12 iunie 2026 · Inițiator: Dan BOBOUȚANU

HCL 206/2026 Hunedoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea GHIDULUI SOLICITANTULUI pentru punerea în aplicare a Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități non profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, a fondului anual alocat din bugetul local al municipiului Hunedoara pentru finanțarea proiectelor de interes public, precum şi a Programului local pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non profit de interes general, pentru anul 2026.

Denumire
Hotărârea nr. 206 din 2026 a Consiliului Local Hunedoara
Emitent
Consiliul Local Hunedoara
Număr
206 / 2026
Data
12 iunie 2026
Inițiator
Dan BOBOUȚANU
Localitate
Hunedoara, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă ghidul pentru solicitant în vederea accesării finanțărilor nerambursabile din bugetul local pentru proiecte de interes public în 2026, conform legilor care reglementează finanțările nerambursabile. Se stabilește fondul anual al municipiului Hunedoara destinat finanțării proiectelor non-profit de interes general și programul local aferent, adică sumele disponibile, termenele de depunere și condițiile de eligibilitate pentru proiecte ale cetățenilor, ONG-urilor și altor entități. Pentru locuitori înseamnă că bugetul local va sprijini proiecte comunitare (cultură, asistență socială, sport etc.) cu bani din bugetul local, conform unui ghid clar, cu termene și criterii de acordare în 2026.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. – Aprobă GHIDUL SOLICITANTULUI pentru punerea în aplicare a Legii nr. 1 Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 21 voturi “pentru“ Hotărârea se adoptă cu majoritatea absolută 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități non profit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2026, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2.–Se aprobă fondul anual alocat din bugetul local al municipiului Hunedoara pentru finanțarea proiectelor de interes public pe anul 2026, în sumă totală de 100.000 lei, respectiv, pentru domeniul cultură – 100.000 lei. Art. 3. - Se aprobă Programul local pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pe anul 2026 prevăzut în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. - Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege. Art.5. - Hotărârea se comunică Prefectului județului Hunedoara, Primarului, Direcției economice, Serviciului juridic, administrație publică locală și Autoritate tutelară, Direcției Managementul Proiectelor, Serviciului Achiziții Publice, Compartimentul Audit Intern, Serviciului Informatică, tehnică de calcul, încasări, Serviciului Comunicare, Relații cu Investitorii,, promovare, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local, relația cu mediul asociativ și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet www.primariahunedoara.ro HUNEDOARA, la 12.06.2026 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Sorin Ilea CONTRASEMNEAZĂ, SECRETAR GENERAL Militon Dănuț Laslău

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă