29 noiembrie 2022 · Inițiator: Dan BOBOUȚANU

HCL 458/2022 Hunedoara adoptată

Hotărâre privind acordul Consiliului Local al Municipiului Hunedoara pentru închirierea prin licitaţie publică, a spațiului în suprafață de 17 mp din clădirea Ambulatoriului de specialitate, înscris în CF nr. 71851 Hunedoara, aflat în domeniul public al Municipiului Hunedoara şi în administrarea Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, cu destinația Cabinet neurochirurgie

Denumire
Hotărârea nr. 458 din 2022 a Consiliului Local Hunedoara
Emitent
Consiliul Local Hunedoara
Număr
458 / 2022
Data
29 noiembrie 2022
Inițiator
Dan BOBOUȚANU
Localitate
Hunedoara, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a unui spațiu de 17 mp din Ambulatoriul de specialitate, aflat în domeniul public al Municipiului Hunedoara și administrat de Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu”, cu destinația Cabinet neurochirurgie. Pentru locuitori înseamnă că spitalul poate închiria spațiul respectiv unui chiriaș prin licitație, iar veniturile revenite din închiriere pot finanța activitatea cabinetului neurochirurgical. Termenele, condițiile și modul de atribuire vor fi stabilite în regulamentul licitației publice și în contractul de închiriere.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. - Se dă acordul Consiliului Local al Municipiului Hunedoara pentru închirierea, prin licitaţie publică, conform prevederilor legale, a spațiului în suprafață de 17 mp din clădirea Ambulatoriului de specialitate, corp F, etaj II, înscris în CF nr. 71851 Hunedoara, aflat în domeniul public al Municipiului Hunedoara şi în administrarea Spitalului Municipal „Dr. Al.Simionescu” Hunedoara, cu destinația Cabinet neurochirurgie, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. – (1) Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, titularul dreptului de administrare al spațiilor menționate la art. 1, are dreptul să încaseze din chirie, o cotă-parte de 50%. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care activitatea titularului dreptului de administrare este subvenţionată de la bugetul de stat sau de la bugetul local. Art.3. - Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesaţi la instanţa competentă, în termenul prevăzut de lege. 1Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 20 voturi “pentru“ Hotărârea se adoptă cu majoritate absolută. Art.4. - Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului municipiului Hunedoara, Administratorului Public, Serviciului Juridic, Administrație Publică locală și Autoritate tutelară, Responsabilului cu supravegherea și asigurarea managementului asistenței medicale, Direcției economice, Direcției Patrimoniu, Compartiment Inventar, Biroului concesiuni, închirieri, vânzări, privatizare, Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, Biroului Comunicare, Promovare Imagine, Compartimentului Audit Intern, Biroului Informatică și tehnică de calcul, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local și se aduce la cunoștința publică prin afișarea pe pagina de internet www.primariahunedoara.ro. Hunedoara, la 29.11.2022 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CLAUDIU-SORIN VOINIA CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, Militon Dănuț Laslău

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă