HCL 151/2021 Hunedoara adoptată
Hotărâre privind încheierea unui act adiţional la contractul de comodat nr. 31370/10/13.12.2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Municipiul Hunedoara şi societatea Parc Industrial S.R.L. având ca obiect folosința gratuită a terenului aparţinând domeniului privat al Municipiului Hunedoara, pentru care societatea deţine legal titlul de parc industrial
- Denumire
- Hotărârea nr. 151 din 2021 a Consiliului Local Hunedoara
- Emitent
- Consiliul Local Hunedoara
- Număr
- 151 / 2021
- Data
- 28 mai 2021
- Inițiator
- Dan BOBOUȚANU
- Localitate
- Hunedoara, județul Hunedoara
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă încheierea unui act adițional la contractul de comodat nr. 31370/10/13.12.2002, prin care se menține folosirea gratuită a unui teren din domeniul privat al Municipiului Hunedoara de către Parc Industrial S.R.L., care deține legal titlul de parc industrial. Practic, locuitorii nu plătesc chirie pentru acel teren în perioadele prevăzute, iar hotărârea întărește cadrul legal al acestei utilizări necesare funcționării parcului industrial. Nu se precizează termene sau condiții financiare noi în textul prezentat, însă actul stabilește cadrul pentru utilizare gratuită.
Ce prevede
Art.1 – Aprobă încheierea unui act adiţional la contractul de comodat nr.31370/10/13.12.2002,
cu modificările și completările ulterioare, încheiat între Municipiul Hunedoara şi societatea Parc
Industrial S.R.L. având ca obiect folosința gratuită a terenului aparţinând domeniului privat al
Municipiului Hunedoara, pentru care societatea deţine legal titlul de parc industrial, conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 – Împuternicește Primarul Municipiului Hunedoara sau persoana cu atribuții delegate, să
semneze actul adițional, menționat la art.1.
Art.3- Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesaţi la instanţa competentă, în
termenul prevăzut de lege.
Art.4 – Hotărârea se comunică: Prefectului județului Hunedoara, Primarului, Administratorului
Public, Serviciului Juridic, Administraţie Publică Locală și Autoritate Tutelară, Direcției Patrimoniu,
Direcției Economice, Serviciului impozite şi taxe locale, impunere, constatare, control, Biroului
Concesiuni, Închirieri, Privatizare, parcări, Compartimentului Inventar, Biroului Comunicare,
Promovare Imagine, Compartimentului Audit Intern, Biroului Informatică și tehnică de calcul,
Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local, Societăţii Parc
Industrial S.R.L. Hunedoara – prin grija Biroului Concesiuni, Închirieri, Privatizare, parcări.
Hunedoara, la 28.05.2021
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CĂTĂLIN-FLORIN OLAR
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
Militon Dănuț Laslău
1
Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 20 voturi “pentru“;
Hotărârea se adoptă cu majoritatea absolută.
Documente
- anexa HCL 151-2021.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 147/2021Hotărâre privind aprobarea plății cotizației pentru anul 2021 a Municipiului Hunedoara în calitate de membru al Asociației de…HCL 148/2021Hotărâre privind instituirea taxei speciale de salubrizare pentru utilizatorii casnici și non-casnici beneficiari ai serviciului…HCL 149/2021Hotărâre privind aprobarea fondului anual alocat din bugetul local al municipiului Hunedoara pentru finanţarea proiectelor de…HCL 150/2021Hotărâre privind aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului…HCL 152/2021Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Hunedoara în Adunarea Generală Ordinară și…HCL 153/2021Hotărâre privind aprobarea abrogării unor poziții din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.339/2019 privind aprobarea…HCL 154/2021Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Hunedoara, pe anul 2021HCL 155/2021Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al instituţiilor publice finanţate…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.