Hotărâre privind repartizarea unor locuinţe convenabile acordate cu chirie din fondul locativ de stat ,aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Hunedoara
Denumire
Hotărârea nr. 255 din 2023 a Consiliului Local Hunedoara
Se aprobă repartizarea unor locuințe convenabile cu chirie din fondul locativ de stat, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Hunedoara, pentru persoane identificate prin procedurile și criteriile stabilite de hotărârile și comisiile menționate. Decizia înseamnă că anumite apartamente vor fi alocate în chirie către solicitanți eligibili, conform priorităților, termene și documentelor justificative prevăzute, iar locuitorii vor avea astfel posibilitatea să închirieze locuințe de stat la prețuri suportabile. Impactul pentru cetățeni include acces la locuință, respectarea clară a criteriilor de acordare, eventuale termene de solicitare/număr de locuințe disponibile și zonele în care se poate reșea, conform anexelor și normelor aplicabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. – Aprobă repartizarea locuinței convenabile situată în municipiul Hunedoara, Str.
Transilvaniei, nr. 3, bl. V6, sc. C, et. 1, ap. 47, domnului Ș.M.C.
Art.2. – Aprobă repartizarea locuinței convenabile situată în municipiul Hunedoara, Str.
Ștrandului, nr. 4, bl. K, sc. B, ap. 47, doamnei T.E.P..
Art.3. – Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesaţi la instanţa competentă, în
termenul prevăzut de lege.
Art.4. – Prezenta hotărâre se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului
Municipiului Hunedoara, Direcţiei Economice, Serviciului Juridic, Administrație Publică Locală și
Autoritate Tutelară, Direcției Patrimoniu, Biroului Fond Locativ și Relația cu Asociațiile de
Proprietari, Biroului Comunicare, Promovare, Imagine, Compartimentului Audit Intern, Biroului
Informatică și Tehnică de Calcul, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul
Oficial Local, Relația cu Mediul Asociativ, persoanelor beneficiare menționate mai sus – prin grija
Biroului Fond Locativ și Relația cu Asociațiile de Proprietari.
Hunedoara, la 30 .06.2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
ANDREI-IONUȚ FETICA
1
Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 20 voturi „pentru“
Hotărârea se adoptă cu majoritate absolută
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.