartimentului Concesiuni, Închirieri, Vânzări, Privatizare, Compartimentului Inventar, Serviciului
Relații cu Investitorii, Comunicare, Promovare, Compartimentului Audit Intern, Serviciului Informatică,
Tehnică de calcul, Încasări, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial
Local, Relația cu Mediul Asociativ, Complexului Sportiv „Corvinul 1921 Hunedoara”.
Hunedoara, la 20.12.2024
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mihaela-Alina Predică
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL
Militon Dănuţ Laslău
1
Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 20 voturi „pentru“
Hotărârea se adoptă cu majoritate absolută.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.